Clanul Cămătaru, încă o porție de condamnări definitive

Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, a fost condamnat definitiv luni de instanța supremă la 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare, într-un dosar de infracțiuni de violență.

Inițial, Sile Cămătaru primise 7 ani la instanța de fond, pedeapsă care i-a fost scăzută cu doi ani de ÎCCJ.

Fratele său, Ion Balint zis „Nuțu Cămătaru”, a rămas cu pedeapsa de la Curtea de Apel București — de 5 ani și 5 luni închisoare cu executare.

În același dosar, Mario Nuțu Balint, fiul lui Sile Cămătaru, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare.

Totodată, Radu Cristian Roșca, unul din liderii clanului „Sportivilor”, a primit 9 ani închisoare.

În dosar au mai fost condamnate de asemenea și alte persoane.

Inculpații  au fost trimiși în judecată în iulie 2013 pentru săvârșirea de infracțiuni de violență.

Procurorii DIICOT au destructurat la acea vreme două dintre cele mai importante grupări infracționale constituite pe raza municipiului București și a județului Ilfov.

Grupările infracționale organizate, cunoscute sub denumirile „Cămătarii” și „Sportivii”, erau specializate în săvârșirea de infracțiuni de violență — șantaj, cămătărie, tentativă de omor calificat și omor deosebit de grav, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă letală fără drept.

Conform procurorilor, activitatea membrilor grupărilor s-a desfășurat pe două paliere infracționale. Astfel, în perioada 2008 — 2012, membrii celor două grupări rivale au provocat în spațiul public conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, în scopul asigurării supremației la nivel infracțional în municipiul București, situații ce au avut drept consecință directă punerea în primejdie a vieții și integrității corporale a mai multor persoane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8515 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Considerați că mai sunt justificate pedepsele după ce au fost eliberați recent ca „reeducați” după condamnări pentru fapte asemănătoare ? Considerați că „infracțiunile fiind din aceleași „spețe” pedepsele ar trebui contopite avându-se în vedere perioada comiterii faptelor cât și eliberarea mai devreme decât era durata condamnării, motivată de „realizarea reeducării” ?

    • Sunt de acord cu ce spuneți ..o dovada că justia se face discreționar după nevoie ,de imagine de negocierile din spate …aceste fapte nu ne privesc pe cei mici dar cu timpul ne țin mereu mici ..o Justie cu adevărat corectă și. Aplicata la timp Cămătaru nu ajungea să facă nici un sfert din actele sale … De regulă acești oameni lucrează sub butoane importante …cazul Bercea mondialul și exemple avem în fiecare județ din aceasta țărișoara …

  2. Considerați că li s-au încălcat drepturile la un proces echitabil , neconexându-li-se dosarele ?

  3. Pentru asemenea infractiuni, in SUA ar fi primit 130 de ani de inchisoare, fara drept de eliberare conditionata.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.