Cîţu: O rectificare bugetară pozitivă atrage o comisie de anchetă parlamentară

Vicepreşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, luni, că situaţia finanţelor publice este „dezastruoasă”, afirmând că o rectificare bugetară pozitivă atrage de la sine constituirea unei comisii de anchetă pe care PNL o va cere în Parlament.

„Situaţia finanţelor publice este dezastruoasă. În plus, este clar că nu există niciun respect pentru lege în România. Deja suntem aproape de septembrie şi încă nu a fost publicat raportul situaţiei economice şi bugetare pentru primele şase luni. Nu poţi să ai o rectificare bugetară fără să ai acest raport publicat, aşa cum îţi cere legea responsabilităţii fiscale”, a declarat vicepreşedintele PNL Florin Cîţu.
Florin Cîţu a afirmat că „deja a avut loc o rectificare bugetară negativă”.

„În acest moment, veniturile sunt cu cinci miliarde de lei sub cele programate, iar cheltuielile au fost tăiate cu 10 miliarde faţă de cele programate. Asta înseamnă că deja a avut loc o rectificare bugetară negativă în acest moment. Nu există nicio premisă, nicio justificare pentru o rectificare bugetară pozitivă, aşa cum ni se transmite din partea Guvernului.

O rectificare bugetară pozitivă atrage de la sine o comisie de anchetă pe care o vom cere în Parlament pentru analiza rectificării bugetare şi ne vom folosi în justificarea acestei anchete de opinia Curţii de Conturi dată în februarie pentru rectificările bugetare ale guvernului Cioloş”, a spus Cîţu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.