Comisia Europeană a dat în judecată România

Comisia Europeană a decis miercuri să acționeze în judecată România la Curtea Europeană de Justiție pentru că autoritățile nu au reușit să închidă 68 de depozitele municipale de deșeuri neconforme, care reprezintă un risc serios pentru sănătatea oamenilor și mediu, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, potrivit Agerpres.

Măsuri similare au fost adoptate deja împotriva altor șase state membre, respectiv Bulgaria, Cipru, Spania, Italia, Slovenia și Slovacia, iar Curtea Europeană de Justiție a emis hotărâri care condamnă Bulgaria, Cipru și Spania.

CE precizează că, în pofida avertismentelor anterioare, România nu a reușit să ia măsuri pentru cele 68 de gropi de gunoi neconforme, așa cum cere Directiva 1999/31/EC. România era obligată să închidă sau să reabiliteze aceste gropi de gunoi neconforme până la data de 16 iulie 2009.

Anterior, Ministerul Mediului avertiza că România riscă să plătească, începând din acest an, o amendă de 124.000 de euro pe zi pentru faptul că autoritățile nu au reușit să închidă depozitele municipale de deșeuri neconforme.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.