Comisia de învăţământ din Senat a eliminat prin raportul asupra Legii educaţiei incompatibilităţile între funcţia de rector universitar şi cea de parlamentar, precum şi pe cea dintre director de şcoală şi cea de membru de partid.
Senatorul PSD, Ecaterina Andronescu, a justificat decizia membrilor comisiei prin faptul că aceste incompatibilităţi sunt neconstituţionale. „Este neconstituţională şi noi ne-am ferit să avem în lege astfel de prevederi. Am eliminat-o, inclusiv pe cea care viza postul de director de şcoală pentru că aşa cum ştiţi dreptul acesta poate fi luat în privinţa funcţionarilor publici prin legi organice”, a spus Andronescu.
La rândul său, senatorul PNL, Nicolae Robu, a afirmat că în Legea fundamentală sunt prevăzute expres categoriile de incompatibilităţi şi îngrădiri ale drepturilor fundamentale. „Constituţia conferă cetăţenilor nişte drepturi şi prevede foarte clar şi care sunt categoriile pentru care aceste drepturi pot fi restrânse. Noi ne-am ferit să avem prevederi neconstituţionale în lege pentru a putea fi aplicată cât mai repede”, a explicat Robu
De asemenea, senatorul PSD, Ioan Mang, a amintit faptul că „într-o vreme în care în România funcţiona democraţia rectorii şi liderii Academiei erau membri ai Senatului”. El a acuzat că se încearcă scoaterea rectorilor din Parlament, „probabil pasul următor va fi de a-i scoate pe cei cu doctorate”.