Colecţia de bijuterii, haine şi artă a actriţei Elizabeth Taylor va fi scoasă la licitaţie

Colecţia de bijuterii, haine, opere de artă şi suveniruri a actriţei Elizabeth Taylor, care a murit pe 23 martie, va fi scoasă la licitaţie de casa Christie’s, au anunţat reprezentanţii acesteia. „Christie’s se va ocupa de vânzarea colecţiei istorice a lui Elizabeth Taylor”, au anunţat sâmbătă reprezentanţii casei de licitaţii, potrivit mediafax.ro. Bunurile care i-au […]

De cotidianul.ro - Autor
Colecţia de bijuterii, haine şi artă a actriţei Elizabeth Taylor va fi scoasă la licitaţie

Colecţia de bijuterii, haine, opere de artă şi suveniruri a actriţei Elizabeth Taylor, care a murit pe 23 martie, va fi scoasă la licitaţie de casa Christie’s, au anunţat reprezentanţii acesteia. „Christie’s se va ocupa de vânzarea colecţiei istorice a lui Elizabeth Taylor”, au anunţat sâmbătă reprezentanţii casei de licitaţii, potrivit mediafax.ro. Bunurile care i-au […]

Colecţia de bijuterii, haine, opere de artă şi suveniruri a actriţei Elizabeth Taylor, care a murit pe 23 martie, va fi scoasă la licitaţie de casa Christie’s, au anunţat reprezentanţii acesteia.

„Christie’s se va ocupa de vânzarea colecţiei istorice a lui Elizabeth Taylor”, au anunţat sâmbătă reprezentanţii casei de licitaţii, potrivit mediafax.ro.

Bunurile care i-au aparţinut celebrei actriţe vor fi vândute într-o serie de licitaţii, a căror programare urmează să fie anunţată.

Stephen Lash, preşedinte emerit al Christie’s Americas, şi Marc Porter, preşedintele Christie’s Americas, au colaborat cu Liz Taylor şi cu familia acesteia „pe parcursul ultimelor două decenii” şi „sunt foarte onoraţi că le-a fost încredinţată colecţia acestei legende a filmului, filantroape şi autorităţi în bunul gust, celebră la nivel mondial”, se mai arată în comunicatul emis de casa de licitaţii.

Elizabeth Taylor, cunoscută pentru frumuseţea ei, dragostea pentru diamante, opt căsătorii şi ca activistă în lupta împotriva SIDA, a murit din cauza unei insuficienţe cardiace pe 23 martie la Los Angeles şi a fost înmormântată în ziua următoare în cimitirul Forest Lawn Memorial Park din aceeaşi localitate.

Taylor şi-a câştigat celebritatea la 12 ani, cu rolul din filmul „Vis de glorie” (1944). Recompensată cu două premii Oscar, pentru „Butterfield 8” (1960) şi „Cui îi e frică de Virginia Woolf?” (1966), ea a fost clasată, în 1999, de American Film Institute, pe poziţia a şaptea în topul 100 al celor mai mari actriţe din toate timpurile.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.