Colete explozive la ambasadele Greciei şi Danemarcei

Poliţia italiană a descoperit, azi, pachete explozive suspecte la ambasadele Greciei şi Danemarcei din Roma, informează Reuters. Un alt colet a fost găsit la reprezentanţa diplomatică a statului Monaco.

Descoperirea vine după exploziile de săptămâna trecută de la ambasadele statelor Chile şi Elveţia din capitala Italiei. Un grup anarhist şi-a asumat responsabilitatea pentru incidentele de săptămâna trecută, reaminteşte sursa citată.

Toate reprezentanţele diplomatice din Roma au fost supuse, joi, unor verificări de securitate, după ce două colete-capcană au explodat la ambasadele Elveţiei și statului Chile, iar alte două alerte nu s-au confirmat la reprezentanțele Ucrainei și Sloveniei. Două persoane au fost rănite în urma deflagrațiilor. Atentatele au fost revendicate de Federaţia Anarhistă Informală (FAI), într-un mesaj găsit la locul deflagraţiei de la ambasada chiliană. „Am decis să ne facem auzite vocile, cu vorbe şi fapte. Distrugem acest sistem de dominaţie. Trăiască FAI, trăiască anarhia!”, se arăta în mesajul anarhiştilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.