Circulă pe net: Totul despre Rareș Bogdan

”După cum știm, nici o dictatură nu este perfectă! Cum nu a fost, bunăoară, nici dictatura comunistă, ceaușistă. Pentru mulți, totuși, discuția pare să fi fost legată de calitatea salamului, unde dictatura ceaușistă a eșuat lamentabil. Unii, mîncau celebrul salam cu soia, alții, nomenclaturiștii, încercau să se îndestuleze cu salamul de Sibiu. Dar cît salam de Sibiu puteai să mănînci? La un moment dat chiar te apuca revolta! Pare să fie și cazul lui Rareș Bogdan, fiul lui Ioan Bogdan, directorul Combinatului de produse sodice de la Ocna Mureș”, potrivit samizdatul.wordpress.com.

Așadar, o mică istorie despre marele patriot comunist Rares Bogdan. Redăm, mai jos, o parte din articol: 

”Director de combinat ajungeai pe vremea comuniștilor doar dacă aveai dosarul ”beton”, carnet de partid (comunist), dacă erai un tovarăș de nădejde, dacă luptai pentru propășirea socialismului și comunismului, dacă nu aveai rude în străinătate etc. Și, după revoluție, sarcina grea a falimentării industriei și a ”privatizării”. Așadar, pe locul vechiului combinat, astăzi avem Parcul Industrial Ocna Mureș și, ați ghicit, director este tovarășul Ioan Bogdan de odinioară, domnul Bogdan de astăzi. Nu a fost vreun dizident, cum nici fiul lui nu a luptat împotriva comunismului pe vremea comunismului. O face, plin de fariseism, trei decenii mai tîrziu. Cît curaj! Cît patriotism! La fel, cînd noi – cei scăpați de gloanțe în 1989 – ne luptam cu regimul Iliescu, Rareș Bogdan avea altă treabă.

”El a intrat în afaceri în 1995, când încă era student, cu un SRL – primul dealer Connex din Cluj-Napoca. În această firmă, Bogdan era asociat cu Rareș Rusu, fiul generalului în rezervă Stoian Rusu, fost șef al Miliției Cluj în decembrie 1989 și primul șef al unității “Doi și-un sfert” (serviciul secret al Ministerului de Interne). Tot atunci, la mijlocul anilor ’90, Rareș Bogdan a fost șeful organizației de tineret a PNL Cluj și coleg de an la Științe Politice cu Eduard Hellvig, actualul director al SRI”, scrie Pressone.

Copiii de nomenclaturiști nu aveau nici o treabă cu Ion Iliescu, atîta timp cît Ion Iliescu era la putere. Nu-i bai, au cu două decenii mai tîrziu o luptă de dus cu un pensionar impotent de 90 de ani. Cît curaj! Cît patriotism!

Iraționalitate și delir, mitomanie, o fobie accentuată de ”dușmani” invizibili, vag identificați cu aparținători sau susținători ai unui alt partid, derivă autoritaristă, anti-democratică, ură viscerală pe motiv de vîrstă, de clasă socială sau de etnie, un discurs ce promovează ”valori” precum șantajul, violența, suspiciunea față de majoritate. Comportamentele lui Rareș Bogdan nu mai relevă doar prostia lui sinceră și gregară, ci și un orgoliu nesusținut de micimea proprie, ce se înfățișează caricatural și în vestimentația gen Farfuridi. I s-a spus ”Dichisitul”, ”Orhidel”, ”Batistuță”, este cunoscut pentru comportamentele sale de parvenit, de cocalar, de frustrat ce visează la averi și opulență. La partide de golf cu miliardari. Ca și Iohannis! La Cluj, opera împreună cu Tavi Hoandră o cafenea ce gemea de kitsch, genul cu televizor pus în ramă de tablou etc. și care trebuia să ilustreze un ”ștaif imperial”, trimiterea fiind la habsburgi”.

CITIȚI materialul integral pe  wordpress.com Ambrus Bella!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 13
Author

18 Comentarii

  1. Mi-as dori din tot sufletul sa mai gasesc SALAM DE VARA, d-ala COMUNIST. Stiai ce mancai. Acuma, ORICE BAGI IN GURA, are acelasi gust. Nu e nici-o diferenta. Daca nu citesti eticheta, nu stii ce mananci.
    Cred ca-i faceti prea multa reclama IMPOSTORULUI rares bogdan. Nu merita sa fie bagat in seama! Oricum, cei inregimentati il vor vota, ca au ordin. Ceilalti, insa, n-au nevoie de argumente suplimentare ca sa-i fi citit IMPOSTURA.

  2. ca un fel de var cu tanti aia ex-primareasa maritata de curand … cam aceeasi falsitate profunda si interese absolute de beneficiu personal … doar cu alt steag …

  3. Salamul de vara era salam adevarat. Ce gust bun avea daca il puneai la uscat, frecat cu faina vreo 2 luni si apoi il mancai taiat feliute subtiri garnist cu ceva votca sau bere. Adevarat ca mezelurile de pe vremea lui Ceausescu contineau si soia dar in mod sigur nu contineau toate eurile cancerigene cu care ne indoapa industria alimentara capitalista in ziua de astazi. Mancand salam cu soia inainte nu te imbolnaveai de cancer si alte cele pe cand de pe urma mezelurilor pline la greu cu euri da.

  4. Cotidianule, ești pe tobogan! La capăt este „Scânteia” din epoca Stalin-Dej de demascare cu mânie proletară! Nici eu nu mă dau în vânt după R. B., dar Ion Rațiu n-ar accepta, în BOIERIA lui, asemenea jeg de ponegreală, de linșaj în „peața” publică proletcultistă! Deșteptarea, Cotidianul, sper să nu fie decât o „mică scăpare”! De ALTE BOLI suferă azi România! Nu mizeria de cloacă, de closet de bordel ne doare pe noi! Deșteptarea! Cât nu e PREA TÂRZIU!

  5. nu ştiam pe cine l-a imitat grenadă, când şi-a lăsat peria de pantofi sub nănău, now i know…

  6. Si culmea „anti-comunistii” se dovedesc comunistii privilegiati,zbiara notiuni pe care nu le inteleg,democratie,libertati,sunt legati ombilical de „invataturile”securiste si bubele din cap si din existenta lor confirma!Rosii in gura si in carnetul de partid,cel vechi si cel nou!Caricatura asta,impreuna cu anostul orban,doua oratanii ce macane isteric jumulindu-si penele de pe fund,nu m-au interesat niciodata!

  7. @Eu: De când lumea, aceasta se ghidează după Legi și Principii morale, CIVILIZATE, fără de care ar fi un haos generalizat, iar ție, „Eu”, nu ți-ar conveni deloc să ți se aplice tot felul de șicane, bobârnace, nedreptăți crase, fără suport real, apărându-te de muște permanent, în loc să-ți vezi de treaba și de PĂCATELE tale! „Cine este fără de păcat să ia piatra și să arunce!”…

  8. Ai uitat sa inchei cu celebrul: Muie PSD!
    In rest vad ca esti cult in cap.

  9. Banditu de Rarutu impreuna cu tac-su au vandut averea tarii prin”noi insine”! O panarama de liberal carea a furat mai mult decat toti psd-istii la un loc si acum ne da lectii de integritate! O hahalera! Mai trebuia sa consume droguri precum fiul lui Andrei Plesu!

  10. O hahalera..care ne va reprezenta in parlamentul european…TRU este altfel? fata domnului presedinte (fost)? despre Vadim Tudor si Becali, ce sa spunem? Urmeaza Ilie Nastase! unu si unu

  11. Asta_i tot ce stiti despre Raresul? Putin! E drept oarecum…elocvent!

  12. Am citit si continuarea articolui. Articol beton.
    Concluzia: demolator.

  13. Revin și spun: NU astea-s păcate, altele sunt hibele unui viitor fost politician(și mă uit NU în biografia lui privată, ci la însușirile necesare unui bun și adevărat bărbat de stat): 1. Lipsa unui program percutant; 2. Lipsa DIPLOMAȚIEI(țâfne, ură pătimașă și părtinire habotnică: „noi suntem totul, restul nimic”, unde „restul” este 85% din cei care NU-i votează pe EI!; 3. Și cea mai importantă este „negarea negației”: NU poți spune că ești un bun român, patriot, susținându-l fără serioase rezerve pe George Soros și ONG-urile lui, pe LCK și pe WKJ, plus corporațiile străine, ale căror chibiți pătimași aceștia sunt! În rest, ucenicia smerită la ucenicul DECLARAT al lui Iulian Vlad… lasă serioase semne de îndoială privind onestitatea drapelului sub care zice el că luptă, ca să nu mai vorbim de colegul său de facultate, Hellvig!

  14. Securistii si puii lor.Macar daca n-ar fi de un penibil total acest papitoi.

  15. Toate slugile comuniste bociste din Cluj stau adunate ciorchine in juruyl infractorului Editat Klaus Werner Iohannis. In Cluj si la Sibiu se confirma Rezolutie OSCE din 29 iunie 2009 cea care a pus semnul egal intre stalinisti si nazisti. PNL actual este doar o grupare de mare infractionalitate care i-a adunat pe nazistii lui Iohannis impreuna cu nomenclaturistii lui Rares Bogdan/Boc Emil.

  16. Sa te iei de om pentru stilul vestimentar si pentru ce sporturi practica…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.