Concedieri la stat. S-a decis câte posturi vor fi desfiinţate la Camera Deputaţilor

”În urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, asumată de Coaliţia…

De (V.N.)
Concedieri la stat. S-a decis câte posturi vor fi desfiinţate la Camera Deputaţilor

”În urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, asumată de Coaliţia…

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a anunţat marţi că, în urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate.

”În urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, asumată de Coaliţia PSD-PNL-UDMR-Minorităţi naţionale, conducerea Camerei Deputaţilor, împreună cu aparatul de specialitate, a demarat o analiză a organigramei instituţiei. În urma acestui proces, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate”, a transmis preşedintele Camerei Deputaţilor.

Astfel, Departamentul legislativ şi al Secretariatului tehnic – (Cancelaria preşedintelui, cabinete membri ai Biroului permanent, cabinete preşedinţi de comisii, aparat de lucru comisii) ar urma să desfiinţeze 71 posturi, iar la Cabinetul Secretarului general, cabinete secretari generali adjuncţi, 17 posturi.

La Secretarul general adjunct se va desfiinţa un 1 post, la Direcţia de comunicare, Direcţia pentru promovarea activităţii parlamentare, Direcţia informatică, 15 posturi, iar la Departamentul economic şi cel de resurse umane -14 posturi.

Alte posturi care se vor desfiinţa sunt:

  • Direcţia de control şi Serviciul audit – 8 posturi;
  • Direcţia studii parlamentare şi Direcţia externe şi protocol -13 posturi;
  • Departamentul transporturi şi administrativ, Centrul de dezvoltare tehnologică – 45 posturi;
  • Direcţia de afaceri interne, Direcţia tehnic operativă şi Direcţia achiziţii publice – 19 posturi;
  • Centrul internaţional de conferinţe – 37 posturi.

”Propunerea pentru noua organigramă va fi supusă, miercuri, 29 ianuarie, aprobării Biroului permanent, apoi va fi prezentată în plenul Camerei Deputaţilor spre adoptare”, mai anunţă preşedintele Camerei Deputaţilor.

Potrivit acestuia, întregul demers va respecta legislaţia în vigoare privind dialogul social.

”Au avut loc discuţii cu reprezentanţii sindicatelor şi a fost reiterat faptul că vor fi respectate prevederile legale în materie de concedieri colective. Cele 35 de milioane de lei economisite anual din anvelopa salarială vor fi însoţite de economii generate de eficientizarea cheltuielilor de regie ale instituţiei”, mai spune Ciprian Şerban.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Uitaţi-vă atent şi concret cine zboară şi cine rămâne! Facem pariu că zboară cei calificaţi fără sau cu pile expirate şi că rămân frizerii şi videochatistele etc. care sunt ai/ale cui trebuie??? Trăim în România preeuropeană, fraţilor! Nu vă mai piliţi cu apă chioară stătută…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.