Cântăreţul american Bob Dylan va susţine un concert la Bucureşti pe 2 iunie,pe stadionul Iolanda Balaş, anunţă organizatorii, Emagic.Biletele pentru concertul lui Bob Dylan vor putea fi achizitionate online, de pe www.myticket.ro începând de marţi, 2 martie, şi din reţeaua magazinelor Diverta începând de săptămâna viitoare, la diferite categorii de preţ, în funcţie de distanţa faţă de scenă: 350, 250, 130 RON.
Bob Dylan, pe numele său adevărat Robert Allen Zimmerman, s-a născut pe 24 mai 1941 la Duluth, Minnesota şi este un cântăreţ, compozitor, muzician şi poet american ale cărui contribuţii în muzica americană sunt comparabile, în faimă şi influenţă, cu cele ale lui Stephen Foster, Irving Berlin, Woody Guthrie şi Hank Williams.
O parte din cele mai apreciate cântece ale lui Dylan sunt din anii 1960, iar cântece precum "Blowin’ in the Wind" şi "The Times They Are a-Changin’" au devenit embleme ale mişcărilor anti-război şi pentru drepturile civile.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.