Cometa politică dă peste cap alegerile parlamentare, uite-așa

Cometa politică? Ce-i aia? E o cometă înzestrată cu puteri politice. A descoperit-o profesorul Steve Karding. Care a spus că alegerile parlamentare din România sunt sub un mare semn de întrebare din pricina asta. Profesorul Steve Karding, de la Spitalul Municipal din Londra, aflat la București, a susținut și o conferință incitantă, chiar la Parlament. El a afirmat că a descoperit în stomacul unui laburist, o bacterie necunoscută, care ar determina apetența politică. A afirmat chestia asta după ce a citit romanul Eu, robotul de Isaac Asimov. A avut câteva idei stranii legate de acest roman, absolut remarcabil.

S-a gândit că de fapt, întreaga umanitate se află în mintea unui robot. Romanul, repet, e superb, e antrenant, merită să-l citești. Dar să revenim la bacteria descoperită de profesorul Steve Karding! Nu se știe când a apărut această bacterie dar în mod cert, are o vârstă de câteva mii de ani, ea manifestându-se de timpuriu în istoria noastră. Ea influențează formarea opiniilor politice de la o vârstă fragedă. Încă nu i-am dat un nume. Bineînțeles că mulți parlamentari au râs cu poftă la auzul unei asemenea vești iar mass media românească s-a zbuciumat vreme de trei zile pe seama acestui subiect uluitor. Te doare stomacul, s-a răstit madam Calomfirescu la soțul ei care simpatiza cu socialiștii de vreo câțiva ani buni. Vezi ce scrie pe Facebook?

O să mergem la doctor să-ți scoată bacteria aia, să nu te mai văd cum te perpelești că ne-au invadat americanii, că nu ne lasă Parisul să respirăm, cu nu ne mai vrea Berlinul. Ți-am zis să nu te duci la conferința aia, că o s-o iei razna! Uită-te la tine! Ești tu om serios? Și cu vederi socialiste și cu bacterie la purtător, mor, și alta nu! Dar bacteria? Pe ea a întrebat-o cineva dacă vrea să coabiteze cu ființele umane? Ar fi fost corect să i se ceară părerea cândva, în vremuri imemoriale. Numai că în adâncurile universului e cam vraiște, e cam nebuneală, e cam dezordine. Așa că bietele bacterii se trezesc aruncate de colo, colo pe diverse planete, în corpul unor ființe imposibile.

Pe planeta Marte, de exemplu, în niște galerii ascunse de lumina soarelui, viața politică marțiană e efervescentă datorită unor bacterii roșii ca sângele. Dar noi nu vedem nimic din toate astea pentru că, nu-i așa, avem ochelari de cal. Sau, cine știe, pentru că suntem doar niște imagini în mintea unui robot. Dar lasă asta cu cometa și cu bacteria! Să vezi altă comedie! Spiridon ne-a pus pe jeratec, rușii, cu țarul Alexandru în frunte, intraseră deja în Gara de Nord în timp ce noi ne trimiteam bezele la Bookfest cu Manolescu, Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Tănase, Eminescu, Arghezi, Dinescu, Sorescu, Odobescu, Sadoveanu, Machado, Bellow, Coelho, Camus, Kundera, Calvino, Joyce, Pound, Salinger, Wells, Grămătici. Cine mama dracului mai e și Grămătici ăsta, că n-am auzit de el? s-a răstit la noi colonelul rus care era îndrăgostit de Gogol. S-aud îndată! a mai zis el săltând în șaua calului său pur sânge și foarte înfocat.

Asta e, o băgasem pe mânecă. Alde Titeașcă pusese, așa, de la el, la plezneală, un nume de prin provincie. Un scriitoraș obscur din Buzău, văr cu Oprișan. Sau cu Mazăre. Sau cu Orban, sau cu Gâdea sau cu Băse sau cam așa ceva. Ce ne trebuia nouă acum!? Stăteam așa în bătaia soarelui, smirnă, dincolo de Arcul de Triumf. Tancurile rușilor fornăiau încoace și-ncolo. Treceau avioanele lor, zbârrr, de te-ngrozeau. Titeașcă, e grosă rău, unde-s rangerii din NATO? am întrebat pe șoptite. Lasă măi, Bebe, că scăpăm noi cu basma curată, n-o fi rusul așa de hain cu noi, a zis Titeașcă și el pe șoptite, tremurând ca varga. Ce-ți veni cu Grămătici? N-a mai apucat să zică.

Au năvălit în piață femeile de la Apaca să-i ia în tărbacă pe ruși, au venit și niște pensionari din Calafat, aduși de pedeliști cu autobuzele, au răsărit nu știu de unde și niște pompieri din Dealul Spirii și niște parapantiști din Harghita care-au zdrobit avioanele rușilor cu lovituri de bocanc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Bacteria politică laburista fu convocata la sediul NATO in regim de urgentă. Cu chiu cu vai , oropsita reusi sa iasa din stomacul politicianului hamesit de foame si de sete de putere si porni vijelioasa spe Sol tembel berg. Ajunsa la fata locului il salută respectos pe unul chel care striga neincetat ” Am invins, am invins Mihaela drago- stea mea in cinci colturi. Traiasca Zelinsky si alegerile libere cu khazari dependenti de USA sau USA dependenta d cazari”, după care fu testa anti covid si aniti Putin. Ambele teste iesiră pozitive, drept pentru care fu plasat in arest la domiciului stomacului NATO. După trei zile de tratamente cu antibiotice, oficialitatile vrură s-o retesteze, dar spre stupoarea lor costatara ca bacteria murise in conditii suspete. Medicul legist fu chemat de urgenta pentru a-i efectua autopsia. Veni si el, cum putu de repede, fiindca era supraponderal si urma un program de slabire intensiva, program care-l sleise de toate puterile pe care le avusese cu ceva vreme in urmă când părasise victorios Afganistanul la bordul unui planor cu reactie intarzaiata, fapt ce explica intarzierea prezentarii la noul post. Medicul căută ce caută bacteria moarta si concluzionă: a fost rapită de unul care locuieste la Cotroceni si monentan e tinută ostatică in dormitorul său.

  2. Generalul de rezerva, care nu fusese nici o dată titular, dădu ordin trupelor de asalt sa coboare in padurea palatului, pazită după cum bine se stie de un batalion de jucători de golf si unul de schiori de performanta la campie si ses. Trupele aterizara, din nefericire, in copaci si drept urmare fură luate prizoniere. Prezentara lor ca trupe NATO nu impresiona pe nimeni fiindca ai nostri erau convins ca ele erau de fapt trupe rusesti sub acoperire. La fata locului sosi sosia lui Jhoannys. Una mică si indopata care purta pe crestet o chelie oxigenată in culorile curcubeului. Isi scoase din tocul pantofului stang prompterul si purcese la interogarea soldatilor capturati. Tocmai cand se pregatea sa-i pună unuia o ultimă intrebare fu atentionat de adevartul navetist ca bacteria politică evadase din dormitor si se inchisese in baie. Spargeti usa, comanda rezervistul. Trupele de asalt pusera mana pe un berbec, care tocmai ii facea declaratii de dragoste unei oi Turcane si sparsera usa. Bacteria politică in costumul lui Adam, fu surptinsa tinand in brate un covid pe care-l saruta focos. Tradatorule, zise navetistul. Tradatorule, repeta ecolu de cinci ori. Cine ma face pe mine, tradator? urla jucatorul de golf gol. Eu, ecoul multimii, zise o voce aflata sub acoperirea anonimatului. La auzul cuvantului tradator, bacteria facu pe ea de frică si se arunca in stomacul nevetistului unde o liniste ancestrala i se instala in fiinta ei de sluga coorporatista. Luati-l cu bacterie cu tot, zise cineva

  3. Lasati-l sa vorbeasvă, spuse altineva. Si navetistul vorbi ce vorbi cu mana stangă, apoi cu cea dreapta si incheie apoteotic dând din cap spre dreapta si spre stanga si curias deloc in sus sau in jos, fapt ce trezi suspiciuni in randul ascultatorilor privitori ai postului A3 si vitamina B3. Mi s-a blocat GPS-ul , zise broboade de apa de ploaie ecologică El Fante. Un glas chel, care raspunde la numele de Geoale, tarse ultima concluzie;: când voi fi presedinte, voi taia toti copacii de la Cotroceni. Asa ca sa ma poata vedea NATO in toata splendoarea mea cu origini securiste. Cuvintele tovarasului Geoale fura interpreta de navetist o insultă, drept pentru care ii aruncă manusa murdara de cenusă căcanica. Momentan duelul este in cur-rs de desfasurare. Va vom tine la curent, daca nu se ia curentul, cu rezultatul votului STS. Important de retinut este ca bacteria a fost depistata cu HIV si ca momentan stomacul navetistului este supus unui controlor de trafic aerian care ii va prezenta la milimetru patrat diagnosticul: Fante antinationalul , traficantul de copii, de tara si de bacterii tradatoare este in asteptare. Si asteptarea are limitele ei. Chiar nu inteleg de ce cetateanul roman nu intelege acest lucru. Si daca-l intelege, de ce nu se revolta pentru ca revolta este un pahar cu apa seaca intr-o fantana cu apă poluata zise Plesu in trident cu Liiceanu si Cartarescu.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.