Scandalul de la Ministerul Finanţelor arată că actualii guvernanţi nu cunosc prevederile legale în materia stimulentelor care sunt reglementate la art. 227 din Codul de procedura fiscală. Potrivit articolului 227 din Codul Fiscal, angajaţii de la Ministerul Finanţelor au tot dreptul să primească stimulentele fiscale cerute. De regulă unde-i lege nu-i tocmeală, dar în ţara lui Băsescu-Boc legea se pare că nu mai are nici o putere.
Codul Fiscal art. 227
Dispoziţii privind funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale:
(1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale sunt învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice şi beneficiază de protecţie potrivit legii.
(2) Statul şi unităţile administrativ-teritoriale răspund patrimonial pentru prejudiciile cauzate contribuabilului de funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
(3) Răspunderea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale nu înlătură răspunderea funcţionarilor publici din cadrul organelor fiscale în exercitarea cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă a atribuţiilor de serviciu.
(4) Ministerul Economiei şi Finanţelor şi unităţile administrativ-teritoriale constituie lunar fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu al Ministerului Economiei şi Finanţelor şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi din unităţile subordonate, respectiv compartimentelor de specialitate cu atribuţii în administrarea creanţelor fiscale locale, după caz, prin reţinerea unei cote de 15% din:
a) sumele reprezentând valoarea creanţelor fiscale stinse prin executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod;
b) sumele încasate în cadrul procedurii insolvenţei;
c) sumele reprezentând impozite, taxe şi contribuţii stabilite suplimentar ca urmare a inspecţiei fiscale, stinse prin încasare sau compensare;
d) sumele reprezentând obligaţii fiscale accesorii stabilite de organele fiscale, stinse prin încasare sau compensare;
e) sumele reprezentând valoarea amenzilor stinse prin încasare sau compensare;
f) sumele reprezentând valoarea bunurilor confiscate şi valorificate;
(5) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală poate reţine, în condiţiile legii, o cotă de 75% din tarifele încasate în condiţiile art. 42 alin. (9), pentru constituirea unui fond de stimulare a personalului din aparatul propriu şi al unităţilor subordonate.
(6) Aprobarea stimulentelor în cazul unităţilor administrativ-teritoriale se face de către ordonatorul de credite, la propunerea conducătorului compartimentului de specialitate.
(7) Sistemul de acordare a stimulentelor pentru personalul din aparatul propriu al Ministerului Economiei şi Finanţelor şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi din unităţile subordonate va fi stabilit similar sistemului de salarizare pentru personalul bugetar şi va fi aprobat prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Până la data aprobării ordinului, reglementările privind distribuirea fondului de stimulente rămân aplicabile.
(8) Plata stimulentelor aprobate se face în cursul lunii curente pentru luna precedentă.
(9) Sumele rămase neutilizate la sfârşitul lunii, respectiv al anului, din fondul de stimulare constituit în condiţiile alineatelor precedente se reportează lunar şi anual, urmând să fie utilizate în acelaşi scop.