Comuniştii de la Chişinău raportează Moscovei ca fac totul pentru a ajunge la anticipate

Partidul Comuniştilor nu intenţionează să facă coaliţii guvernamentale cu niciun partid politic din cadrul fostei Alianţe. Potrivit liderului PCRM, Vladimir Voronin, comuniştii nu doresc nici să participe la formarea unui guvern fie el şi tehnocrat, scrie 24h.md.

Declaraţiile au fost făcute, ieri, de către Vladimir Voronin, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău Farit Mukhametşin.

„Pentru scoaterea ţării din criză actuală, noi vom depune toate eforturile întru organizarea alegerilor parlamentare anticipate”, a spus el.

Comuniștii s-au adunat pe 14 martie, în fața Palatului Republicii pentru proteste. Deși anunțau că vor fi circa 2000 de persoane, s-au adunat doar câteva sute de oameni, transmite UNIMEDIA.

Simpatizanții PCRM vor să fie organizate alegeri anticipate și să fie reîntoarse în cadrul câmpului legal simbolurile comuniste: secera și ciocanul. Protestatarii scandează „Întoarceți-ne secera și ciocanul” și „Alegeri”.

Deputatul comunist Iurie Muntean a spus mulțimii că astăzi trebuie să înceapă vânătoarea asupra uzurpatorilor, reiderilor, contrabandiștilor și a criminalilor.

„Aceasta este numai începutul protestelor. Asemenea proteste vor fi în toată țara. Așa nu se mai poate de trăit, nici măcar de supraviețuit. Asta nu mai poate fi tolerat. Înafară că sunt bandiți, guvernanții sunt și niște proști. Acest Guvern este pentru corupție, pentru hoție, pentru criminalitate. Vor putea ei timp de o lună să devină mai buni, mai curați, să se întoarcă cu gândul la popor? Nu. Unu-i bolnav, altu-i prost și încă unul nu mai știu cum. Eu vă chem pe voi toți să luptăm pentru alegeri”, a spus mulțimii liderul PCRM, Vladimir Voronin.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.