Se redeschide subiectul parcărilor neregulamentare

Cine ridică mașinile în Sectorul 3

parcare neregulamentara, sectorul 3, ridicarea masinilor

Pe 25 mai 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în urma unei sesizări de la Avocatul Poporului, că ridicarea maşinilor parcate neregulamentar nu poate fi reglementată de consiliile locale.

Astfel, ca urmare a deciziei hotărârile Consiliilor Locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar, constatarea și aplicarea contravențiilor erau lovite de nulitate, întrucât stabilesc și sancționează contravenții în domeniul circulației rutiere. Decizia de atunci  a Curții Supreme arunca în aer afaceri uriașe de milioane de euro, câștigate din ridicarea mașinilor, și părea să pună punct „hingherilor“ de mașini, care de ani buni și-au umplut buzunarele de pe urma ridicărilor așa -ziselor autoturisme parcate ilegal.

Primăria Sectorului 3, undă verde la ridicat mașini

Săptămâna trecută, Primăria Sectorului 3 a redeschis Cutia Pandorei și a dat din nou undă verde pentru  ridicarea mașinilor staționate neregulamentar. Ziarul „Cotidianul“ a făcut o solicitare la Primăria Sectorului 3 pentru a ni se explica cum vor decurge lucrurile și care va fi procedura de ridicare a mașinilor.

Astfel, potrivit informațiilor primite mașinile vor fi ridicate de un departament din Primărie în prezența Poliției Locale, nefiind vorba, susțin oficiali ai Primăriei Sectorului 3, de o firmă specializată care să se ocupe de acest lucru. Taxa pe care șoferii trebuie să o plătească pentru recuperarea mașinii este de circa 500 lei, pentru vehicule de pana la 5 tone. Mașinile vor fi depozitate într-un spațiu special amenajat pe str. Releului nr. 4.

„Potrivit procedurii, activitățile de ridicare, transport și depozitare sunt făcute doar de personalul cu atribuții în efectuarea acestor operațiuni din cadrul Serviciului Administrativ și numai în baza dispoziției de ridicare întocmite de către polițiști locali ai Sectorului 3 sau de către polițiști rutieri ai Brigăzii Rutiere București“, potrivit informațiilor Primăriei Sectorului 3.

În plus, susțin oficiali ai Primăriei, „activitatea de eliberare a vehiculelor/remorcilor/rulotelor ridicate de pe partea carosabilă este efectuată de personalul cu atribuții în desfășurarea acestor operațiuni din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală“.

Personalul Serviciului Administrativ care efectuează operațiunea de ridicare este însoțit obligatoriu pe toată perioada desfășurării acesteia de agentul constatator din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală sau al Brigăzii Rutiere București, după caz.

Dispoziția de ridicare se încheie în trei exemplare, dintre care primul rămâne la agentul constatator, iar celelalte două la personalul Serviciului Administrativ. La eliberarea vehiculului reprezentanții Direcției Generale de Poliție Locală predau cel de-al treilea exemplar proprietarului/deținătorului legal al acestuia.

Astfel, vehiculele/remorcile/rulotele staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3 sunt ridicate, transportate și depozitate în spațiul special amenajat din str. Releului nr. 4.

Unde se face plata amenzilor

Plata tarifelor aferente oprațiunilor de ridicare, transport și depozitare se face la casieriile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale sau pe platforma on-line www.ghiseul.ro.

Amenzile pentru staționarea neregulamentară se aplică în conformitate cu OUG nr. 195/2002. Proprietarii vehiculelor ridicate pot obține informații la numărul de telefon 021.9543 – dispeceratul Direcției Generale de Poliție Locală.

Oficiali ai Primăriei Sectorului 3  au mai precizat, în legătură cu această situație, că recuperarea vehiculelor depozitate în spațiul special amenajat din str. Releului nr. 4 se poate face non-stop în baza chitanței fiscale care atestă plata tarifului aferent.

Care este baza legală pentru ridicarea mașinilor în Sectorul 3

,,La nivelul Sectorului 3 Consiliul Local a adoptat Hotărârea nr. 312/2017 privind reglementarea activităților de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor/remorcilor/rulotelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice administrate de Consiliul Local al Sectorului 3 care ocupă abuziv sau blochează accesul în parcajele publice de reședință sistematizate pe domeniul public/privat al Municipiului București aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3, precum și a altor mijloace de transport parcate pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, modificată prin HCLS3 nr. 676/2017 și HCLS3 nr. 186/26.04.2018.

Ridicarea mașinilor se face în baza HG nr. 965/2016 punctul 15, art. 203 indice 1-4, explică oficiali ai Primăriei Sectorului 3.

Art. 2031.

(1) Ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care polițistul rutier o poate dispune în una dintre situațiile prevăzute la art. 143, când vehiculul staționează neregulamentar pe partea carosabilă.

(2) Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public și se realizează, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe durata a 24 de ore, de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administrația publică locală.

(3) Ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezența unor persoane.

(5) Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situația în care prezența unor persoane în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii tehnico-administrative.

Art. 2032.

(1) Ridicarea vehiculului se dispune, în scris, prin dispoziție de ridicare.

(2) Dispoziția de ridicare trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații:

  1. a) data, ora și locul ridicării vehiculului;
  2. b) gradul profesional, numele și prenumele polițistului rutier care dispune măsura tehnico-administrativă, precum și unitatea din care acesta face parte;
  3. c) indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată;
  4. d) mențiuni privind înregistrarea foto sau video a staționării vehiculului;
  5. e) mențiuni privind avarii vizibile pe vehicul;
  6. f) date privind numărul de înmatriculare/înregistrare și marca vehiculului.

Art. 2033.

(1) Operațiunile executate pentru ridicarea vehiculului constau în ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului.

(4) Depozitarea se face numai în spații corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administrația publică locală.

(5) Pe perioada depozitării, vehiculele ridicate se află în paza administratorului drumului public sau, după caz, a administrației publice locale.

Art. 2034.

Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operațiunii/operațiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deținerea legală a acestuia.

(3) Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spațiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore.“

Ce a stabilit Guvernul pe 15 decembrie 2016

Pe 15 decembrie 2016 s-a decis că ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar se va realiza conform unor reguli stabilite de Guvern printr-o hotărâre adoptată în acest sens. La acel moment, informația era clară: procedura instituită de Guvern nu vizează un rol punitiv al măsurii (acest lucru intrând în sfera răspunderii contravenționale) și, totodată, propune un set de reguli procedurale care să descurajeze apariția practicilor abuzive și deturnarea scopului măsurii într-unul comercial.

Astfel, reglementarea stabilește clar faptul că ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care polițistul rutier o poate dispune în una din situațiile prevăzute de art. 143 din Regulament, când vehiculul staționează neregulamentar pe partea carosabilă, respectiv:

l în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;

l în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația „Staționarea interzisă“ și a marcajului cu semnificația de interzicere a staționării;

pe drumurile publice cu o lățime mai mică de 6m;

l în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice;

l în pante și în rampe;

l în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația „Staționare alternantă“, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul „Zonă de staționare cu durata limitată“ peste durata stabilită.

Tarifele pentru ridicarea mașinilor staționate neregulamentar

l Tarif de ridicare pentru vehicul/remorcă/rulotă:

– cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 200 de lei

– cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 270 de lei

l Tarif de transport pentru vehicul/remorcă/rulotă:

– cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 150 de lei

– cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 200 de lei

l Tarif de depozitare pentru vehicul/remorcă/rulotă:

– în primele 24 de ore: 150 de lei

– după intervalul de 24 de ore: 50 lei.

Tarifele pentru depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore începând de la data și ora depozitării, nefracționat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Nu stiu ce sa mai faca sa interzica,sa amendeze,sa pedepseasca..O tara de poolitruci nenorociti care alearga dupa nemunca…Vechiturile sub care a crescut vegetatie perena,masini uitate de ani,nu le ridica,ca nu ies bani…

  2. Pe politicienii are își bat joc de poporul romăn de 28 de ani și manifestă indiferență totală , cine îi ridică ?

  3. Daca nea negoita e ciumeg si are oo sa ridice masinile parcate zilnic pe prima banda la terasele de la gloria vis-a-vis de parcul IOR.
    Dupa ce elibereaza locul sa mai vorbeasca! Sau sa ridice altele.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.