Partidul Alternative für Deutschland a câștigat detașat alegerile din landul Saxonia-Anhalt, obținând peste 40% din voturile exprimate. Lista pentru parlamentul regional, condusă de Ulrich Siegmund, a intrat însă sub lupa presei, care a descoperit mai mulți viitori deputați cu trecuturi interesante, scrie The Guardian.
Cu ocazia unei sesiuni foto în capitala landului, Magdeburg, s-a descoperit că unii dintre parlamentarii aleşi au trecuturi controversate, de la antecedente penale la conexiuni cu extrema dreaptă.
Doi deputați sunt cercetați sub acuzația că ar fi încercat să continue activitatea organizației extremiste de dreapta Artgemeinschaft, un grup neopăgân interzis care a îmbrățișat idei naționaliste și antisemite. Cel mai tânăr dintre cei doi este, de asemenea, acuzat de încălcarea legii privind regimul armelor, potrivit parchetului. Amândoi resping acuzațiile, scrie sursa citată.
Fostul actor de filme porno și fostul agent Stasi
Un alt ales a activat în industria filmelor pentru adulți. Fostul actor din filme porno a fost condamnat pentru furtul în masă al unor lenjerii de pat dintr-un hotel. O instanță a confirmat că acesta a fost actor porno, după ce el a contestat afirmațiile unui ziar local. El a fost exmatriculat dintr-o universitate după ce s-a descoperit că își falsificase diploma de bacalaureat, a raportat Die Zeit. Deputatul susține că a fost reformat după ce a atacat decizia în instanță.
Un fost ofițer Stasi în vârstă de 78 de ani, care a câștigat un mandat direct în circumscripția sa, a recunoscut că a lucrat pentru Ministerul Securității Statului din RDG-ul comunist. Activitatea sa din cadrul Stasi se concentra pe cetățenii est-germani care doreau să emigreze definitiv. Calitatea sa de deputat ales a fost criticată de grupurile de activiști care reprezintă victimele fostei dictaturi din Germania de Est.
De asemenea, o anchetă a postului de televiziune ZDF a dezvăluit că unii miniștri aleși ai AfD, care au făcut parte și din fostul grup parlamentar, aveau legături cu grupări de extremă dreaptă.
Un consilier al grupului parlamentar AfD a scris o biografie descrisă drept un „omagiu adus național-socialismului”.
AFD(Germania)=AUR(Romania).
Sunt aluaturi diferite.
Asa, infierati-i, mama lor de AfD-isti! Cum sa aiba tupeul sa vrea sa isi ia tara inapoi, sa nu mai primeasca comenzi de la Ursula?
Fără nici un nume? Ceva-i putred cu această poveste.
Nici nu mă așteptam la vreun laureat Nobel.
La noi dacă ești un om cât de cât educat, ai mintea la tine, numai dacă te uiți la fauna este mișună pe la protestele suveranistilor îți dai seama cărui segment de populație se adresează aceste partide.
Bucuria unora s-ar putea să fie de scurtă durată pentru că ăștia pe unde au ajuns la putere au lăsat în urmă numai dezastru.
Mai e si alta explicatie …Populatia s-a saturat de idiotii care ne conduc si vor sa mai incerce si altceva. Intre un loz in plic despre care stii ca e necastigator si altul despre care nu stii nimic, parca il preferi pe al doilea…
Ar fi fost inposibil sa nu intervina acei ziaristi care isi scriu imaginatiile lor bolnavicioase zilnic in presa .
Morala: partidele europene care nu sug laptisorul belzebutilor mondiali sunt de toata prastia. Si de aceea AFD ii sta-n gati nerespectabilului redactor care e pe jgheabul care trebuie. Bleah ce specimen.
parca si noi avem probleme cu diplomele, studii univ. inventate, BAC-uri incerte, dar la noi nu sunt considerati ex…isti…ci doar oameni valorosi economisti adevarati desi au urmat stiinte politice la S(au)N(a) din SPA precum Nazare ca la ASE era greu trebuia sa inteleaga si un pic de mate, probabilitati etc.
Macar nu sunt hoți si criminali internationali precum impostoarele Merkel si Ursula von der Leyen