Clasamentul global 2025. Universităţile europene pierd teren

Universităţile europene au coborât în clasamentul

De L.V.
Clasamentul global 2025. Universităţile europene pierd teren

Universităţile europene au coborât în clasamentul

Universităţile europene au coborât în clasamentul universităţilor din lume publicat miercuri de Times Higher Education (THE), fiind depăşite de cele din Asia.

Europa are în prezent 91 dintre cele mai bune 200 de universităţi din lume, în scădere de la 99 în 2019, iar multe dintre cele care rămân în top 200 sunt în declin. Tendinţa este vizibilă în special în Europa de Vest.

Europa obişnuia să fie continentul cel mai reprezentat în THE World University Rankings. Cu toate acestea, pentru al doilea an consecutiv, Asia este cel mai reprezentat continent. În ultimii cinci ani, Asia a contribuit cu cele mai multe universităţi nou intrate în clasament. Dintre cele 211 universităţi incluse în clasament pentru prima dată de la ediţia din 2021, 60 % provin din Asia şi 17 % din Europa.

Cea mai bună instituţie de învăţământ superior din lume este Universitatea Oxford (Anglia, Marea Britanie), care s-a menţinut pe primul loc pentru o perioadă record de nouă ani la rând. Massachusetts Institute of Technology (SUA) este a doua universitate din lume cel mai bine clasată, iar pe locul al treilea se află Universitatea Harvard (SUA).

În Europa, Suedia prezintă cea mai mare rată de îmbunătăţire dintre toate naţiunile din clasament (31%), cu cel puţin 10 universităţi clasate, în timp ce Danemarca are o universitate în top 100, Universitatea din Copenhaga (locul 97, în creştere cu şase locuri faţă de anul trecut). În Europa, ţările cel mai bine reprezentate sunt aproape toate din Europa de Vest. Regatul Unit are 107 universităţi clasificate, Italia şi Spania câte 55, iar Franţa şi Germania câte 50.

În acest al 21-lea an al clasamentului au fost clasate 2 092 de universităţi – faţă de 1 907 anul trecut – din 115 ţări şi regiuni, ceea ce îl face cel mai global şi cuprinzător clasament universitar din lume. THE World University Rankings 2025 evaluează universităţi cu activitate intensivă de cercetare pe baza a 18 indicatori de performanţă, care sunt împărţiţi în cinci piloni, acoperind misiunile lor principale de predare, cercetare, transfer de cunoştinţe şi internaţionalizare.

Germania, Regatul Unit şi Italia au cele mai bune scoruri privind calitatea cercetării de pe continent. Regatul Unit este lider pe continent în ceea ce priveşte perspectivele internaţionale, urmat de Franţa şi Germania. Franţa, Germania şi Italia devansează Marea Britanie în ceea ce priveşte scorul industriei, reflectând o colaborare mai strânsă între sectoarele lor de învăţământ superior şi industrie.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Aparenta contradictie se datoreaza faptului, ca numaí realizarile unor fosti studenti in stiinta, dar si in politica sau in viata economica este luata in calcul si nu valoarea generala a absolventilor. Daca luam ca excemplu renumitele universitati americane sau engleze (Harvard, Yale, Oxford, Cambridge, etc) Caceasta tendinta este evidenta, ori in ultimul timp prestigiul lor scade vertiginos din cauza adoptarii ideologiei woke! Din pacate acaeasta tendinta au aparut si la noi, de exemplu la UBB, si altele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.