Colecţionarii îşi expun tezaurele

Nu vă lăsaţi seduşi numai de peisajele idilice atunci când călătoriţi în această vară. Între Franţa şi Elveţia, Lacul Leman, atât de drag lui Rousseau, dar şi lui Courbet, uimeşte prin nenumăratele expoziţii de artă. Palatul Lumière, vechea staţiune termală Evian-les-Bains, s-a schimbat din 2007, iar în această vară edificiul a primit nenumărate capodopere ale colecţionarilor privaţi, colecţiile princiare ale lui Liechtenstein, cu picturi ale lui Canaletto, Rubens, Rembrandt, niciodată arătate până acum.

O instalaţie în plină natură de Nils Udo

Vor urma, în acelaşi spaţiu, expoziţiia „Arta de a iubi, de la Fragonard în zilele noastre” şi colecţia „Paul Eluard”, cu lucrări de Picasso, Ernst… „Casa Artelor” de la Thonon-les-Bains rezervă frumoase surprize amatorilor de pictură şi de fotografie contemporană. După Steve McCurry şi Nils Udo i-a venit rândul în această vară lui Roman Opalka.

Nils Udo, Cuib roşu

Nils Udo, celebrul artist german, care pictează nori şi flori, a avut recent o altă expoziţie la Paris, care s-a bucurat de un real succes. Îi place să spună: „Sunt un artist fericit. Eu nu caut să mobilez natura, ci să o personalizez, să fac vizibil invizibilul, plasând natura în mijlocul vieţii”. În operele sale utilizează materiale locale, de la scoici, melci şi nisip de la Marea Nordului sau de pe plajele de la Sylt la petale de trandafiri şi conuri de brad, ace de pin, frunze de ferigă, rădăcini de arbori, crengi căzute pe pământ, stimulând sensurile şi emoţiile.

Nils Udo, Cuib de apă

În 1923, Le Corbusier a inaugurat în apropiere de Vevey o casă cu un nivel pentru părinţii săi. Arhitectul eleveţian a dorit să experimenteze principiile arhitecturii moderne şi asupra acestui aşezământ, înlocuind pereţii cu stâlpi de lemn, cu ferestre imense. Acestă vilă de pe lac prezintă acum o expoziţie de fotografii, intitulată „Corbusier Intime”, semnată de René Burry. La Martigny, vechiul oraş roman de pe valea Rhônului, bogat în vestigii antice, Leinard Gianadda i-a adus în 1978 un omagiu fratelui său dispărut într-un accident, realizând de atunci o serie întreagă de expoziţii cu opere de Degas, Manet, Gauguin, Van Gogh, Picasso, Chagall, Signac, Kandinsky, iar acum Monet. O imensă grădină cu sculpturi, semnate César, Arman, Calder, Saint Phalle şi Brâncuşi, înnobilează spaţiul.

Cocoşul lui Brâncuşi, etalat în grădinile de la Martigny

De la Giverny la Lausanne, anul acesta sunt onorate colecţiile de pictură modernă: impresionişti, nabişti, fovi sau cubişti. Cei mai mari artişti au făcut fericirea amatorilor prestigioşi, ca Jean Planque, Robert Sterling Clark sau familia Hahnloser, ale căror tezaure pot fi acum descoperite de public.

Un colecţionar fără avere

Pablo Picasso, Salvarea, colecţia Jeanne şi Suzanne Planque

Jean Planque (1910-1998) îi explica în 1960 lui Picasso căutările sale pasionate în domeniul picturii, servite de un „ochi” incomparabil care i-a prilejuit cariera şi graţie căruia şi-a constituit o colecţie extraordinară. El aparţinea categoriei colecţionarilor fără avere. Născut în cantonul Vaud, într-o familie modestă, a lucrat mai întâi într-o companie de asigurări şi apoi la un fabricant de hrană pentru animale. Începând din 1929 a început să practice pictura sub îndrumarea artistului elveţian René Auberjonois. Îndrăgostit de Cézanne, s-a instalat, între 1947 şi 1952, la Puyloubier, un sătuc la poalele Muntelui Sainte-Victoire, pentru „a face Cézanne după natură”.

Konrad Witz, Pescuitul miraculos

În 1954 a intrat în serviciul negustorului de artă elveţian Ernst Beyeler, care i-a dat mână liberă să achiziţioneze ce crede de cuviinţă. În timpul acestei colaborări, care a durat până în 1972, activitatea lui nu s-a limitat numai la achiziţii. Şi-a înmulţit întâlnirile cu artiştii renumiţi ai epocii: Picasso, Sonia Delaunay, Giacometti, Bazaine, Bissière, Hantaï, Tobey, Sam Francis… A avut mai ales o relaţie privilegiată cu Jean Dubuffet. „El m-a învăţat totul… Mi-a dat cheile pentru a analiza o operă. Pentru a şti să văd. Spunea: invenţia contează. Numai invenţia şi subversiunea”, mărturisea Planque. A început atunci să fie interesat de reprezentanţii „Artei brute”, ca Louis Soutter sau Aloïse, pe care o vizitează la azilul de La Rosière, unde era internată. Amatorul şi-a constituit propria cultură artistică odată cu descoperirile şi revelaţiile care l-au ajutat să evolueze. Astfel, către 1930, operele lui Paul Klee, pe care le-a considerat iniţial „mâzgăleli de copil”, i-au modificat profund concepţiile artistice.

Edgar Degas, Femei la scăldat

Practica picturii a contribuit fără îndoială la rafinarea ochiului său exigent şi perspicace. Dar ochiul a inhibat mâna. Prea impresionat de marile modele, n-a reuşit să se sustragă fascinaţiei lor. Se spunea despre el că achiziţiona tablourile pe care i-ar fi plăcut să le picteze. Planque cumpăra pentru Beyeler, dar şi pentru el însuşi, cu mijloacele limitate de care dispunea şi adesea cu sacrificii. A renunţat, de exemplu, să cumpere o casă în Provence în care să se retragă la bătrâneţe, pentru a achiziţiona alte pânze. Şi-a constituit astfel un ansamblu de aproximativ 300 de picturi, desene şi sculpturi semnate de cei mai mari maeştri de la sfârşitul secolului al XIX-lea: Cézanne, desigur, dar şi Monet, Degas, Van Gogh, Gauguin, iar din secolul al XX-lea, opere semnate de la Braque la De Staël, dar şi de artişti mai puţin cunoscuţi în care credea.

Van Gogh, Semănătorul din colecţia Villei Flora

Fără a fi neapărat „majore”, aceste opere sunt întotdeauna de calitate. Dornic să-şi lase colecţia intactă posterităţii, Planque a creat, la Lausanne, Fundaţia „Jean şi Suzanne Planque”, inaugurată în 1997, care a depus, pentru 15 ani, colecţia la Muzeul Granet. Desigur, marele îndrăgostit ar fi vrut să-şi vadă operele instalate în ţinuturile lui Cezanne. Expoziţia „La Collection Planque. L’Exemple de Cézanne” poate fi văzută, până în 2 octombrie, la Muzeul „Granet” din Aix-en-Provence.

Un iubitor de artă american

Alfred Stevens, Ducesa, Clark Art Institute

Robert Sterling Clark (1877-1956) a aparţinut generaţiei de mari amatori de artă americani, ca Albert Barnes, Henry Clay Frick şi Duncan Philips, care, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a veacului XX, au constituit colecţii colosale. Moştenitor al maşinilor de cusut „Singer”, Clark s-a făcut remarcat iniţial în armată, în China, unde a condus expediţii ştiinţifice. Apoi s-a hotărât să se instaleze la Paris pentru a avea o viaţă independentă, destinată plăcerilor, luxului, culturii şi… dragostei.

Paul Gauguin, Tahitiene, colecţia Sterling şi Francine Clark

Reşedinţa sa din strada Cimarosa, în arondismentul XVI, adăpostea iubirea lui cu actriţa Francine Clary (cu care s-a căsătorit în 1919) şi a devenit locul în care s-au constituit tezaure din ce în ce mai numeroase şi mai preţioase. Mai întâi, pictorii Renaşterii italiene, un fond important de desene şi gravuri ale maeştrilor, orfevrărie, porţelan…

Paul Gauguin, Tânără creştină, colecţia Sterling şi Francine Clark

Clark nu începe să cumpere pictură modernă decât odată cu Primul Război Mondial, iar partea cea mai importantă a colecţiei sale este cea consacrată „Noii Picturi” franceze din secolul al XIX-lea, de la precursori ca Daumier sau Corot la impresionişti şi postimpresionişti. Pictorul său favorit era Renoir, posedând 30 de pânze datând din anii 1879 până la începutul deceniului următor, cu excepţia lucrărilor din ultima perioadă, pe care nu le aprecia. Era hotărât să nu cumpere decât ce era mai bun în creaţia artiştilor. Avea încredere în primul rând în propria judecată şi în aceea a soţiei sale, dar şi în sfaturile câtorva negustori, ca Knoedler şi Durand-Ruel, şi cea mai mare neîncredere în experţi şi în istoricii de artă. Nu se sfia să-şi mărturisească eclectismul.

Auguste Renoir, La scăldat, colecţia Sterling şi Francine Clark

Astfel, alături de lucrări de Degas, Monet şi Pissarro, etala „tablourile de cabinet” ale lui Ernest Meissonier şi Alfred Stevens, marile pânze academiste ale lui William Bouguerau şi Jean-Léon Gérôme, care îl fascinau prin soliditatea meşteşugului, prin virtuozitatea lor. Istoricului Lionello Venturi, sceptic în faţa alegerilor sale, Clark îi răspundea că el căuta înainte de orice tablourile „bune”. Partea de inovaţie trecea pe planul al doilea. Din acest motiv, n-a cumpărat niciodată opere contemporane lui, fove sau cubiste. Considera că pictorii „Şcolii de la Paris” erau supraevaluaţi. Pentru a păstra colecţia intactă după moartea sa, acest amator autodidact a creat şi el o fundaţie, în micul oraş Williamstown din Noua-Anglie. Inaugurat în 1955, „Institutul de Artă Sterling şi Francine Clark” a devenit muzeu şi centru de cercetări de renume internaţional. O parte din colecţie este prezentată până la 31 octombrie, la Giverny.

Invitaţii familiei Hahnloser

Henri Matisse, Nisa, caietul negru, Villa Flora

Arthur (1870-1936) şi Hedy (1873-1952) Hahnloser frecventau mai ales artiştii pe care îi admirau şi ale căror opere le cumpărau fie direct din atelier, fie prin intermediul celebrului Ambroise Vollard. Medicul oftalmolog şi soţia sa adorau să-şi primească pictorii „lor” în casa din Winterthur, din Elveţia, numită Villa Flora, sau în reşedinţa lor de iarnă de la Cannes. Aceşti invitaţi se numeau Ferdinand Hodler, Giovanni Giacometti, Pierre Bonnard, Edouard Vuillard sau Felix Vallotton.

Felix Vallotton, Alb şi Negru, Joc de priviri, expusă la Villa Flora

Soţii Hahnloser aveau predilecţie pentru arta nabistă şi au cumpărat numeroase opere de la ultimii trei artişti menţionaţi, dar şi de la Maurice Denis şi Ker-Xavier Roussel, Vallotton rămânând însă favoritul colecţiei.

Carafă provensală, lucrare semnată Pierre Bonnard

Constituită între 1907 şi 1932, aceasta regrupa majoritatea pictorilor importanţi de la sfârşitul secolului al XIX-lea: Renoir, Cézanne, Manet, Van Gogh, Toulouse-Lautrec, Odilon Redon, apoi nabiştii, fovi, ca Marquet, Manguin, Matisse şi Rouault.

Pierre Bonnard, Debarcaderul

Tablourile au rămas, din fericire, în casa pe care o împodobeau. După moartea lui Arthur şi a lui Hedy, descendenţii au creat „Fundaţia Hahnloser/Jäggli” şi comorile de la Villa Flora sunt accesibile publicului din 1995. La „Fundaţia Hermitage” se află colecţia particulară, care poate fi şi ea văzută. Expoziţia „Van Gogh, Bonnard, Vallotton… La Collection Arthur et Hedy Hahnloser” este deschisă până la 23 octombrie, la Fundaţia Hermitage din Lausanne.

Monet în Elveţia

Claude Monet, Terasa, colecţie particulară

Periplul elveţian nu poate fi încheiat fără expoziţia Fundaţiei „Gianadda” de la Martigny, care reuneşte o parte din fondul „Monet” al Muzeului „Marmottan” din Paris, alături de opere ale artistului aflate în colecţii elveţiene. Picturile lui Monet nu sunt expuse în Elveţia decât din 1899 şi reticenţele criticului Julius Meier-Graefe explică în bună parte întârzierea cu care colecţionarii din această ţară au început să cumpere Monet. Tendinţa s-a schimbat în perioada interbelică şi, în anii 1940-1950, Emil Bührle, mare industriaş de origine germană, a reunit 12 pânze, printre care şi două dintre marile compoziţii „Nuferi”, pictate iniţial pentru Orangerie din Paris. Ernst Beyeler, în anii ’70, a colecţionat şi el un minunat ansamblu de „Nuferi”, care a devenit una dintre bijuteriile fundaţiei sale de la Basel. Expoziţia de la Martigny dezvăluie câteva opera neexpuse de cincizeci sau o sută de ani.