Club Feroviar: Cătălin Drulă pregătește dizolvarea Metrorex

Conducerea Ministerului Transporturilor se pregătește să treacă la dizolvarea Metrorex, invocând pierderile mari ale societății de transport subteran din Capitală, scrie clubferoviar.ro. Deja a fost convocată ședința Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pentru a se lua această decizie. Vineri, decizia a fost amânată pentru luni, 26 iulie.

Mutarea a fost pregătită încă de acum două săptămâni. ”Membrii Consiliului de Administrație, reuniți în ședința Consiliului de Administrație din data de 09.07.2021, stabilesc convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pentru data de 23.07.2021 (ieri, vineri – n. red.), având ca punct pe ordinea de zi luarea unei decizii în conformitate cu dispozițiile art 153^24 din Lega societăților br 31/1990”, se arată în decizia semnată de președintele Consiliului de Administrație al Metrorex, Răzvan Andrei Terecoasă.

Dizolvarea Metrorex, pe baza Legii 31/1990, amânată pentru luni

Dar să vedem ce se stipulează la articolul de lege invocat în această Hotărâre a CA al Metrorex, potrivit portalului legislativ Lege5.ro:

” (1) Dacă consiliul de administrație, respectiv directoratul, constată că, în urma unor pierderi, stabilite prin situațiile financiare anuale aprobate conform legii, activul net al societății, determinat ca diferență între totalul activelor și totalul datoriilor acesteia, s-a diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, va convoca de îndată adunarea generală extraordinară pentru a decide dacă societatea trebuie să fie dizolvată.

(2) Prin actul constitutiv se poate stabili ca adunarea generală extraordinară să fie convocată chiar și în cazul unei diminuări a activului net mai puțin semnificativă decât cea prevăzută la alin. (1), stabilindu-se acest nivel minim al activului net prin raportare la capitalul social subscris.

(3) Consiliul de administrație, respectiv directoratul, va prezenta adunării generale extraordinare întrunite potrivit alin. (1) un raport cu privire la situația patrimonială a societății, însoțit de observații ale cenzorilor sau, după caz, ale auditorilor interni. Acest raport trebuie depus la sediul societății cu cel puțin o săptămână înainte de data adunării generale, pentru a putea fi consultat de orice acționar interesat. În cadrul adunării generale extraordinare, consiliul de administrație, respectiv directoratul, îi va informa pe acționari cu privire la orice fapte relevante survenite după redactarea raportului scris”.

Cu alte cuvinte, negru pe alb, dizolvarea societății Metrorex. Deocamdată nu a fost luată o decizie, deoarece vineri ea a fost amânată pentru luni, însă intenția conducerii actuale a Ministerului Transporturilor, în frunte cu Cătălin Drulă (membrii AGA sunt numiți de el) este evidentă: dizolvarea Metrorex.

”Blonda lui Drulă”, în AGA Metrorex

Din Adunarea Generală a Acționarilor Metrorex face parte inclusiv Ana-Maria Dascălu, numită cu delegare ca șefă a Direcției de Transport Feroviar din Ministerul Transporturilor.

Ea a absolvit în 2014 Facultatea de Drept din cadrul Universității București, iar apoi a terminat un Master în Drept Internațional Public la aceeași instituție de învățământ superior.

Noua șefă a DTF a lucrat doar în sectorul de stat. Singura sa tangență cu sectorul privat a fost în anul 2 de facultate, când a făcut un stagiu de practică de 12 zile (4-15 iulie 2011) la Direcția Juridică a Omniasig Vienna Insurance Group S.A. Ea ocupă funcția de director al DTF cu delegare, iar postul nu a fost scos la concurs până în momentul de față.

Prin dizolvarea Metrorex, Cătălin Drulă va scăpa de liderii sindicali incomozi

Dizolvarea societății Metrorex și apoi înființarea uneia noi care să se ocupe de transportul subteran din București ar veni în sprijinul a ceea ce a vrut ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, încă de la preluarea mandatului.

Odată dizolvată Metrorex, Contractul Colectiv de Muncă aflat în vigoare își pierde valabilitatea pentru majoritatea angajaților. El va rămâne valabil doar pentru cei câțiva salariați care vor rămâne angajați ai societății aflate în proces de dizolvare, pentru a rezolva problemele de ordin birocratic.

Ceilalți aproximativ 5.000 de angajați vor fi preluați (atenție, nu toți!) de noua societate, care, evident, va avea o nouă grilă de salarizare. Procesul de transfer al angajaților va fi și un prilej de a scăpa de liderii incomozi ai Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, în frunte cu Ion Rădoi. Mai mult ca sigur, aceștia nu vor mai fi angajați la noua societate.

Modelul patentat de Traian Băsescu în urmă cu 23 de ani

Apoi, noua companie de transport public subteran va scăpa de datorii. Un model patentat deja de Traian Băsescu în 1998, atunci când a fost divizată Societatea Națională a Căilor Ferate Române (SNCFR).

Datoriile uriașe acumulate la bugetul statului și la furnizori au rămas în ograda SNCFR, societate care mai avea un președinte, o secretară, un șofer și alți câțiva angajați, iar noile companii feroviare înființate au plecat la drum ”curate”. Că între timp s-au acumulat din nou datorii mari, asta e cu totul altă poveste.

Cătălin Drulă a mai vorbit de insolvența Metrorex, dar nu și de dizolvare

Este pentru prima oară când se pune problema ca Metrorex să fie dizolvată. Până acum, ministrul Cătălin Drulă a vorbit doar de intrarea societății în insolvență, ceea ce este cu totul alt lucru.

”Am vorbit cu unii angajați. În an de pandemie nu se aștepta nimeni să aibă această creștere (este vorba de creșterea salarială de 18% prevăzută de Contractul Colectiv de Muncă și pe care Cătălin Drulă a încercat, fără succes, s-o anuleze în instanță – n.red.). Această creștere poate fi eventual acordată eșalonat. Mai există varianta reducerii de personal, sau compania, varianta cea mai neplăcută, va intra în insolvență. Nu cred că-și dorește nimeni asta, dar este o variantă”, spunea ministrul Transporturilor la finele lunii martie.

UPDATE Ministerul Transporturilor neagă intenția de dizolvare a Metrorex. Neconvingător

După publicarea acestui articol, Ministerul Transporturilor a trimis un punct de vedere oficial, pe care-l publicăm integral în cele ce urmează, potrivit deontologiei jurnalistice, cu toate că nu lămurește întrutotul problema:

”MTI respinge cu fermitate ideea că ar exista orice intenție de dizolvare a companiei Metrorex și orice aluzie despre intențiile ministrului Cătălin Drulă. În AGA de vineri, 23.07, CA al Metrorex și-a îndeplinit obligația legală de a informa acționarul despre situația activelor companiei. De altfel, situația datează din 2018, de unde rezulta că CA-urile precedente și-au ignorat obligațiile legale. AGA a cerut CA al Metrorex să elaboreze o analiză și să vină cu propuneri pentru rectificarea situației, ceea ce înseamnă vădit că nu există intenție de dizolvare, ci dimpotrivă, de rezolvare a situației financiare a companiei. În plus, AGA programată luni, 26.07, are o cu totul altă temă decât situația activelor nete”.

Facem precizarea că, așa cum evidențiază și punctul de vedere al MTI, situația datează încă din 2018 și că ea era cunoscută de oficialii ministerului, pentru că, în fiecare an, era aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al Metrorex, din care putea fi observată situația financiară alarmantă. Așa cum am precizat și în articol însă, este pentru prima oară când se pune pe tapet problema dizolvării societății, pe modelul RADET.

EXCLUSIV. Cătălin Drulă pregătește dizolvarea Metrorex. Decizia finală va fi luată luni

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

24 de Comentarii

  1. Drulla sa faca ca Bashinescu. Sa vanda flota de vagoane la fiare vechi ca putem merge si pe jos. Si prietenii lui sa-si faca firma sa ne plimbe cu caruciorul sau cu rishca trasa de poponari.

  2. Asta este securitatea maghiara infiltrata in serviciile romanesti.
    Stai sa vina si securitatea jadanilor sa vaccineze si vagoanele.

  3. Felicitari USR, vindeti si tot ce a mai ramas. Poporul asta isi merita soarta.

  4. Blonda lui Drulă”, în AGA Metrorex, Blonda lu kioru-petrov, Blonda lu boc, Blonda lu kktzu etce etc Cum draq toate koorvetele astea sunt puse de peshti sa controleze/ sa ia banu gros pt serviciile prestate shephilor??? In acest timp sefele de promotie someaza!

  5. Spre salarii de doi lei peste tot,dar pas cu pas ca poate nu se prinde niciun fraier.Si mai ales la aia care au muncit normal in pandemie,dar,GHINION,n-au avut incasari ca Calaii au inchis economia aiurea si astfel tot angajatii sunt vinovati ca a fost pandemie,asa cum sunt vinovati ca au murit si aia care au murit de Covid,dar la firmele iohaniste si la alti flacaii loiali au fost tinuti acasa tovarasii pe trei sferturi din salariu.Sa se pregateasca bucurestenii cu picioruse de schimb pentru mersul pe jos ca la metrou pare sa inceapa nasoale,iar cu personal mai putin cine stie ce fum se mai intampla,sau ce tabla mai cade din tavan pe acolo,asa cum a mai cazut,incat,in cel mai fericit caz,sa se sperie lumea ca la balci in tunelul mortzii. Intrebarea este cum dreacu altii au putut sa duca toate problemele cheie ale societatii in buna pace,iar potaile de dreapa,sau de sus-jos,nu sunt in stare decat sa demoleze tot,asa cum au facut de cate ori au guvernat si de cate ori au zis ca se lupta cu mafia si inchid gaurile negre din economie,dar dupa ei au ramas datorii uriase pe care le-au patit altii din muca romanilor,iar hotzii de dreapta ,in loc sa dea socoteala de dezastrul facut,si sa mearga la reeducare,au scheunat ca este deajuns ca „platesc politic”,dar au plecat acasa plini de viloace,terenuri,masini de lux si conturi umflate cu milioane de verdeatza.Si asa,pline de daruri,au sa plece si lichelele de acum,daca o sa mai plece vreodata,pentru ca nu poate poporul produce cata pofta au ei si stapanii lor.

  6. Atentie romani!USRPLUS ce mai vrem noi pentru romani,iese la atac!.Pe fata.Fara penali in functii publice, doar ai nostri!Z.Drula pe de o parte,Orban pe de alta parte, implementeaza renewul din creierele lor resetate la studiile din strainatate. Orban primul barbat care se straduieste sa se insemineze in vederea graviditatii- daca nu a reusit deja- si sigur copilul dansului va avea nu mama si tata ci Parintele 1 si Parintele 2. Fara religie, fara botez. Fara adresa de domiciliu.Doar un tatii mare mahar! Cetatean Planetar bine platit!Sunt concepttii USRPLUS si Barna si Ciolos sunt presedintii lor. Recunosc sau nu sunt de acord cu toate aceste aberatii.Este anti constitutional inca,Nu exista legi inca? Da Citu OUGuri.Cea mai curajoasa activista renew ramane insa Clotilde Marie Brigitte Armand care se vaita ca este inconjurata si atacata de mafie. Desigur nu a ei. Mincinoasa, lasa si penala spunea ca in cateva zile va gasi firma de salubrizare. O avea deja.https://www.stiripesurse.ro/clotilde-armand-contract-cu-o-noua-firma-de-salubritate-pret-de-6-ori-mai-mare-decat-romprest-si-patroni-controversati_1911644.html Stia sigur despre aceasta si colegul dansei de partid Prefectul de Bucuresti. Rusine tov Prefect! Cat din comisionul luat de Clotilde pentru aceasta bishnitza vi se da Dvs?

  7. Vaca de muls nu se va mai numi Metrorex. Nu ne deranjează nici că cei ce sugeau la țâța Metrorex n-o vor mai face. Dacă laptele va fi distribuit călătorilor cu metroul, foarte bine. Dacă în locul lui Rădoi apare alt …oi, atunci va fi deranj! Nu ne doare de sindicate, ci de șantaj, risipă și jaf!

  8. Ca s-a luat de mafia sindicatelor a fost ok, dar acum sa desfiinteze Metrorex, nu e cam aiurea? Mai ramane ceva sau desfiintam tot?

  9. Z.Drula o face dupa modelul USRPLUS dam ce vrem noi pentru romani. Fara penali in functii publice, doar ai nostri.Fara mafioti doar clientii nostri.Clotilde Armand a dat tonul si i-a iesit cu ajutorul colegului de partid Dl Prefect al Capitalei. De ce nu ar incerca si Z.Drula plusand. Vinde si gata! Clotilde nu are ce vinde. Ghinion.Comisioanele personale ies oricum din ambele variante. Iar conforrtul personal creste substantial.Desigur ceva primeste si partidul.Tumbe face si Ghinea repetentul. Orice doar sa nu restudieze maretul plan ,,national,, respins de catre UE.Ministrii USRPLUS niste neprofesionisti cu toate studiile lor in strainatate. Plus rau intentionati. Ministrii PNL pe aproape cu mici exceptii, ministrul educatiei imi pare mai echilibrat.Poate ma insel.Daca se dizolva Guvernul prin plecarea USRPLUS ,,majoritarul,, cu 15% nici o paguba!Se formeaza altul acum in functie de procentele de la alegeri.De uniune nationala nu ar fi rau. Ii place sau nu lui Iohannis care sper ca nu a devenit USRPLUS Rezist.Si ca doar este in vacanta. Daca nu oricum peste trei ani romanii care vor ajunge cu ei in sapa de lemn vor trimite in opozitie si PDNL si USRPLUS REZIST PLUS alta gaselnita.Mai sigur acum ca o vor face deoarece in urmatorii ani ai guvernarii lor de acum sau cum o vor renewii ne vor tine in stari de alerta sanitara, restrictii cu carul si bule de aer mici conditionate si sporadice.Salariile bugetarilor inghetate, pensiile la fel Nu vor majora taxele si impozitele. Vor gasi altele.Multi dau vina pe Soros multimilionarul, multi pe Coldea bolnavul in Austria. Daca ultimul va disparea in urmatorii 3 ani pe cine drak vor mai da vina? In nici un caz pe ei de o naivitate fara limite.Si cu un egou bine dezvoltat.

  10. Cum, desfiinteaza metrorex? Adica inchide metrorex-ul? Si ce fac cu metroul? Il scoate pe pamant prin canale destupate, sau, distrug metroul, sau il ingroapa cu hartii pentru vanzare?!

  11. Înțeleg că Drula vrea sa vândă la străini metroul. Ce securitate națională antiatomică. Daca au pus cfr-ul pe butuci, rezistii votați de mitici pot pune și metroul pe butuci. Nu vreți? Plati o călătorie cu 20 de lei, mitici!

  12. raminem si fara metrou… iar foarte multi imbecili fanatizati cred in securistii rezist

  13. Am spus eu ca ce a facut impuscatul nea Nicu, bestiile astea nu sunt in stare sa intretina, darmite sa mai faca ceva!

  14. Ca sa contruiesti ceva iti trebuie inteligenta, vointa, pricepere si multa munca. Capitalismul se bazeaza pe cei care creaza locuri de munca. Ceea ce acesti usrisiti de sorginte stalinista scoliti pompos pe-afara si activand toti in ongurile sorosiste deci nefacand nimic practic in viata lor nu sunt capabili. Ei doar distrug si inhata ce mai e de jefuit trimitand oamenii in somaj dupa o viata de munca in tunelul subteran de la metrou. Cu cata cainosenie a daramat tarabele cu pateuri din statiile metroului…ca sa ce? sa le dea si pe-alea la straini sau la tovararii lui de userism. Incalificabil.

  15. Idiotii care stau in case si se lauda „”ca ei se descurca””… isi merita soarta… Iesiti din case… si va apare si liderul care sa va conduca. Altfel… adio tara… visul jidanilor de pe vremea lui Eminescu. Cititi ziaristica marelui poet si o sa credeti ca a fost mai tare ca baba Vanga… Cum de a stiut el atunci, ce patim noi azi?… logica spune ca mizerul tradator pe care il cresti la sin, va face totul sa te distruga… Istoria se repeta… Cind or sa va plinga copii de foame si ficele voastre vor fi violate pe strada, sa va aduceti aminte, ca ati citit aceste rinduri… Lasa cenzura si posteaza-l.

  16. Bai drula,ca iesti dial nostru, cu cat ni vinzi la fer vechi mitroul asta? sa sti ca luam si sinile! ios amator, cum am fost si cu bashescu cand iam dat mormanu di iuroi ca ni scoata fratsu dila bulau!

  17. FMI propune o Solutie de redresare a metroului: un NOU CONSILIU DE ADMINISTRATIE format daor din amantele -blonde@ brune – a stabilor din usr si pdl

  18. Ce bine imi pare. Sa distruga tot! Partea proasta este ca votantii lor sunt atat de prosti (chiar daca au dinti) incat nu-si dau seama de grozavia pe care au votat-o. Daca sondajul CURS este cat de cat corect, cum poate nenorocirea de usr sa aiba 25%? Ar fi trebuit sa fie sub nivelul marii…

  19. Exista un singur vinovat de situatia catastrofala a tarii noastre,aflata in incapacite de plata.Acesta este un strain de neam, de tara, de credinta ortodoxa stramosesca,care indeplineste ordinele Berlinului cu mult fanatism si multa cruzime fata de romani,bucurandu-se cu toti baronii lui,putrezi de corupti,tradatori de neam si tara,transformand Romania intr-o colonie nazista de munca,unde romanii muncesc foarte mult,nu au nici un drept fata de companiile germane si straine,care nu platesc taxe si impozite,nimeni nu le urmareste si nu le ancheteaza pentru evaziune fiscala,neplata taxelor si impozitelor,iar romanii in urma salariilor de mizerie,minime pe economie, raman din ce in ce mai flamanzi, si mai saraci,spre marea satisfactie a tiranului,care nu se mai satura sa tot fure de la romanul sarac dar cinstit.Pana si strainii care muncesc la noi in tara,statul obliga societatile sa fie platiti cu salariul mediu pe economie,sa le asigura cazare si o masa calda pe zi.Nicaieri in U.E. nu se mai intalneste aceasta discriminare,in propria lor tara muncitorii romani sa fie discriminati fata de cei straini,care muncesc in Romania. Strainii fiind platiti cu salariul mediu pe economie,pentru ca angajatorii sunt obligati de lege.Peste 4 milioane de romani infometati,primesc salariul minim pe economie.Cum sa nu plece muncitorii romani in strainatate,unde nu exista acesta legislatie facuta sa distruga populatia etnica romaneasca si sa incurajeze imigratia care primesc mai multi bani si mai multe favoruri de la statul roman al lui Johannis si guvernul lui,guvernul Catu si ceilalti specialisti in distrugerea tarii.Parca am trai in Ungaria nu in Romania.Romanul a ajuns strain in propria lui tara.Armata tarii va avea ultimul cuvant de spus.

  20. Ce potop de indignare.. se mai inchide o gaura neagră la bugetul statului și șefii de sindicat milionari gen Rădoi rămân fără coledzi.
    Succes in continuare și la mai multe din astea . Hint: exista vreo 200+ de agenții , autorități și inspecții de frecat menta numai bune de închis, după modelul fantomaticei “Agentii pentru salvarea vieții pe mare “ (sic!) pe care Drula vrea sa o desființeze prin comasarea cu ISU – foarte logic de altfel
    In rest, deși total irelevant ca Drula are amanta urâta și copii nu știu cum, e relevant pentru disperarea fosilelor comuniste de active pe forumul Cotidianului.

  21. Alstom de-abia așteaptă să pună mâna pe metrou.Nimeni nu spune cum o firma in faliment se salvează cu contracte in România.O firma care a mărit de 2-3 ori prețul la mentenanță .Din turnul lor de fildes platit tot din banii Metrorex totul este ideal.Nimic nou sub soare,pleacă ai voștri vin ai noștri.Am așa o presimțire că înmedio va lua spatii in metrou și nu va fi pusă în pericol viața călătorilor pentru că își e tot al nostru.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.