Colegii din PSD îi fac urări premierului

Colegii din PSD au ţinut să fie primii care îi fac urări premierului, care împlinește astăzi 41 de ani.

„Eu personal îi transmit multă sănătate, să se bucure în fiecere zi de ceea ce face, asta înseamnă ca trebuie să facă numai lucruri bune care să îl bucure, să se bucure de cei dragi și de ce nu, să se bucure și de noi colegii”, i-a urat Ecaterina Andronescu.

Senatorul PSD Gabriela Firea îi urează premierului Victor Ponta să nu uite că existe viaţă şi în afara politicii.

„Să nu uite că există viaţă şi în afara politicii şi că pentru a fi politicieni de succes în primul rând trebuie să fim echilibraţi la nivel de familie şi să mai aibă un copil, al treilea. Ar fi foarte frumos, este cea mai mare împlinire pentru o familie, mai ales una tânără şi frumoasă cum este a domniei sale”, a susţinut Firea.

Şi europarlamentarul Corina Creţu a avut un mesaj pentru aniversarea premierului.

„Îi doresc sănătate și putere de muncă și sper că va rezista așa cum a făcut-o până acum”, a spus Corina Crețu

Victor Ponta s-a născut în 20 septembrie 1972. El are doi copii şi este căsătorit cu europarlamentarul PSD Daciana Sârbu, fiica liderului senatorilor PSD, Ilie Sârbu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.