Nicolae Ciucă a vorbit, la GSP, despre mașinăria de vot puternică pe care o are PSD-ul, într-un dialog cu jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia.
„Contează persoana, dar contează și partidul”, a recunoscut Ciucă.
Cu toate acestea, liderul PNL își avertizează partenerul de Coaliție să nu considere că deja a câștigat alegerile.
Românii, spune Ciucă, au avut grijă în istorie „să nu lase puterea într-o singură mână”.
„PSD a arătat de fiecare dată că are o mașinărie de vot puternică. Dar când a fost vorba de decizii care impactează pe viața și consecințele României, cetățenii au avut grijă să nu lase puterea într-o singură mână. Ei gândesc: <Putem să avem toate butoanele la PSD>? A mai fost și nu a fost bine”, a spus Ciucă.
Nicolae Ciucă a reiterat episodul <nu sunt din filmul acesta>
Om politic de doar 4 ani, el spune că mai degrabă schimbă și actorii, și scenariul.
„Înapoi militar! Nu m-ar crede nimeni să zic altceva. De la 14 ani până la 53, în uniformă. Am doar 4 ani în postura de om politic. Mă bucur, pentru că am reușit să finalizez un parcurs de carieră. Văd politica altfel. Mulți mi-au zis că nu sunt din filmul acesta. Nici nu vreau să fiu.
Poate reușim să schimbăm actorii și scenariul”, conchide Ciucă.
GSP-Becali-Chiloți…
PSD…
Măruță…
Are gusturi fine Nea Nicu!