Președintele Consiliului European, Antonio Costa, se confruntă cu tot mai multe critici din partea liderilor europeni. Negocierile care privesc prețurile energiei și viitorul buget al UE au provocat tensiuni la summitul de la Bruxelles. Discuțiile de joi au durat aproximativ 14 ore.
Potrivit POLITICO, mai mulți diplomați consideră că Antonio Costa nu a reușit să gestioneze eficient negocierile dintre cele 27 de state membre. Publicația a discutat cu 16 diplomați și oficiali europeni. Majoritatea au criticat modul în care liderul Comisiei Europene a condus reuniunea.
Dispute pe prețul energiei
Unul dintre merele discordiei a fost sistemul de comercializare a certificatelor de emisii de carbon. Discuțiile s-au concentrat în special asupra ET52, mecanism care urmează să introducă, din 2028, un preț al carbonului pentru încălzirea clădirilor și transportului rutier.
Italia, alături de Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia, a cerut amânarea aplicării sistemului. Guvernele acestor țări se tem că noile reguli vor duce la creșterea facturilor la energie. La polul opus, Germania, Franța, Spania, Portugalia, Țările de Jos și statele nordice s-au opus modificării calendarului.
Discuțiile au devenit atât de tensionate încât Costa a fost nevoit să anuleze conferința de presă programată și să amâne negocierile până după cină.
Cancelarul german Friedrich Merz s-a arătat nemulțumit de poziția premierului italian Giorgia Meloni. În același timp, mai mulți lideri europeni l-au criticat pe Costa pentru că a permis ca negocierile să scape de sub control. Un diplomat a descris situația drept un „haos incredibil”, în timp ce altul l-a acuzat pe președintele Consiliului European că a „pierdut controlul asupra sălii”. Potrivit acestuia, Costa nu a reușit să urmărească toate amendamentele propuse și să le prezinte liderilor la timp. Din acest motiv, negocierile au continuat după miezul nopții.
Un alt diplomat a susținut că Antonio Costa s-a descurcat joi „mai rău decât Charles Michel”, fostul președinte al Consiliului European, criticat la rândul său pentru modul în care conducea negocierile.
Nemulțumiri și privind bugetul UE
Tensiunile nu s-au limitat la politica energetică. Mai multe guverne au început să pună sub semnul întrebării și modul în care Costa gestionează negocierile privind bugetul UE pentru perioada 2028-2034. Liderul Comisiei Europene încearcă să obțină un acord până la sfârșitul anului. Misiunea vine cu piedici, deoarece statele membre au poziții diferite privind cheltuielile și prioritățile de finanțare.
Mai multe țări din nordul Europei suspectează că Antonio Costa favorizează statele din sud. Un diplomat dintr-o țară care susține reducerea bugetului european a declarat că „Antonio Costa aparține, personal și politic, celeilalte tabere”.
Acesta a adăugat că există îndoieli privind modul în care președintele Consiliului European va continua negocierile. Statele care cer limitarea cheltuielilor așteaptă noi propuneri de reducere a bugetului înaintea summitului special programat pentru 26 noiembrie.
Premierul finlandez Petteri Orpo a avertizat că prelungirea discuțiilor ar putea complica și mai mult găsirea unei soluții.
„Cu cât negocierile privind bugetul durează mai mult, cu atât vom avea mai multe dificultăți”, a declarat acesta pentru POLITICO.
Orpo a insistat că statele membre trebuie să găsească o soluție în acest an, deși a recunoscut că este vorba despre o provocare majoră.
António Costa are și susținători. Premierul Belgiei îi ia apărarea
În ciuda criticilor, mai mulți lideri europeni continuă să creadă că Antonio Costa poate obține un compromis. Premierul belgian Bart De Wever l-a descris drept un negociator „capabil” și „abil”. Acesta a apreciat că actualul președinte al Consiliului European încearcă să evite negocierile interminabile asupra fiecărui cuvânt din documentele oficiale. De Wever a amintit că, în mandatul lui Charles Michel, liderii ajungeau să petreacă ore întregi discutând formulări care nu mai aveau nicio relevanță a doua zi.
Alți diplomați consideră că responsabilitatea pentru blocaj aparține guvernelor care au insistat să redeschidă negocierile privind legislația energetică.
„Nu voia să redeschidă concluziile. Grupul de la Vișegrad și Italia au făcut acest lucru”, a explicat un diplomat, care a susținut că nu vede ce ar fi putut face Costa diferit.
Chiar și unul dintre diplomații care i-au criticat poziția politică în negocierile bugetare a recunoscut că acesta a avut un comportament „impecabil”.
„Este un negociator extraordinar”, a afirmat acesta.
Următoarele săptămâni vor reprezenta un test pentru António Costa. Liderii europeni trebuie să reducă diferențele dintre statele membre și să găsească o soluție pentru buget, într-un moment în care Uniunea Europeană se confruntă cu presiuni economice și politice tot mai mari.