Concert extraordinar avându-l la pupitru pe Cristian Măcelaru

Cristian Măcelaru

Orchestra Filarmonicii “George Enescu” vă invită astăzi şi mâine la orele 19:00, la Ateneul Român, la Concertul Simfonic dirijat de Cristian Măcelaru şi avându-l ca solist pe Mihai Ungureanu.

În program:

Richard Wagner, Uvertura Olandezul zburător

Franz Liszt, Dans Macabru

V.Williams, Simfonia nr.4

Cu o activitate dirijorală în plină ascensiune, Cristian Măcelaru este unul din cei mai reprezentativi dirijori ai generaţiei sale. Şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra, iar în stagiunea 2010-2011 a fost numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre, fiind distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award pentru merite deosebite. Între evenimentele recente care l-au propulsat în atenția publicului internațional se numără colaborarea cu Orchestra Naţională Simfonică din Washington şi celebra violonistă Anne Sophie-Mutter.

A studiat la Universitatea Rice cu Larry Rachleff şi a obţinut diploma de masterat pentru dirijat. Având şi formaţie de violonist, Cristian Măcelaru a fost concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Miami, debutând la Carnegie Hall cu aceeaşi orchestra.

Şi-a desăvârşit formarea artistică urmând programe de perfecţionare la Tanglewood Music Center, Aspen Music Festival, a studiat cu David Zinman, Murry Sidlin, Rafael Frühbeck de Burgos, Robert Spano, Oliver Knussen şi Stefan Asbury. A fost dirijor rezident la Shepherd School of Music de pe lângă Universitatea Rice şi dirijor asistent al lui Larry Rachleff în cadrul Departamentului de Operă. Cristian Măcelaru a fost invitat, să dirijeze Orchestra Simfonică din Chicago pentru a-l înlocui pe Pierre Boulez.

Preocupat de formarea şi susţinerea tinerilor muzicieni, Cristian Măcelaru a pus bazele proiectului Crisalis Music. A colaborat de-a lungul anilor cu Orchestrele Simfonice din Houston, Baltimore, Los Angeles, Toronto, Seattle, Detroit, precum şi cu Royal Scottish National OrchestraOrchestra Simfonică a oraşului Birmingham, Orchestra Simfonică Radio din Berlin, RTE Dublin, Orchestra Simfonică Radio din Frankfurt, Civic Orchestra din Chicago, Orchestra Filarmonicii din Rotterdam, Orchestra Simfonică Bournemouth, Residentie OrkestHallé Orchestra, Orchestra Métropolitain din Montréal.

De asemenea, Cristian Măcelaru a debutat cu mult succes alături de Orchestra Simfonică din Gothenburg, Suedia. În prezent este dirijor rezident al Filarmonicii din Philadelphia.

Opera este un alt gen care l-a fascinat mereu pe Cristian Măcelaru, astfel a debutat la Opera din Houston în Madama Butterfly de G. Puccini. Tot în seria spectacolelor de operă se înscrie şi premiera operei Turning Point de Colin Matthew alături de Orchestra Centrului Muzical Tanglewood.

Dintre ultimele succese repurtate amintim concertele susţinute atât în Statele Unite ale Americii cât şi în Germania alături de Orchestra Naţională Daneză.

Menționăm şi concertele susținute alături de celebra Orchestră a Filarmonicii din New York, concerte mult apreciate atât de publicul spectator cât și de critica de specialitate.

Datorită profesionalismului şi aprecierii de care se bucură, Cristian Măcelaru a fost numit director muzical şi dirijor al Festivalului Cabrillo.

Pianistul Mihai Ungureanu

Mihai Ungureanu s-a nascut la Craiova. A studiat pianul la Academia de Muzica din Bucuresti, cu Dan Grigore şi apoi cu Iona Minei. În anul 1981, şi-a susţinut examenul de concertist. În 1985 şi 1987 a fost distins cu Premiul I al Festivalului Naţional pentru solişti, iar în 1986 a primit Premiul Uniunii Criticilor de Muzica si Teatru.

Mihai Ungureanu a susţinut permanent recitaluri în toate sălile de concert, cu toate orchestrele din România, a făcut înregistrari pentru discuri şi a apărut la emisiuni radio şi tv. A participat la turnee în multe ţări de pe glob: Argentina, Bulgaria, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Iugoslavia, Macedonia, Moldova, Austria, Polonia, Elveţia, Spania, Cehia, Ungaria, SUA, Canada şi Japonia.

Repertoriul lui Mihai Ungureanu cuprinde concerte de pian de la Bach, Haydn, Mozart, Beethoven, Chopin, Brahms, Liszt, Dvořak, Rachmaninov, Ceaikovsky pâna la Gershwin. El interpretează şi compozitii ale artiştilor români, precum Bentoiu, Enescu, Lipatti, Silvestri. Printre preferatele sale se află şi compoziţiile pentru muzica de cameră. O partenera stabila pentru concertele de muzica de camera este violonista germana Jennny Abel, alaturi de care, pe lânga numeroasele concerte, a facut inregistrari pentru CD-uri. Mihai Ungureanu a fost membru în juriile pentru numeroase concursuri internaţionale. El a tinut cursuri, printre altele in Germania, Japonia si Canada.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.