#Colectiv, trei ani. Ce s-a schimbat după tragedia care a îngenuncheat România?

Speranţe. Vise. Tinereţe. Aspiraţii. Toate s-au făcut scrum şi s-au înalţat odată cu fumul gros pe  30 octombrie 2015, când infernul s-a dezlănţuit fără milă în clubul „Colectiv“, de pe strada Tăbăcarilor. Cei mai norocoşi au învins iadul. Şi au reuşit să iasă. Alţii s-au salvat şi s-au reîntors după cei dragi. Nu au mai ieşit nici ei. Au fost cupluri care aşteptau să se căsătorească, dar care au murit împreună.

Alţii au fost salvaţi de o bere sau de o banală întârziere la serviciu. Au fost schimburi de vieţi pentru doar 100 de lei. Au fost ţipete, urlete şi multă disperare. Au fost eroi. Poveşti nescrise. Fum. Flăcări nemiloase. Vineri noapte s-a ars în carne vie. Să fi fost destin? Să fi fost noroc? Să fi fost soartă? Cine poate şti… Multe întrebări fără răspuns. Singura certitudine: s-a produs cea mai mare tragedie a ultimilor 20 de ani. La trei ani de la tragedia care a îngenuncheat România, întrebarea este ce s-a schimbat?

Trei ani au trecut de la una din cele mai mari tragedii din istoria recentă a României – incendiul din clubul Colectiv. După seara de 30 octombrie 2015, 65 de tineri au murit, iar alţi aproape 200 au fost răniţi. Chiar şi acum, supravieţuitorii încă se luptă cu rănile, cu operaţiile şi cu coşmarurile trăite în zilele următoare incendiului. „Nu avem nimic”, spun ei, nici spitale pentru arşi, nici pansamente speciale, nici empatie din partea medicilor. După anchete, anchetuțe, încercarea de a găsi vinovați/țapi ispășitori, ce s-a schimbat la trei ani de la tragedia care a îngenuncheat România?

În seara de 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se aflau în clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din Bucureşti, unde asistau la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. La ora 22.32, în timpul concertului izbucneşte un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă, iar focul se extinde rapid în câteva secunde.

În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti. În săptămânile care au urmat, 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale. În vara anului trecut, un alt supravieţuitor din Colectiv, a cărui prietenă şi-a pierdut viaţa în incendiu, a murit. Bilanţul – 65 de morţi. Tânărul, a cărui prietenă a murit în Colectiv, s-ar fi sinucis. „Este vorba de un băiat ale cărui traume au continuat, aşa cum continuă în cazul tuturor victimelor din Colectiv”, spunea atunci Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv.

Au fost începute anchete penale, dar la trei ani de la tragedie nu există niciun vinovat.

În 3 noiembrie 2015, mii de oameni au ieşit în stradă şi au cerut demisia premierului Victor Ponta, a vicepremierului Gabriel Oprea şi a primarului sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone. A doua zi, Victor Ponta a demisionat. Tot atunci, şi-a anunţat demisia şi primarul sectorului 4, Cristian Popesu Piedone.

arsi
ANDREEA TANASE / MEDIAFAX FOTO

După tragedia de la Colectiv, oamenii s-au mobilizat, au ieşit cu miile în stradă, cerând schimbarea clasei politice şi a Guvernului Ponta. Tot după tragedia de la Colectiv, a fost demis, arestat şi cercetat primarul Piedone. Au fost arestaţi şi cei trei patroni ai clubului, doi pompieri care ar fi trecut cu vederea, în urma unui control, neregulile din „clubul groazei“. Tot după tragedie, s-a descoperit că pirotehniştii care au adus artificiile de la Colectiv nici măcar nu citiseră instrucţiunile de folosire care erau, ce să vezi, în bulgară, dar care precizau clar că nu pot fi folosite în spaţii închise. Tot după tragedie, atunci când aveam să descoperim că mai bine de jumătate din Românie nu are aviz de funcţionare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU )s-au schimbat regulile jocului. Dar, toate după tragedie… O Românie care plânge dar care- iar exemplele existente de-a lungul timpului au demonstrat-o- nu se schimbă niciodată cu adevărat.

Campania  denumită „Marşul Chitarelor”, astăzi între orele 19:30 – 20:30

Asociaţia Colectiv GTG 3010 organizează, marţi, o campanie denumită „Marşul Chitarelor”. Astfel, între orele 19:30 – 20:30, va avea loc marşul comemorativ denumit „Marşul Chitarelor”, în memoria victimelor de la Clubul Colectiv. Între orele 18.30 – 19.30, oamenii se vor aduna în Parcul Unirii, pe trotuarul dinspre magazinul Unirea, iar între orele 19.30 – 20.30, se vor deplasa pe traseul: Parcul Unirii (trotuarul dinspre magazinul Unirea), traversarea intersecţiei Bd. I.C. Brătianu cu Bd. Unirii, Pod Şerban Vodă, Splaiul Unirii, str. Bucur, Piaţa Bucur.

Traficul rutier va fi închis şi reluat progresiv pe traseul de desfăşurare al marşului, cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul PMB şi al Brigăzii Rutiere.

Din aproape 1.200 de cluburi existente la nivel naţional, 280 funcţionează fără deţinerea autorizaţiilor de securitate la incendiu, arată IGSU, care mai precizează că în ultimii 3 ani, 8.400 de avize şi autorizaţii au fost emise.

Amenzile acordate pentru nereguli sunt de peste 76 milioane de lei.

Mărturiile unor supraviețuitoare…

Alexandra Furnea, o supravieţuitoare a incendiului din Colectiv, relatează clipele de coşmar prin care a trecut, despre rănile pe care le-a avut şi cum îi erau curăţate la baie cu duşul, într-un spital din România, dar cum a reuşit să facă progrese cu ajutorul medicilor din Germania.

„Câteodată am coşmaruri. E foarte frig şi întuneric în încăpere, iar eu sunt goală. M-au aşezat într-o cadă dintr-un material incert şi au dat drumul la apă. Am ceva pe picioare, o rană pe care nu o văd, dar care mă ustură tot mai tare. Simt dintr-odată prezenţa cuiva în spatele meu. Oricât m-aş zbate ca să mă întorc să-i văd chipul, nu reuşesc. <<Nu pe spate, vă rog, vă rog, nu pe spate>>, rostesc fără oprire. Însă omul nu mă ascultă. Nu ştiu ce îmi face, dar mă doare. Îmi umblă în răni cu mâinile goale şi rupe ceva. Tot rupe până când începe să curgă sânge. Ţip şi îl implor să se oprească, dar el continuă să lucreze, ca un robot al răului a cărui singură comandă este distruge. Nu mă pot mişca, nu mă pot apăra şi am amuţit. Apoi văd. În colţul din stânga al încăperii a început să ardă tavanul. Mă trezesc plângând, aşa cum tot păţesc de câteva luni încoace”, a scris Alexandra Furnea pe pagina sa de Facebook.

Ea spune că medicul i-a descris cicatricile ca pe cele ale pacienţilor veniţi din zone de război: „Îmi vine să îi spun că şi noi tot dintr-un război am scăpat. Acelaşi pe care România îl duce de 30 de ani încoace împotriva corupţiei şi căruia i-am căzut victime toţi cei care am fost nenorociţi de sistemul medical de stat, distrus de furturile lor”.

Situaţia arşilor s-a înrăutăţit în România după anul 2015, mai spune Alexandra Furnea. Pacienţii sunt externaţi cu plăgi deschise de teamă să nu se infecteze în spital, pleacă fără să fie informaţi despre vreun protocol de îngrijire şi fără o reţetă medicală.

„În Germania am înţeles ce înseamnă să îţi pese de arşi. Să gândeşti un sistem întreg prin care să îi sprijini în aşa fel încât să nu rămână mutilaţi şi să nu aibă coşmaruri din cauza condiţiilor din spitale”, relatează tânăra, potrivit news.ro.

”În România nu există niciun spital care să aibă tot ce trebuie pentru înrijirea arşilor, nu sunt saloare sterile, nu există protocol pentru realizarea igienei plăgii arse, nu sunt materiale moderne, pansamente speciale care să accelereze vindecarea, şi nici empatie din partea medicilor faţă de durerile pe care le are un ars, nu există un program de recuperare medicală pentru arşi, iar echipamentele compresive sunt extrem de scumpe, în timp ce cremele şi produsele de îngrijire pentru ars sunt considerate cosmetice de către CNAS, aşa că nu sunt decontate, nu sunt spitale pentru arşi, mai spune Alexandra.

„La noi, te spală cum pot, cu duşul, cu apă de la robinet, cu ser fiziologic, cu soluţie de antibiotic, te ung cu o cremă usturătoare şi ineficientă, apoi te înfăşoară în comprese aşa-zis sterile. Crema se topeşte, curge pe sub pansamente, se amestecă cu secreţiile plăgii şi, în final, tifonul se lipeşte de răni, se agaţă de ele şi se desprinde cu tot cu coji, cu tot cu grefe, cu tot cu carne. Fără anestezie. La noi, oamenii umblă cu ulcere pe piele, pentru că nu îşi permit să se îngrijească. Pleci fără compresive, fără produse speciale, handicapat, infectat şi fără speranţă. Nu avem NIMIC pentru arşi. Au trecut 3 ani de la Colectiv. (…) Viaţa nu merge înainte şi Colectiv nu este doar un incendiu dintr-un club, petrecut în data de 30 octombrie 2015. Colectiv este în fiecare zi în multe spitale din România. În multe instituţii din România. În multe suflete din România. Colectiv este de fiecare dată când un om moare pentru că medicamentul de care are nevoie nu este de găsit. România, Colectiv nu este doar al nostru, al celor care am fost acolo sau al celor care am pierdut oameni. Este şi al tău”, scrie ea pe Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

5 Comentarii

  1. Prezenta compusilor cianhidrici in atmosfera incintei,in ranile si arsurile victimelor,viteza de propagare a suflului exploziei,tipul neobisnuit de grav al arsurilor corpurilor dar mai ales ale cailor respiratorii,mesajul ofiterului sts care spunea cunoscutilor sa evite acel spectacol,incapacitatea organizata de a transfera urgent ranitii in strainatate,refuzul ststului paralel de a se face ancheta independenta americana,declaratia criminala a beneficiarului actiunii-dulapul sas si ancheta de tip circ penal cu judecatorul semisenil.
    Dumbezeu sa-i ierte!

  2. Pai ceva s/a schimbat imediat si acesta a fost guvernul meu de trista amintire.

  3. Lasand la o parte toate problemele cu care se confrunta sistemul medical din Romania si cu care s-au/se confrunta foarte multi oameni, convingerea mea este ca ADEVARUL despre ceea ce s-a petrecut la „Colectiv” nu va fi aflat niciodata! Dintr-un motiv foarte simplu: pentru ca NU POATE FI SPUS!!!!! Poate peste vreo 50 de ani…cine stie?!?!?

  4. Bla bla bla – sistem sanitar, coruptie, medici naspa. Au fost extratereștrii si au facut un sistem defectuos. Noi suntem buni si cinstiti, altii sunt răi.

  5. A cadea în genunchi pentru rugăciune este cu totul alceva decât a fi îngenunchiat. România s-a îngenunchiat singură când și-a distrus industria și a fost îngenunchiată când a aceptat dictatul UE + USA la Referendumul pentru demiterea președintelui Băsescu și este îngenunchiată sistematic când îi sunt contestate și răstalmăcite legile votate de un parlament ales democratic sub o guvernare supusă și obedientă UE.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.