Liderul social-democrat Marcel Ciolacu a declarat că numirea sa ca vicepreşedinte al Internaţionalei Socialiste la nivelul Europei Centrale şi de Est reprezintă o nouă recunoaştere internaţională pentru stânga românească şi PSD.
Marcel Ciolacu şi-a exprimat aprecierea, sâmbătă, pe Facebook, faţă de premierul spaniol Pedro Sanchez pentru încrederea pe care i-a acordat-o pentru a fi alături de el în următorul mandat pe care îl va avea ca preşedinte al Internaţionalei Socialiste.
„Acest post de vicepreşedinte la nivelul Europei Centrale şi de Est mă onorează şi se datorează eforturilor făcute de PSD, de toţi colegii mei, în ultimii ani, în interiorul familiei noastre politice social-democrate. Este o nouă recunoaştere la nivel internaţional a Partidului Social Democrat, după ce, în această toamnă, am obţinut un post de vicepreşedinte în conducerea PES, prin europarlamentarul Victor Negrescu”, a spus Marcel Ciolacu.
El a punctat că PSD este partidul care a integrat România în Uniunea Europeană şi NATO.
„Cu PSD la guvernare se ridică MCV şi avem o şansă foarte bună să aderăm la Schengen. Vom continua să fim aproape de toţi colegii noştri social-democraţi europeni pentru îndeplinirea obiectivelor noastre naţionale alături şi prin Internaţionala Socialistă. Uniţi şi puternici pentru România!”, a scris liderul PSD.
sa incepem!
Marcele, nu te uitam ca nu meriti tu asta…
unu: cica era, tanar inca, un mare covrigar in Buzau.
cica a terminat Universitatea Ecologica si aceasta nu era inca validata ca acreditata de stat.
cica e mare maestru in studii de securitate si mare masterand de Stefan Gheorghiu, deci trageti concluzia voi.
sa tragem concluzie finala:
ce va asteptati de la un yesman al lui Nenea, de la un om fara coloana, fara o personalitate?
NIMIC! asta e si Internationala de azi a Socialistilor. revenim cu alte amanunte.