Comuniştii din Moldova contestă la Curtea Constituţională acordul de cooperare militară cu ţara noastră

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova contestă la Curtea Constituţională acordul de cooperare militară dintre Chişinău şi Bucureşti, a anunţat deputatul PCRM Artur Reşetnicov pe pagina sa de Facebook, informează site-ul UNIMEDIA, citat de Agerpres.

„Acest acord vine în contradicţie cu Constituţia noastră, deoarece a fost aprobat cu mai puţin de o jumătate din voturile deputaţilor şi, cel mai important, este că el contravine statutului de neutralitate al Republicii Moldova”, precizează Reşetnicov.

La rândul său, secretarul executiv al PCRM Iurie Muntean a declarat pentru Interfax.az că aprobarea acordului menţionat „este o crimă contra statalităţii RM”. „În Constituţie se spune că Moldova are statutul de stat neutru. Cu toate acestea, guvernanţii din ţară sunt gata, sub orice pretext, pentru o perioadă nelimitată de timp şi cu obiective neclare, să dea voie militarilor români să intervină pe teritoriul R. Moldova. Aceasta nu se va întâmpla”, a spus Muntean.

UNIMEDIA aminteşte că Parlamentul de la Chişinău a ratificat Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind cooperarea în domeniul militar la finele lunii iunie. Legea a fost adoptată cu votul a 51 de deputaţi din majoritatea parlamentară. Actul stabileşte cadrul legal necesar cooperării între guvernele ambelor state, îşi propune intensificarea colaborării în domeniile neacoperite în Acordul interministerial existent, care sunt importante pentru dezvoltarea şi construcţia forţelor armate naţionale.

În aprilie 2012, ministrul Apărării de atunci, Gabriel Oprea, şi omologul său moldovean, Vitalie Marinuţa, au semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.