Asociația “Insieme per l’Athos – onlus” în colaborare cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei și Accademia di Romania in Roma au organizat cea de-a treia ediție a Concertului de Crăciun intitulat Tradiții prin ochi de copii.
La evenimentul care a avut loc sâmbătă, 15 decembrie 2018, ora 16:00, la Biserica Domus Mariae, din cadrul complexului “The Church Palace “ (via Aurelia n.481), au participat opt coruri din diferite parohii ortodoxe și catolice: Corul Parohiei Înălțarea Sfintei Cruci (Roma), Corul San Potito (Roma), Corul Parohiei Intrarea Domnului în Ierusalim (Roma), Corul Parohiei Sfântul Proroc Ieremia (Guidonia), Corul Parohiei Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul (Rignano Flaminio), Corul Parohiei Sfantul Nicolae (Orvieto), Corul Parohiei Sfântul Mare Mucenic Mina (Palestrina) și corul românesc “Cattolica”(Roma). Au cântat, de asemenea, grupul Arpeggio&Roua, corul de copii “Cantus Mundi”, soprana Daniela Maria Dumitru (Iași) și interpreta Elena Lazăr (Roma).
Concertul s-a bucurat de participarea extraordinară a grupului de colindători “Am fost ș-om fi” din Ieud, județul Maramureș (România) împreună cu maestrul Dumitru Dobrican.
Evenimentul a obținut patronajul Ambasadei României în Italia, Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun, Ambasadei Republicii Moldova în Italia, al asociației Acțiunea Catolică Italiană și a fost susținut, în calitate de partener media, de Radio România, TVR Internațional, Trinitas TV, de săptămânalul Gazeta Românească și de agenția italiană de presă Askanews.
Inițiativa Asociației “Insieme per l’Athos – onlus” are scopul de a susține valorile care caracterizează tradiția religioasă română și de a împărtăși, în același timp, însemnatul patrimoniu cultural legat de vechile obiceiuri ale cântecelor de Crăciun, interpretate, în acest caz, cu precădere de copiii români născuți în Italia. Nu există nicio îndoială că – pentru un popor cum este cel român – colindele reprezintă una dintre cele mai înalte și solemne expresii ale Crăciunului. Prin aceste cântece melodioase, purtătoare de simboluri profunde, se sărbătorește nașterea lui Isus și sosirea Noului An.