„Prietenia e k piftia, frăția e unde e“

Clanul „Butoane“ face jocurile la Guvern

Vârfurile politicii au fost luate cu asalt de fel și fel de habarniști sau paravane ale unor clanuri țigănești, astfel încât influența acestora să crească într-un procent cât mai mare. Principiul comunist „dai în mine, dai în fabrici și uzine“ este, mai nou, adaptat pentru ministere, consilii locale și județene sau alte instituții ale statului.

Orice „lovitură“ sau critică adresată vreunui factor decident reverberează până în corturile romilor de pe marginea șanțului parizian sau dâmbovițean. Nici contrareacția nu se lasă mult așteptată și vine, surprinzător, chiar de la câte un ministru. „Caracatița“ pilelor și a oamenilor de paie cocoțați pe funcții înalte încearcă să-și șteargă urmele, funcționând prin interpuși. Astfel, un ministru își propulsează armata de acoliți într-un alt minister, pentru a-și păstra mâinile cât mai curate.

„Nobila“ descendență a unui sfătuitor

Liderul organizației de tineret ALDE din Giurgiu, Valentin Theodor Mușat, este extrem de apropiat de interlopii din oraș, în special de cei din celebrul Clan „Butoane“. Deși a ajuns destul de recent în Guvern, Mușat apare în numeroase fotografii postate pe pagina sa de Facebook, alături de o grămadă de romi. Șeful tineretului ALDE este consilierul personal al Ministrului Mediului, Grațiela Leocadia Gavrilescu.

Însă nu Gavrilescu este „nașa“ sa politică, ci un alt ministru din Cabinetul lui Mihai Tudose, nimeni altul decât șeful Energiei, controversatul Toma Petcu. În semn de mulțumire pentru sinecura care i-a căzut pleașcă, vicepreședintele la nivel național al organizației de tineret a ALDE a ținut să-i mulțumească public, printr-un mesaj agramat, „mentorului“ său, titularul de la Energie. Tot pline de greșeli gramaticale pe care le mai fac, probabil, unii elevi de clasa a II-a, sunt și mesajele pe care Valentin Theodor Mușat le-a adresat pe rețelele de socializare, tot în semn de elogiu, interlopilor cu care s-a „înfrățit“.

Acesta a postat pe pagina sa de Facebook numeroase imagini, însoțite de comentarii pline de greșeli, în care apare petrecând alături de diverși interlopi din Giurgiu. Una din imagini este mai mult decât grăitoare, având în vedere că liderul ALDE îl sărută pe Marius Stanciu, zis „Țăranu“, membru al Clanului „Butoane“. Marius Stanciu a fost arestat în septembrie de DIICOT, alături de alte 15 persoane, toți fiind acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înșelăciune, spălare de bani, proxenetism, organizarea ilegală a jocurilor de noroc și trafic de minori.

Consilierul agramat cu 8.75 la limba română

Mari bătăi de cap le dă gramatica și anumitor consilieri locali. Este și cazul liberalului Răzvan Timofciuc de la Iași, care a demonstrat până în prezent că lipsa unor cunoștințe gramaticale bate coloratura politică. După o ședință de Consiliu Local, Timofciuc a trimis un comunicat de presă prin care a încercat să critice activitatea municipalității, doar că mai mult s-a făcut singur de râs.

„Consilierii locali ai PNL au propus introducerea pe ordinea de zi a unui proiect de hotărâre pentru premierea cu 3000 lei a elevilor care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat și evaluarea națională de anul acesta, care au fost șefi de PROMOȚII sau care au obținut locul I la olimpiadele naționale și internaționale în anul școlar 2016-2017.

Concretizarea acestei inițiative ar fi presupus un efort bugetar de 396.000 lei. Vorbim de 36 COPIII care au obținut media 10 la Evaluarea Națională, 11 COPIII din Municipiul Iași care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, 35 COPIII care sunt șefi de PROMOȚII și 50 de COPIII cu rezultate foarte bune la olimpiadele naționale (locul I) și internaționale (MEDALIE SAU ARGINT)“, este una dintre mostrele care îi probează nivelul cunoștințelor lui Timofciuc. Surprinzător nu este doar modul în care Răzvan Timofciuc a ajuns să facă politică și să aibă decizia pe mâini, ci și faptul că a obținut nota 8.75 la limba română la examenul de Bacalaureat și că mai este și responsabil pe comunicare în organizația PNL Iași.

„Pe mine mă doare în p…ă de avocații ăștia“

Un alt exemplu de „maniere fine și limbaj elevat“ l-a oferit și directorul general al Departamentului Consular, Bogdan Stănescu. Acesta a reușit să se facă singur celebru, în 2016, după ce numele său a apărut în scandalul legat de examenul pentru postul de șef al secției consulare a României la Ankara. La vremea respectivă, diplomatul Cristian Radu a reclamat faptul că a fost retras de la post, după numai cinci luni, pentru că ar fi deranjat intermediarii de vize care aveau legătură cu personalul român din Ambasadă, care ar fi primit o parte din șpăgile de la cei care obțineau vize pentru România. Într-o înregistrare audio, Bogdan Stănescu îi spune lui Cristian Radu că nu poate pleca la post, pentru că are pe rol un proces cu MAE. „El nu poate să semneze plecarea ta la post cât ai acțiunea în instanță.

Pe mine mă doare în p… ă de avocații ăștia și de ­procesul cu MAE. Spune-le că, dacă persistă în chestia asta, gândește-te, ei îți fac ție rău. Îți zic pentru a mia oară și ultima oară. Trebuie să le spui la avocați să renunți la proces. Tu poți să îi spui ăluia- vino în p…a mea la mine… Noi te promovăm. De mâine închei acțiunea!“, aprecia Bogdan Stănescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Anca Toader 86 Articole
Author

3 Comentarii

  1. ” Dai in Fane, dai in mine, dai in fabrici si uzine…”

  2. edit gat guvernul PSD-ALDE , care nu este lasat sa lucreze de Iohannis ! Adunatura de golani si derbedei , asta este PSD ! Acum ati inteles de ce PSD a scos mii de hoti din puscarii ? Ii durea exact in pix pe pesedei de sanctiunile UE cu care ne-au scos ochii ! Durerea lor erau banditii astia pe care se sprijina banditii cu staif din PSD ! Si care trebuiau scosi , pentru ca altminteri dadeau de dracu’ cu edit etniei opresate de romani ! Hai Cata , Mata , Alcibiade , Tiaso , ….. si toti edit de la PSD , ati amutit ? Nu aveti nimic de spus ? edit ! Voi vreti cu orice pret distrugerea Romaniei !

  3. Deci: Alianta PSD+ALDE = Incompetenti + Inculpati cu dosare penale + Condamnati DEFINITIV cu suspendare(L. Dragnea, insusi! + Clanuri de interlopi + Semianalfabeti cu averi uriase!
    Arata bine, nu-i asa?!
    Astia vor duce Romanii pe drumul bunastarii, cum tot promite populistul si condamnatul defintitiv, L. Dragnea, asta credeti?!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.