Cine sunt străinii care au luat un sfert din Fondul Proprietatea

Prima raportare oficială a acţionariatului Fondului Proprietatea, de la listarea la Bursa de Valori Bucureşti, scoate la iveală faptul că aproape 25% din capitalul FP este deţinut de acţionari străini la finele lunii ianuarie, scrie zf.ro. Excluzând participaţia de 7,35% din capitalul Fondului Proprietatea deţinută de urmaşii industriaşului interbelic Nicolae Malaxa, cei mai mari acţionari […]

De cotidianul.ro - Autor
Cine sunt străinii care au luat un sfert din Fondul Proprietatea

Prima raportare oficială a acţionariatului Fondului Proprietatea, de la listarea la Bursa de Valori Bucureşti, scoate la iveală faptul că aproape 25% din capitalul FP este deţinut de acţionari străini la finele lunii ianuarie, scrie zf.ro. Excluzând participaţia de 7,35% din capitalul Fondului Proprietatea deţinută de urmaşii industriaşului interbelic Nicolae Malaxa, cei mai mari acţionari […]

Prima raportare oficială a acţionariatului Fondului Proprietatea, de la listarea la Bursa de Valori Bucureşti, scoate la iveală faptul că aproape 25% din capitalul FP este deţinut de acţionari străini la finele lunii ianuarie, scrie zf.ro.

Excluzând participaţia de 7,35% din capitalul Fondului Proprietatea deţinută de urmaşii industriaşului interbelic Nicolae Malaxa, cei mai mari acţionari privaţi, cu domiciliul în Statele Unite ale Americii, reiese că un procent important din capitalul Fondului se află pe mâinile investitorilor străini.

Cum înainte de listare fondul s-a tranzacţionat timp de aproape trei ani pe piaţa gri, în acţionariat au intrat fonduri străine de investiţii de tip speculativ, pentru care absenţa unei referinţe de preţ şi de valoare a acţiunii FP nu a fost un obstacol.

Astfel, printre primele intrate a fost fondul american de investiţii Cartesian, cu o participaţie de 2,7% din capital, l-a urmat un alt fond american, Elliott Advisor, cu o deţinere de peste 1% în prezent, potrivit informaţiilor disponibile în piaţă. Investitori de calibru la Bursa de la Bucureşti, fondurile de investiţii administrate de compania suedeză East Capital nu au putut sta deoparte şi deţin cumulat peste 1% din Proprietatea. Firma suedeză East Capital a intrat în acţionariatul fondului prin aproape toate vehiculele de investiţii disponibile: fonduri mutuale (Balkan Fund, Eastern Europe Fund) şi vehicule speciale de investiţii (Special Opportunities Fund, Salink, Coneglen), potrivit informaţiilor disponibile la finele lunii septembrie 2010.

Firma cehă de brokeraj Wood&Co a ajuns să deţină peste 4% din fond, după ce a listat la bursa din Viena primul produs structurat pe acţiunile FP. Acţiunile sunt de fapt ale clienţilor Wood, care au cumpărat warranturi de la Viena. Tot printr-un produs structurat a intrat în acţionariatul Proprietatea şi fondul Trans-Balkan administrat de divizia de investiţii a băncii daneze Danske. La finele lunii ianuarie, expunerea indirectă pe acţiuni FP era de peste un milion de euro. Fondurile străine împart acţionariatul cu statul român, care deţine 36,79% din fond, şi cu câteva mii de foşti proprietari şi speculatori locali.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.