Ciucă – președintele României, Iohannis preia șefia Consiliului European?

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel,

De L.V.
Ciucă – președintele României, Iohannis preia șefia Consiliului European?

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel,

Ca să scape pe Viktor Orban, liderii europeni l-ar prefera pe Iohannis,  membru de marcă al PPE, la șefia  Consiliului European. Este scenariul vehiculat  în care apare numele președintelui Klaus Iohannis. 

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunțat că va candida la alegerile pentru Parlamentul European din iunie, iar asta înseamnă că îşi va părăsi postul cel mai târziu la jumătatea lui iulie dacă va fi ales.

„Dacă voi fi ales, îmi voi ocupa locul. Consiliul European poate anticipa şi numi un succesor până la sfârşitul lui iunie, începutul lui iulie”, a declarat el.

Dar s-a vehiculat și posibilitatea ca Viktor Orban să devină președintele Consiliului European.

Conform  tratatelor europene, în absența unui președinte permanent al Consiliului European, postul este ocupat de șeful de guvern al statului care se află la președinția rotativă, iar acesta va fi  Viktor Orban după data de 1 iulie.

Consiliul European poate anticipa şi numi un succesor până la sfârşitul lui iunie, începutul lui iulie.

La negocierile europene, este posibil ca socialiștii să aibă șefia Comisiei Europene, iar PPE, șefia Consiliului European.

Iohannis ar fi  principalul favorit din partea PPE să devină propunerea pentru șefia Consiliului European.

Distribuie articolul pe:

36 comentarii

  1. După Revolutia din decembrie 1989, poporul român nu a avut o mână bună în alegerea presedintilor.
    Ion Iliescu a fost primul presedinte post-decembrist care după doi ani in fruntea FSN (1990-1992) avut două mandate neconsecutive de 4 ani; primul in perioada 1992-1996 iar al doilea in perioada 2000-2004.
    Ion Iliescu se considera pe sine un „om sărac si cinstit” dar în timpul cât a condus România a lăsat să se dezvolte o adevărată caracatită a coruptiei.
    După Iliescu a urmat Emil Constantinescu, cunoscut sub numele de „Ţapu”, cu un mandat de 4 ani (1996-2000), care nu a mai candidat pentru al doilea mandat deoarece l-a învins securitatea după cum singur a recunoscut.
    In anul 2000 a revenit din nou Ion Iliescu pentru cel de-al doilea mandat de 4 ani la cârma „statului securist” lăsat de Emil Constantinescu.
    A urmat Traian Băsescu din 2004 până in 2014 pentru 2 mandate de 5 ani, la urma cărora a declarat că România a ajuns un „stat mafiot”.
    In sfârsit, Klaus Iohannis care din 2014 se află la cârma ţării pentru primul mandat, iar din 2019 la al doilea mandat de 5 ani până in 2024, acesta vorbea nu demult despre România ca despre „un stat eșuat”.
    Klaus Iohannis care a candidat sub sloganul „România educată” s-a dovedit cel mai slab presedinte post-decembrist. După ce s-a ales praful de „România educată”- proiectul de suflet al presedintelui Klaus Iohannis, acesta a fost considerat groparul învățământului românesc. După aproape 10 ani de mandat Klaus Iohannis in loc să facă reformele de care România are nevoie, el a dormit la Palatul Cotroceni sau s-a plimbat fără să dea socoteală pe banii fraierilor, cu avioane charter private de lux.
    Acum se pregăteste pentru un somn prelungit la Consiliul European.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate