Bătaie cu Prună la Parchet

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, marți seara, că va depune plângere penală pe numele deputatului Cristina Prună, pentru modul în care a condus ședința în care s-a dat votul pe moțiunea simplă împotriva ministrului Cristian Ghinea, pentru că a ținut cont de voturile online.

Ciolacu a anunțat la România TV că în Parlamentul României începe să pară că „depinde cine numără voturile”.Pentru modul în care a condus ședința în care s-a dat votul pe moțiunea simplă împotriva ministrului Cristian Ghinea, Marcel Ciolacu a spus că depune plângere penală.

„Vom depune o plângere penală pe președinta de ședință (Cristina Prună – deputat USR) de astăzi (marți – n.r.). Este inadmisibil. Cred că știe și un student în prima săptămână, o moțiune simplă sau o moțiune de cenzură nu este un act normativ, nu este o lege. Nu faci vot online. Nu poți să vii, să aduni cele două fiindcă așa ți-au cerut președinții de partid”, a spus Ciolacu.

El a spus că, în ciuda a ceea ce s-a întâmplat marți în plen, va fi depusă moțiunea de cenzură.

„Vom face tot ce ține de noi să treacă această moțiune, vom merge tot în această nouă abordare unde nu ne adresăm numai politicienilor, ci și partenerilor sociali, ca să știe toată lumea ce a dus la depunerea unei astfel de moțiuni și eu cred că oamenii responsabili, trimiși de către români în Parlament, vor vota această moțiune de cenzură. Este și grupul minorităților, sunt oameni foarte serioși”, a mai spus Ciolacu.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, acuză PNL și USR-PLUS că au fraudat grosolan votul la moțiunea simplă pentru a-l salva pe „ministrul Zero Ghinea”. Camera Deputaților a respins, marți, moțiunea simplă intitulată „Cristian Ghinea, de la zero la abis!”, inițiată de PSD. În favoarea moțiunii au votat 143 deputați, 171 împotrivă, iar unul s-a abținut.

Reacția lui Prună

„Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că va depune o plângere penală împotriva mea. Plângerea va avea la bază modul în care am condus şedinţa de plen în care a fost respinsă moţiunea simplă împotriva ministrului Cristian Ghinea. Prin această formulă agresivă, preşedintele PSD încearcă să distragă atenţia de la un nou eşec politic pe care l-a girat şi de la ridicolul în care s-a aflat luni prin demontarea de către Cristian Ghinea, una după alta, a tuturor minciunilor scrise negru pe alb în textul moţiunii.
Rezultatul firesc al votului de ieri a fost respingerea, cu o largă majoritate, a celei de a treia moţiuni simple depuse de PSD împotriva unui ministru USR PLUS în actuala sesiune parlamentară. Nu a fost rezultatul nici unei conspiraţii, ci al bunului simţ şi aritmeticii parlamentare.
Repet. Nu mă las intimidată de astfel de gesturi de presiune precum cel anunţat de preşedintele PSD. Voi continua să îmi exercit mandatul de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor în deplin respect cu toate prevederile legale şi regulamentare. Ca deputat, sunt decisă să contribui pe mai departe, alături de colegii mei din USR PLUS şi din coaliţia guvernamentală, la corectarea efectelor toxice din aproape toate domeniile generate de politicile publice care au fost adoptate de guvernările PSD din ultimii ani”, a scris Cristina Prună miercuri pe Facebook
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

13 Comentarii

  1. Marcele, mai bine aplici metoda de mare succes de pana acum: suni la usa si apoi fugi !

  2. După voturile pe raportul Avocatului Poporului, domnul Ciolacu crede că va obține mai mult de zece voturi pe moțiunea de cenzura a dumisale?
    Trebuie să-i reamintească cineva că guvernul nu e al PSD-ului.

  3. Marcele, nu am nimic cu tine iti recomand doar sa iesi cat mai urgent de sub tutela lui tudose care este ucigator de perversa si criminala. PSD-ul se poate salva doar daca iti dai demisia. Unde sunt Liviu Plesoianu, Olguta, Gabi Firea, Valcov, Teodorovici, prof.Atanasiu, Streinu Cercel si toti ceillati profesionisti si intelectuali de marca ai PSD si ai Romaniei ?! Cu tudose, stanescu de la Dambovita, suntem pierduti. Nu ai credibilitate, desi poate esti baiat bun. Nu vezi ca nu se leaga nimic cu tine si tudose in fruntea PSD. Grabiti-va ca romanii asteapta PSD-ul cel adevarat.

  4. Marcelica taticule, trebuia sa ramai la BT cartonat, Dunhillul nu e de tine.

  5. Cite Prune sint in Parlament ?? Ciolacule doar atita ai putut sau tocmai ca stiai ca atita se poate ai depus motiunea ??Acum mergi si te odihneste in vacanta… Bah ,ai pus umarul la toata mizeria pe care o traiesc romanii ,ai votat guverne formate doar din ticalosi din PNL, USR si Plus ,ai votat cot-la-cot legile lor proaste (anti -batrini si -copii) si nici nu te dai la o parte. Da-te bah,lasa pe altul care poate sa faca legi bune pentru romani…

  6. CIOLANULE(MARCELE )CRED CA ESTI CEL MAI SLAB(PROST)PRESEDINTE PSD SAU TE AU CU CEVA LA MANA SI ITI ESTE FRICA DE STATIUNEA JILAVA?DOAR MIMEZI CA ESTI IN OPOZITIE SI NU AR STICA PUTINA ODIHNA IN STATIUNE.

  7. Prună=Roberta Anastase 2, care nu știe să numere din 2 in 2.
    Politica îngroapă România!

  8. Asta-i amanta lu Ludovic, baga un deget in apa si scoate tzuika, ce-o mai iubeste Lucovid

  9. „Grabiti-va ca romanii asteapta PSD-ul cel adevarat.”

    -D-ta cu ce treaba p’aici ? – firea, vasileasca, vilcov – ….”intelectuali” ????

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.