”Ciocoii vechi și noi”, oglindă a epocii. Cum s-a transformat Rareș Bogdan în Traian Băsescu

Rareș Bogdan, un ”nepolitician” propulsat de către PNL pentru un loc eligibil pentru Parlamentul European a porcăit orice partid și orice personalitate politică, inclusiv pe actualii colegi din PNL despre care spunea că sunt corupți și slugi ale lui Băsescu, iar despre liderii Uniunii European că sunt ”niște ticăloși, nenorociți, mincinoși”, scrie Carmen Gorgan, în Gazeta de Cluj. 
Pe vremea când Rareș Bogdan scria în ziarul ”Ziua”, jurnalistul avea o altă părere despre oamenii pe care acum îi ridică în slăvi și alături de care speră să facă o majoritate după alegerile europarlamentare. Rareş Bogdan este coleg de listă cu politicienii pe care i-a înjurat în trecut. Spre exemplu, în anul 2012, Rareș Bogdan scria despre Mircea Hava, actualmente locul doi de pe lista liberalilor la europarlamentare că e corupt și slugoi al lui Băsescu.
Rareș Bogdan s-a transformat în blamatul Traian Băsescu
În 2007, într-un alt editorial Rareș Bogdan scria că ”orice mamă cu maximă îngrijorare” își îndeamnă copiii să stea ”departe de golani…și de mitocani, și de mârlani și de șarlatani, și de cei ce înjură, scuipă”. Rareș Bogdan, era convins că la fel a fost sfătuit și fostul președinte Traian Băsescu, despre care spunea că este violent verbal, mitocan și lipsit de educație și că o țară îl vedea pe Băsescu ca pe un ”tip cool, ieșit din tipar”, atunci când fostul președinte avea un „comportament grobiano-mitocănesc”. La acea vreme, Rareș Bogdan considera că ”pentru Băsescu s-a dovedit că nu contează dacă interlocutorul este femeie sau bărbat. Intelectual sau proletar. Simplu cetățean sau politician. Modul de adresare este similar cu cel folosit cu mateloții de pe Biruința”.
În acest context, să ne aducem aminte cum vorbea Rareș Bogdan în direct în anul 2017 chiar despre actualii colegi de partid: ”Să-i ia dracu! Pleacă Raluca Turcan de pe ecran! Să o scoateți afară! (…) Cei din PNL: TĂCEEEREEE! LA GUNOI! La revedere! La lada de gunoi a istoriei. În emisiunea asta nu intră niciun lider PNL. La canal cu ei! Nu mă interesează ce vor să zică marțafoii din conducerea PNL! Să tacă din gură! Să intre în sediu și să stea acolo 4 ani! Nu mă interesează ce zic liderii dreptei care au ajuns să fie o rușine! (…) O să mă cert acolo cu Predoiu și cu ceilalți marțafoi din conducerea PNL. Deci nu mă interesează ce zic ăștia, să tacă din gură! La lada de gunoi a istoriei cu ei! Să-i ia dracu!”.

”Ciocoii vechi și noi”, oglindă a epocii. Cum s-a transformat Rareș Bogdan în Traian Băsescu



Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12
Author

18 Comentarii

  1. Ciocoimea rosie, vprbeste de ciocoi!
    De 30 de ani tot jefuieste necajita de Romanie si tot ea critica!!!

  2. Ce nu face omul pentru un pumn de verzisori de la Soros! O vinde si pe ma-sa si tac-su! Felicitari rarutu, vad in tine un tradator mai dihai decat Monica! Succesuri cu tricolorul gaurit in spate!Pe tine ‘patriotule’ nu te-a miscat cand ungurii le-au pus punga in cap de i-au sufocat pe romanii eroi! Nu am auzit de la tine niciun ciripit SATANA, fiindca faci politica lui Merkel! Suflet de sluga ce esti!

  3. Liberalii astia sunt mai rai decat comunistii.
    In Hunedoara, Senatoarea PNL Carmen Harau, a construit o sala de chiolhanuri la nici 50 de metri distanta de Castelul Huniazilor, incalcand legislatia in vigoare. Detalii aici:
    http://hunedoaralibera.ro/sfidare-totala-sala-de-nunti-eleonorei-carmen-harau-nu-avea-nici-autorizatie-sanitara/

    Astfel de personaje vor fi reprezentate de Rares Bogdan in Parlamentul European daca va fi votat.
    Succesuri Musiu !

  4. O nulitate absoluta – neam de seku,o paiata, o patzakina, care in afara de injuraturi pt ceilalti pooliticieni nu a produs nimic palpabil. rb- un simbol al decaderii pndl actual – d’aia votez ALDE – adevaratii liberali!

  5. Un popor condus de iude. Cum vine asta ? E poporul precum conducatorii ?
    Unde e Dumnezeu in toata aceasta ecuatie ? Se respecta cuvantul Lui care e vesnic in Adevar ?

  6. Un libidinos, un escroc, care linge unde a scuipat, un neica nimeni.

  7. Postare tipica unui imbecil securist si cretin #rezist. In cei 30 de la Revulutia din Dec. 89 dreapta s-a aflat si ea la guvernare vreo 14 ani de zile iar stanga restul. Dar cretinii care nu au decat un neuron in tartacuta pun botul la toate balivernele debitate de idiotii ce posteaza minciuni intr-o veselie.

  8. LUMEA IESE LA PLIMBARE , UNII SE DUC LA BISERICA.E PRIMAVARA PLINA DE VERDEATA SI PASARI !
    NU E UN TABLOU BUCOLIC ? O FANTEZIE CI CHIAR ASA SE ÏNTÏMPLA S0 FIE .
    LA UN MOMENTA DAT O HAITA DE EXCITATI MÄNUIND PARUL IESE DIN PAMÎNT SI SARE LA GÄTUL OAMENILOR PASNICI.LUME NU-SI PUNE MINTEA CU ACESTI NAVALITORI BARBARI ! PESTE TRUPUL ACESTEI TARI AU TRECUT POPULATII MIGRATOARE SI ASA CUM AU APARUT SA AU SI DISPRUT ÎN NEANT!

    MAINE ESTE DUMINICA! LUMEA IESE LA PLIMBARE SI LA BISERICA. ATENTIE !

  9. Cei mulți porcăiți și terfeliți de domnul Rareș Bogdan de-a lungul timpului și care azi în ținde mână, îl îmbrățișează și îl pun la mijloc la zâmbitoarea poză de grup sunt mult, mult mai mizerabili decât el. Metoda Băsescu a “reevaluării” devenită criteriu moral pe principiul banii n-au miros, a fost adoptată de caricatura PNL după mariajul contra istoriei cu PDL. Sigur domnul Rareș Bogdan când promite ceva întărește cu “pe onoarea mea”! Cei ce-i votați aveți tot atâta onoare cât Rareș Bogdan acest fruntaș al trimișilor Partidului Național Liberal ce ne vor reprezenta România urmâtorii 5 ani în Parlamentul European. Ei, actualul PNL sunt varianta alternativa la guvernare visată și urmărită cu orice preț de domnului președinte Iohannis, o guvernare care să-i fie slugă și preș de șters piciarele.

  10. Chiar așa! Mai bine lingăii vechi si noii lingăi,se potriveste aproape la fix cu ce se practica in patria.ro. Nu va mai feriti de cuvinte,sunt mai toate din dex-ul limbii romane!

  11. RAREȘ ȘI BOGDAN AU FOST CINEVA.ACWSTA CE ESTE ? NUMELE DE FAMILIE CARE ESTE ? NU-L VĂD BINE,JICNEȘTE PE TOȚI.CINE ÎI DĂ DREPTUL ? EDUCAȚIE, CEI ȘAPTE ANI DE ACASĂ UNDE SÂNT ?

  12. ..nu sunt fan bashescu daaa tre sa acceptati ca i faceti o mare nedreptate..cum sa spuna cineva ca tembelul asta seamana cu tembelu bashescu..B avea „carlig” la bobor , avandspirit de anticipatie o intorcea ca la Ploiesti când situatia o impunea..bine obiectivul este acelasi si i doare undeva ref cauzele pe care le reclama drept obiective personale..amândoi spun cuvinte goale ..ce din coada chiar ca suna ..insa o spun in mod diferit….”esperienta” n politikie si spune cuvangtul

  13. O zdreanta ahtiata dupa case,masini,bani,confort,putere etc ! A fost sluga lui Chiorete 10 ani,acum e sclavul lui IohAnus si clici de securisti !

  14. pentru toti analfabetii politici.
    si asa zisii ziaristi de doi lei ..
    astazi sa faceti loc ROMANIEI DE MAINE,ROMANIEI PROGRESISTE,ZILELE CONTURILOR FALSE,A POSTARILOR MANIPULANTE,SE APROPIE DE SFARSIT..
    CEI CE S AU VANDUT RUSILOR VOR RASPUNDE INTR O BUNA ZI..
    ON OM DIN POPOR

  15. Sau gurnalisti vechi și noi…. sau cum s a transformat un gunoi ca tine în propagandist PSD!

  16. Bai, Gheorghe, tu ai habar ce inseamna „Romania progresista” la care aspiri tu?!
    Baietas, progresismul propovaduit de actualii neomarxisti este adevarata ciuma, nu doar rosie ci de toate culorile….cur(cubeului), este cea mai de cosmar perspectiva care din cate isi poate imagina cineva.#rezist este iadul pe pamant, sfarsitul lumii,anihilarea!
    Fa o cruce mare si scuipa in san, poate asa, obtii iertarea!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.