Colonelul Gheorhiță cere ajutorul părinților

Colonelul Gheorhiță cere ajutorul părinților. Coordonatorul campaniei de vaccinare afirmă că este nevoie ca adolescenții cu vârste de până în 18-19 ani să se vaccineze. Medicul își explică afirmația prin faptul că varianta Delta este mult mai periculoasă și se transmite mai ușor. 

Vedem o creștere importantă la vaccinare în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani. Și din experiența din acest sfârșit de săptămână vedem că tot mai mulți tineri vor să se vaccineze. Având în vedere că au în familie persoane vulnerabile sau că vor să merargă la cursuri, ei aleg să vină și să se vaccineze. Există o tendință de vaccinare în rândul celor tineri, a persoanelor active sub 60 de ani. Într-o pandemie în care varianta dominantă e cu o contagiozitate atât de ridicată (cum e varicela sau alte afecțiuni) o să fie greu să limităm pandemia fără vaccinarea tinerilor. Doar cu o rată mare de vaccinare putem să limităm cazurile. Avest val patru nu seamănă cu celelalte anterioare. Delta e de cel puțin două ori mai contagioasă. Are această capacitate de a genera sute și mii de cazuri”, a spus Gheorghiță.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

20 de Comentarii

  1. Doctor militar fara studii pe infectioase, cere si impune ca orice porcovan din politica ceea ce nu are dreptul!

  2. Termină cu prostiile bai colonelul lui pește prăjit…lasă copiii în pace, macar ăștia să scape!!..
    Că pe bătrâni i-ati aranjat ,..cică nenorocitul de Pârțu ar fi cerut proastei de la muncă să vadă cati bani au rămas după dispariția miilor de pensionari anul asta…!!..ass s-a hotărât mărirea pensiilor din ianuarie!!…fapt consemnat de oamenii din ministerul muncii..pai voi va dati seama in ce țara trăim?…

  3. Gheorghita, vaccineaza-i intai pe adulti si lasa copii la urma. Sa-si faca datoria adultii intai, in special anti-vacinistii care au propavaduit iresponsabilitatea. De ce sa sufere copii riscuri inutile? Adultii sa-si asume responsabilitatea!

  4. Dacă trăia Mengele învăța de la tine,, col” Gheorghiță! Atacați copii, urmează bebelușii, mamele gravide, morții din mormânt vaccinați încă o data? Somnul rațiunii naște monștrii !!!!!!!!

  5. Maciuca junior asta are copii? Ce e disperarea asta, nu ii intra comisionul de la stăpâni daca nu îndeplinește norma?

  6. cum se pedepsește în timp de război trădarea unui militar?

  7. Cred ca sunt 2 luni de zile de cand am anuntat ca pana la jumatea lui noiembrie se reduce covidul si va ramane gripa autentica! Gheorghita abia acum a aflat! Sa vedem daca mai rag animalele bipede criminale care nu asugura tratament pentru bolnavi in spitale! Decimarea e in linie dreapta, respectata cu sfintenie de cariminalii politici din Romania!
    https://www.stiripesurse.ro/cum-va-evolua-epidemia-in-perioada-urmatoare–raspunsul-nea–teptat-dat-de-valeriu-gheorghita_2064715.html
    Nu poate argumenta nimeni ca actiunea se poate numi altfel, pentru ca dovezile inregistrate de pe micile ecrane sunt clare si corecte! Pe baza dovezilor, pot fi condamnati idiotii pentru crime cu premeditare, actiuni facute cu buna stiinta si intentionat pentru ca nu au aprobat aprovizionarea spitalelor cu tratament! Poate din cauza ca, politicienilor nu le-au iesit parandaratul!

  8. Cea mai mare crima este vaccinarea acestei grupe de varsta. Iar acest colonel tradator stie prea bine care vor fi efectele.
    Unul din o mie de baieti in grupa asta de varsta o sa faca miocardita si o sa moara in cativa ani (daca nu acum de la infarct).
    Riscul de a muri de covid la varsta asta este aproape nul.
    Parinti, treziti-va si informati-va, o sa va pierdeti copiii si nu vi mai aduce nimeni inapoi.

  9. Cere ajutorul părinților?! Trebuie să fii un tâmpit să crezi că un părinte va risca sănătatea sau chiar viața copilului său pentru îmbogățirea big pharma doar pentru că așa spune un sclav colonel, sclav prim-ministru sau sclav președinte. Eu personal nu am nicio pretenție de la criminalii ăștia, voi muri și voi fi liber!

  10. Rujatule gata, destul, pana aici, mai departe incepe revolutia. Clar ba baiete?

  11. Bei Ghiorghiță, bei, o să te acuzăm de CRIMĂ ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII, apoi te judecăm, și apoi…
    Eu cer RE-INTRODUCEREA PEDEPSEI CU MOARTEA. Acum!

  12. Toți comentati și gata, cu asta ramaneti. Până într-o zi când însă o să facă ce știu ei. Nu ii vaccinezi, nu îi primim la școală. Atunci sa va văd. CNSU are perfuzii la cap, asta e clar.

  13. le cere parintilor sa-i dea „in lucru” niste cobai umani cu varste pe etape de cerere. felicitari romani! copiii vostri sunt mandria bigpharma. daca pfizer a declarat ca israel este cel mai mare laborator al sau de experimentare a testelor, iaca Romania devine laborator pentru toate otravurile bigpharma. se imbogatesc astfel, capeteniile investitoare de RomaniaL cerciiieeeel, rafila, tataru, gheorghita si toti medicii mici si mari, mai ales cei „de familie” CARE NU SUNT MEDICI – SUNT ADMINISTRAOTRI DE HARTII SI PUSI SA URMAREASCA SCLAVII PLATITORI DE TAXE SI IMPOZITE!! TOTI SUNT SPALATI PE CREIERI LA CONGRESE „AFARA” GRATUITE! TOTI SI-AU FACUT CABINETE PE BANII COMPANIILOR PHARMA! STITI CATI BANI IAU PE URMARIREA „TESTATILOR” COVRIG, 200 LEI PE „URMARIRE EVOLUTIE” CAZ COVRIG ACASA! DACA 50 DE PACIENTI AU FOST „TESTAT POZITIV”, EI IAU PENTRU „MONITORIZARE” 200 LEI/PACIENT! IN CONDITIILE IN CARE NU FAC NIMIC! 50X200 ?? HA?? APOI SPITALELE CARE GOLESC CONTRURILE PACIENTILOR COVRIG UCISI LA APARATE SI TINUTI ARTIFICIAL IN VIASTA CA SA TERIFIEZE OILE IMBOTNITATE FARA GANDIRE, CAND SPITALELE SUNT GOALE? 7000 LEI/ZI PAT COVRIG? APOI 23000 LEI DECES COVRIG? ESTE O MEGA-AFACERE CU CASA DE ASIGURARI PENTRU DETURNAREA FONDURILOR DE LA SANATATE LA SPITALE PE O INVENTIE A GENOVIDULUI PENSIONARILOR !! CAND VA TREZITI?

  14. Fac un apel de suflet la generalul Gheorghita sa caste gura mare ptr ca vin niste ploi aurii si o ninsoare cu fulgi grosi foarte maron.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.