Cine sunt cei opt militari răniți în Afganistan

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a făcut cunoscută identitatea celor opt militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel răniţi luni, în Afganistan, precizând că se află în stare stabilă, fiind în afara oricărui pericol.

Militarii au între 34 şi 43 de ani şi sunt pentru a doua sau a treia oară într-o astfel de misiune.

Cei opt sunt plutonierul major Ionescu Marius Valentin (41 de ani, căsătorit, aflat la a treia misiune în Afganistan), plutonierul Rădoi Eugen Luci (39 de ani, căsătorit, o misiune în Kosovo, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Ganță Adrian Bogdan (40 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popescu Florin Adrian (38 de ani, căsătorit, aflat la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a David George Marian (34 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Radu Ionel (39 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popelcă Petre (43 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan) și caporalul clasa a III-a Bădulescu Nicolae Marian (43 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan).

După producerea incidentului a fost securizată zona, conform procedurilor, și militarii răniți au fost evacuați la spitalul militar din Kandahar, unde sunt luate toate măsurile pentru asigurarea celor mai bune condiţii de tratament şi îngrijire, mai precizează MApN.

Militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie– august 2018. Misiunile sunt, în principal, de asigurare a protecţiei forţei din Baza Aeriană Militară Kandahar şi de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane. Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în anul 2008).

În acest an, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 625 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.
În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 185 au fost răniţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8577 Articole
Author

2 Comentarii

  1. aduceti odata oamenii acasa dati-le de munca si creati-le conditiie sa se implineasca aici si nu in moarte, bestiilor!

  2. Este efectul actiunii PSD si al guvernului Dancila ,, Romania muta ambasada la Ierusalim ” ! Partid si guvern de criminali si inconstienti ! In curand in Romania !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.