Accesul spre case şi terenuri, blocat

Comună din judeţul Cluj, în pragul revoltei

Locuitorii din Tureni, judeţul Cluj, sunt în pragul revoltei din cauza separatoarelor de beton şi a gardurilor de sârmă instalate de CNAIR pe DN 1, acestea blocându-le accesul spre case şi spre terenurile agricole, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul comunei Tureni, Ileana Mănăilă, a povestit corespondentului MEDIAFAX cum, din cauza separatoarelor din beton şi a gardurilor amplasate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pe mijlocul Drumului Naţional 1, care străbate localitatea, sătenii sunt nevoiţi să parcurgă zeci de kilometri pentru a ajunge cu maşinile în curţile proprii.

„Nu ştiu dacă în România mai există vreo situaţie cum este la Tureni, de pe Dealul Dăbăgăului până la ieşire din comună sunt numai garduri amplasate pe mijlocul drumului. Nu s-a ţinut cont de faptul că aici trăiesc aproape 3.000 de oameni, că avem terenuri agricole de o parte şi de alta a drumului naţional, că avem o sursă de apă de unde tot satul aduce apă şi nu avem acces la această sursă. Sunt cam 10 kilometri de gard de sârmă şi separatoare de beton pe raza comunei, peste care nu putem trece cu maşinile”, a explicat primăriţa.

Ileana Mănăilă a precizat că cei care locuiesc pe partea dreaptă a drumului, în direcţia Cluj-Napoca, şi au treburi de rezolvat la Turda, trebuie să meargă zece kilometri până în Feleac în partea opusă, apoi să se întoarcă la un sens giratoriu pentru a merge înapoi Turda, din cauza separatoarelor. La fel se întâmplă şi cu cei care vin de la Cluj-Napoca şi vor să ajungă acasă, nu pot vira la stânga în sat, trebuie să merg până în Turda, 10 kilometri, pentru a mă putea întoarce să intre în curte

Primarul a mai spus că localnicii întorc ilegal maşinile într-o intersecţie din sat, pentru a nu mai străbate cei 10 kilometri până la Turda, sau până la Feleacul, după caz.

„Nu ştiu dacă este normală situaţia aceasta, întoarcem pe mijlocul drumului. Situaţia este gravă şi pentru proprietarii de terenuri agricole, care trebuie să ocolească cam 7 kilometri cu tractoarele ca să poată ajunge la pământurile lor. Terenurile sunt la un kilometru de sat, dar nu pot ajunge la ele decât dacă ocolesc din cauza separatoarelor de beton. Sunt 7 kilometri la dus, 7 la întors, timp pierdut, motorină consumată. O comună întreagă este blocată”, a explicat Ileana Mănăilă.

Separatoarele din beton au fost amplasate în luna august de CNAIR, proiectul fiind unul care ajută la reducerea accidentelor rutiere, dar locuitorii din Tureni au cerut o modificare care să îi ajute să poată ajunge la casele şi terenurile lor fără a ocoli zeci de kilometri.

„Trebuie făcută o breşă măcar, un sens giratoriu, o ieşire, sunt proiectanţi care să găsească soluţii. Noi am făcut demersuri disperate la IPJ Cluj şi la CNAIR chiar în august şi ni s-a transmis că cererea noastră este în analiză şi vom primi răspuns. Au trecut trei luni şi altceva nu am primit”, a mai spus primarul din Tureni.

Ileana Mănăilă susţine că locuitorii sunt în pragul revoltei şi puţin mai lipseşte până se va ajunge la acţiuni extreme, aceştia fiind hotărâţi să iasă cu tractoarele în stradă.

„Abia îi ţin în frâu. Vor fie să meargă în coloană cu tractoarele până la Turda, cu viteză mică, şi înapoi, într-o zi de vineri, după amiază, când e mai mare traficul, fie să se plimbe încontinuu pe trecerea de pietoni din sat. Dacă nu ne bagă nimeni în seamă, vom merge cu tractoarele încolonate unul după altul, cu combinele agricole, şi vedem ce se întâmplă”, a mai spus Mănăilă.

Ioan Iozon, un localnic din Tureni, a declarat corespondentului MEDIAFAX, că este pe punctul de a renunţa la a mai lucra pământul pe care îl are deoarece nu i se mai rentează să meargă cu tractorul kilometri întregi.

„E rău că nu ne ascultă nimeni. Avem mult de ocolit, nu ne ajută nimeni, am cerut măcar o breşă, o trecere cât să încapă utilajele agricole, dar cei de la CNAIR nu acceptă să întrerupă continuitatea separatoarelor de beton. Măcar două – trei să fie scoase, să putem trece şi să nu mai ocolim atâta, sau să facă un sens giratoriu. Am aproape un hectar de culturi, fac drumuri pentru arat, pregătit, semănat, pentru stropit, pentru recoltat, dus întors. Tractoarele nu sunt făcute să umblăm kilometri cu ele. Suntem constrânşi să renunţăm la terenurile agricole, să nu le mai lucrăm, nu avem ce face, nu se mai rentează. Un lucru rău făcut, îţi trebuie ani de zile ca să îl îndrepţi, iar unul bun făcut, într-o săptămână e distrus, aşa e la noi”, a afirmat Iozon.

Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, instituţie subordonată CNAIR, Radu Ilie Băruţă, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că va trimite un reprezentant la Tureni pentru a vedea care este situaţia.

„Să găsim o soluţie care să respecte şi standardele noastre de siguranţă a circulaţiei”, a spus Băruţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

5 Comentarii

  1. Inca o dovada ca in institutiile statului, cretinismul si lipsa profesionalismului este omniprezent. In mod normal cei care au aprobat aceasta mizerie ar trebui dati afara ca niste incompetenti ce sunt, toti cei care au semnat afara cu ei, sa mearga la sapat santuri, ca se pare ca numai de asta sunt buni. In alte locuri unde este nevoie cu adevart de garduri si parapeti nu fac nimic, cazul celui care a ajuns in Dunare este elocvent. Oare cat a costat acea lucrare de neam prost? Nu mai bine reparau niste drumuri? Multa fauna grohaitoare mai exista prin CNAIR, nu e de mirare ca in 27 de ani avem aceleasi drumuri construite pe vremea lui Ceausescu dar in stare mult mai proasta si pentru care s-au cheluit zeci de miliarde de euro ca sa ramana in aceeasi stare. Iar la cata liniste e la CNAIR din partea DNA e o alta dovada ca sunt pe acolo si tovarasi cu epoleti care au grija de jaful de la drumuri.

  2. Raspuns de idiot obraznic, asta face reprezentantul DRDP Cluj, instituţie subordonată CNAIR! Va trimite o comisie sa vada daca e asa cum se vede chiar si din satelit, s.a.m.d…. De unde sunt scosi astia? Din WC, probabil! Ar trebui trimisi urgent la origine.

  3. Cand idiotii guverneaza si institutiil is pline de idioti solutia stricat gardul de catre sateni

  4. Acuma se revolta ? de ce n-au facut-o când s-a aprobat „investitia” si-n timpul santierului de instalare a gardurilor de sârma ? ca n-au aparut peste noapte.

  5. Problema ROMANIEI….Drunmurile NATIONALE trec prin centrul comunelor in loc sa treaca pe langa localitati la minim 2 km.Si nici ca se gandeste cineva sa repare greseala…care se poate repara prin LEGE.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.