Clipe de cumpănă pentru Gabi Balint

Fostul internaţional şi câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, Gabi Balint, a suferit un infarct în cursul zilei de sâmbătă şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Fundeni din Bucureşti.

Surse medicale spun că starea fostului internaţional este stabilă după operaţie.

Gavril Pele Balint (56 de ani) a început fotbalul la Gloria Bistriţa, iar în 1979 a făcut pasul la Steaua, formaţie la care a petrecut zece sezoane şi la care a cunoscut gustul performanţei. Cinci titluri de campion, trei Cupe ale României, Cupa Campionilor Europeni şi Supercupa Europei sunt trofeele pe care şi le-a trecut Balint în CV alături de bucureşteni. În 1989, ”militarii” încasau un milion de euro din transferul său la Burgos, formaţie de la care avea să se retragă în 1992.

Prima experienţă ca antrenor principal pentru Gabi Balint a fost în 1999, la Sportul Studenţesc. În 2001, acesta a fost secundul pentru Anghel Iordănescu şi Gheorghe Hagi la echipa naţională a României, iar în 2002 a făcut pasul în Moldova, la Sheriff Tiraspol. Opt ani mai târziu, Balint a fost numit selecţionerul Moldovei, unde a bifat nu mai puţin de 17 partide.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Mă Balint ești cam gras! Asta cauzeaza infarct și diabet! Ai grijă ,și pune-te pe slabit ,mișcare și dieta mediteraneeană.

  2. Beau cheliosii ex footbolisti,care mai apar prin reclame,de Sting!Mai canta ?

  3. Pe mine m-au invatat parintii sa fiu respectuos.
    De data asta, insa, nu ma pot abtine. Anton si Gollum
    sunt doua jigodii. Sper sa nu fiu cenzurat, asa cum nici cei doi ordinari nu au fost cenzurati pentru prostiile spuse fata de un mare sportiv.
    Multa sanatate, Gabi Balint!

  4. Multa sanatate…te vei face bine…Esti o valoare si un ex de urmat..ai slujit tara.

  5. @Antiprost:daca atat te-au invatat parintii,e cam putin!Daca erai macar „res” nu si „pectuos”nu foloseai cuvantul „jigodie „decat in cazul tau!Du-te la biserica si aprinde-ti o lumanare,bolovane..By the way ,”ordinari” sunt aia care te-au crescut cu deficiente majore…

  6. Gavrila Pele Balint este câștigător al Cupei Campionilor. Această performanță nu va fi accesibilă unei echipe românești
    în viitorul apropiat. Tu, Gollum, după ce postezi pe-aici, cred că ești făcut din fiere și venin. Acum realizez și de ce
    ti-ai ales nick-ul Gollum: ai capul sec.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.