Plățile oferite de constructorul de la Mioveni cresc progresiv în raport cu anii petrecuți în uzină. Angajații cu o vechime de până la 2 ani primesc 25.000 de lei net. Pentru cei care au lucrat între 4 și 8 ani, suma ajunge la 113.000 de lei. Persoanele cu peste 16 ani în companie vor încasa 210.000 de lei, sumă care depășește 40.000 de euro.
Cea mai mare bonificație este rezervată angajaților cu boli profesionale sau invalidități cauzate de accidente de muncă. Aceștia pot primi 240.000 de lei, adică aproape 50.000 de euro, dacă decid să plece. Toate sumele se adaugă la drepturile salariale la zi.
Procedura de înscriere și selecție
Cererile pentru programul de plecări voluntare trebuie depuse pe parcursul lunii februarie. Totuși, conducerea uzinei avertizează că nu toate solicitările vor fi acceptate automat de către manageri. Procesul depinde de nevoile departamentelor și de strategia de personal, notează Profit.ro.
Motivele reducerii personalului
Compania intenționează să reducă producția zilnică cu aproximativ 165 de vehicule începând cu acest an. Această decizie este influențată de scăderea cererii pe piața auto și de noile ținte de emisii. Aproximativ 900 de persoane ar putea părăsi uzina în cadrul acestei campanii. Liderul de sindicat Viorel Ungureanu a explicat situația:
„Conducerea ne-a comunicat în timpul primelor întâlniri pe marginea noului contract colectiv de muncă faptul că intenționează să reducă producția de vehicule începând din luna ianuarie. Este vorba despre un impact de 165 vehicule pe zi, situație care va conduce la o reducere de personal de circa 900 de persoane”, a explicat liderul de sindicat, Viorel Ungureanu.
În prezent, uzina Dacia are în jur de 11.000 de angajați. Gradul de robotizare al fabricii a ajuns la 60%, folosind peste 550 de roboți industriali.
a se citi Renault in loc de Renoul
Bolovane , spune-i Macroului că ăștia vor să-l „fenteze . Îi ia banii și chiar în ziua aia se angajează la ARPECHIM , sau la ElectroDURERE , sau la Sidex că ăia fac angajări pe „bandă rulantă . Ai rezolvat-o cu MITTA lu ALTELOR ? ȚI-AI LUAT PARTEA ? Era un idYOT usereu lătrău d-al tău , care-l COBĂTEA ieri pe Georgescu la GINGI 24 TV . că ăla habar n-are și că nu TRĂIEȘTI din pomeni și din importuri , că SANDERO e cea mai văndută RÂȘNIȚĂ din EUROPA , adică nu mai prididim cu exportu . Acuma #MAIDANEZULE , o să exporți în loc de Sandero , Sandale gumari , tot la preț de DUMPING și ciorapi de lănă împletiți de tărănci, și „pui de baltă la broscari , cum ne învâța MENTORUL tău JULIEN SULEL CSALAS . Dar dacă rămăn roboții și boții la Uzină să vezi că or să moară de foame la 1000 de lei MWH , AȘTEPTÂND O LUNĂ SĂ LE VIE TABLA din Ciaina , că taman ce ajunseră JMECHERII la poarta lui Sidex , dar e „ferecată . Așa că BOLOVANE , vezi ce faci cu MEGAWACII și cu TABULA RASSA , că de șomeri NO PROBLEM !
ieconomia duduie, aplaudati focilor
Mercosur loveste, Renoul avand o divizie si acolo, iar daca energia crescuta infernal prin inchideri de Virgil Popescu&Iohannis, mana de lucru e mai ieftina, fara 50% dari, TVA21%, impozit pe propietate crescut cu 70%, etc. de ce sa mai stea pe aici daca Mercosur ii ofera avantaje…
nu mai protesteaza, ca bugetarii!
Privatii, sunt oaia neagra in Romania…
Haloo, domnul Grindeanu, nu te mai sesizezi?
Pt cei care au o speranta de un nou job merita sa plece. In ac caz pierderea este pt tara.