Marcel Ciolacu a anunțat luni că a demisionat din funcția de președinte PSD, după ce a ratat intrarea în turul 2 al prezidențialelor, o premieră negativă pentru un candidat al acestui partid.
”Eu aseară i-am dat secretarului general demisia, astăzi, la ora 17.00, am convocat un Consiliu Politic Naţional şi o să venim, după Consiliul Politic, şi o să comunicpm decizia pe care o să o luăm. Nu vorbim despre o acceptare a demisiei, pentru că demisia este un act unilateral, am încheiat şi această discuţie”, a spus Ciolacu luni la sediul PSD.
El a precizat că ”o să rămână alături de colegii lui, duminică, până la alegeri”.
”Sunt ferm convins că în perioada următoare o să venim şi cu un calendar de alegeri în interiorul partidului. La viitoarele alegeri din interiorul PSD, eu, Marcel Cioalcu, nu voi candida pentru nicio funcţie”.
Întrebat dacă rămâne în funcţia de premier, a spus: ”Categoric, e o funcţie pe care o am până se termină alegerile şi se vine cu o nouă majoritate”.
Întrebat cine va veni la şefia PSD, a precizat: ”Un coleg”.
Și-a recunoscut înfrângerea
”PSD nu va face nicio contestaţie, chiar dacă diferenţa este foarte mică, regulile democraţiei şi importanţa acestui tur doi este mult mai mare decât interesele noastre personale”, a mai spus Ciolacu. Liderul PSD a precizat că a sunat-o pe Elena Lasconi şi i-a dat un mesaj în care o felicită pentru intrarea în turul doi.
VIDEO
Chestionat vineri dacă îşi dă demisia de la şefia PSD, în cazul în care nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, Marcel Ciolacu a răspuns: „Categoric, da! Categoric!”.
Trolii fac eforturi uriase sub patronime EXPRESII, ca tot Ticacalosu, ca sa justifice una din cele mai monstruoase falsificari istorice ale alegerilor…Maurul Ciolacu consiliat de Turcitu Del Ponte si-a incununat tradarea prin necontestarea rezultatelor, el care timp de saptamani sub avalansa de atacuri NU A RECUNOSCUT NIMIC!!! Diferenta de cateva mii fatza de Lasconi se SPULBERA prin renumarare la sectiile cu probleme!!! Sa intelegem ca seseseku a rupt-o cu traditia falsificarii grobiene a alegerilor inceputa in 1946? Atacurile la Ciolacu, de altfel majoritatea concentrate pe „zboruri”, exceptia Valer Marian fiind ignorata chiar de catre aceia care i-au permis cele SAPTE sedinte de interogatorii, nu l-au zdruncinat si sa credem ca deodata a fost cuprins de un asa avant moral
incat nu numai sa nu conteste rezultatul strans, ci sa impuna DEMISIA IN BLOC a conducerii PSD!!!