Ciucă anunţă 2,2 miliarde de euro pentru România

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că la nivelul Comisiei Europene s-a decis alocarea unei sume de 40 de miliarde de euro pentru a ajuta țările Uniunii să facă față crizei energetice. Din această sumă, României îi vor reveni 2,2 miliarde de euro, iar banii vor putea fi utilizați inclusiv pentru a compensa facturile la energie, dar și pentru a ajuta mediul privat.

”Trbuie să discutăm modul în care putem să ajustăm pachetul de măsuri astfel încât să putem să aliniem măsurile noastre care au fost, o parte dintre ele, adoptate la nivelul Comisiei Europene cu cele care se află în pregătire.

Avem o veste foarte bună de la Comisia Europeană, care a disponibilizat 10% din Fondul de Coeziune, care înseamnă aproape 40 de miliarde de euro, bani care pot fi utilizați pentru a lua măsuri în această criză energetică”, a spus Nicolae Ciucă.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a explicat că acești bani de la Comisia Europeană pot fi utilizați inclusiv pentru compensarea facturilor.

”Pentru România înseamnă acești din acești 10% înseamnă 2,2 miliarde de euro și pot fi finanțate 3 tipuri de măsuri:

– Compensarea facturilor la energie

– Granturi pentru capital de lucru pentru IMM-uri

– Ocupare și creare de locuri de muncă

La nivel național, în funcție de ceea ce veți dispune (premierul n.r.), vom pregăti toată documentația pentru a ne pregăti să punem în aplicare decizia Comisiei Europene”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Cine produce banii astia? Ne ajutam cu bani furati din buzunarul contribuabilului ca sa ce? Sa compensam ce au furat alesii politici cot la cot cu oligarhii? Nu mai bine ar fi sa se confiste toti banii furati de oligarhie si pititi in paradisurile fiscale infiintate de satanistii britanici?

  2. ANUNTA CA SECURISTII TRADATORI IAU BANI DE BUZUNAR PENTRU CA AU DAT SUVERANITATEA ROMANIEI? NU ESTE A LOR SA O DEA! (editat) TRADATOARE SI CRIMINALE! O SA INFUNDATI PUSCARIA (editat)! VINE TAVALUGUL PESTE VOI CRIMINALILOR!

  3. comisia (editat) NU poate impune NIMIC DIN CE NU VREM SA ACCEPTAM! EI RECOMANDA NOI AVEM DREPTUL SI OBLIGATIA CONSTITUTIONALA SA SPUNEM #NU! TREZITI-VA BHAI! CUM SA VA „ALINIEZE” UN ORGANISM STRAIN, NEALES DE NIMENI? CHIAR NU MAI GAnditi? chiar sunteti atat de nevertebrati? CREIER MAI AVETI? CAPETE SECI CE SUNTETI!

  4. Bre,a inceput si gheneral MaCiuca cu pervesiuni politice ca mentorul sau leberal..Intai mere pe fondul de alocatie de 40 de melearde de coco sa ia ochii prostimii si apei o fasie ,pap cu pas,dupa cires cu 2 melearde.Pei cum era aia bre ? Dragii miei,rumanii miei am reusit dupa o vizita fructoasa la Bruxell sa atrag fonduri nerambusabile la Rumania de 70 de melearde de coco.Noah,n-a trecut mult si din 70 de melearde ,,nerambusabile,,s-a fasait spre 40 de melearde de Klausica nici nu mai iesea sa dea explicativa.Ghi-ni-on.Apei dupa un timp din alea 20 de melearde ,,nerambusabile,,s-au fasit spre vreo 12 melearde din care jumate erau luate pe datorie.Pas cu Pas.Fasss..Fassss..Bre,va pot garanta ca din alea 2,2 de melearde la Rumania nu se va vedea dat un pitac.Vor avea grija ,,partenerii strategici,,sa puna conditii Rumanie pe care o trateaza ca pe o ruda indepartata si proasta de pe la tara..Ghi-ni-on.

  5. Are impresia cineva ca acesti 2,2 miliarde de euro vor ajunge vreodata in Romania ,sau vor putea fi ajutati cu acesti bani romanii ? Urmariti aceasta stire si veti vedea ca traseul banilor va fi cu totul altul.

  6. Astea vor fi ca si cele 70 de miliade ale lui Klanus …..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.