Conducerea ANPC ține la secret rezultatele controalelor la cinci bănci

Un avertizor de integritate din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) acuză instituția că, deși avea la dispoziție toate pârghiile legale necesare, nu a întreprins măsurile adecvate pentru a proteja consumatorii afectați de creditele acordate în franci elvețieni (CHF) în perioada 2005-2008.

Dumitru Manțu, funcționar public la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, a formulat o divulgare publică prin care reclamă lipsa de reacție a conducerii ANPC în fața unor abuzuri practicate de instituțiile financiar-bancare. Acesta susține că, deși în 2019 a fost realizată o avertizare publică și sesizate Guvernul și Parlamentul, autoritățile au ignorat problema. Singura reacție a venit din partea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții, care a organizat o audiere formală, fără nicio consecință concretă.

În perioada septembrie – decembrie 2019, Manțu a inițiat un control tematic pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor în cazul creditelor în CHF, însă acțiunea nu a fost finalizată, din cauza refuzului conducerii ANPC de a aproba prelungirea investigației. Acesta a formulat o nouă avertizare publică în decembrie 2020 și a sesizat Direcția Națională Anticorupție, care a trimis cazul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București. În mai 2024, cercetarea s-a încheiat cu clasarea cauzei.

De-a lungul anilor 2021 și 2022, funcționarul a transmis mai multe memorii către conducerea ANPC, solicitând organizarea unor controale tematice pentru verificarea modului în care băncile au aplicat legislația privind protecția consumatorilor în cazul contractelor de credit încheiate înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2010. Toate demersurile au fost ignorate. În cele din urmă, după opt ani de tergiversări, în iulie 2023, ANPC a inițiat o acțiune de control tematic la 17 instituții financiar-bancare.

Manțu a fost desemnat să verifice cinci dintre acestea – Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale, First Bank (fosta Piraeus Bank), OTP Bank România și Raiffeisen Bank. În urma investigațiilor finalizate în iunie 2024, au fost constatate numeroase abateri grave de la legislația în domeniu, printre care:

  • Aplicarea unor dobânzi majorate, deși indicii de referință financiar au avut, în general, o tendință descrescătoare;
  • Perceperea unor comisioane de administrare nejustificate;
  • Modificarea unilaterală a marjelor băncilor în cadrul formulei de calcul a dobânzii;
  • Introducerea unor clauze abuzive în contracte, fără transparență față de consumatori;
  • Omisiuni și prezentări înșelătoare ale condițiilor contractuale în cazul creditelor în CHF.

Toate aceste constatări demonstrează lipsa de acțiune a ANPC în fața abuzurilor comise de bănci asupra consumatorilor. Deși funcționarul avertizor a făcut numeroase demersuri pentru a impulsiona instituția să ia măsuri, conducerea ANPC a întârziat ani la rând să declanșeze investigațiile necesare.

Situația ridică semne de întrebare cu privire la motivele pentru care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a evitat atâta vreme să intervină în favoarea celor afectați de creditele în CHF și dacă există influențe externe care au determinat această pasivitate. De asemenea, rămâne de văzut dacă, în urma acestor constatări, vor fi luate măsuri concrete pentru a sancționa instituțiile bancare implicate și pentru a compensa consumatorii afectați de clauzele abuzive.

Prin prisma prevederilor Legii nr. 296/2004, având în vedere alin. (9) din preambulul Directivei 2005/29/CE, ținând seama de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-609/19, banca, în calitate de profesionist în domeniul financiar, avea obligația legală de a informa consumatorii complet, corect şi precis privind caracteristica esențială a francului elvețian (CHF) de monedă de refugiu, astfel încât un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, să înțeleagă funcționarea concretă a mecanismului financiar în cazul acestei monede, respectiv riscul previzibil al aprecierii acesteia în perioade de criză, de incertitudine pe piață și să evalueze astfel riscul consecințelor economice negative, potențial semnificative, al acestei proprietăți a monedei creditului asupra obligațiilor sale financiare pe toată durata contractului.

Constatarea practicii comerciale incorecte, omisiune înșelătoare, în cazul acordării și derulării creditelor în moneda CHF (franc elvețian) a avut în vedere și ”Orientările privind implementarea/aplicarea Directivei 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale”, document de Lucru al Serviciilor Comisiei Europene.

Practica comercială incorectă și comportamentul incorect al băncilor în acordarea și derularea creditelor în moneda CHF au fost constatate în contextul în care:

– având în vedere riscul financiar mai ridicat asociat serviciilor financiare și lipsa specifică de experiență a consumatorilor în acest domeniu, respectarea cerinței de diligență profesională prezintă o relevanță deosebită iar banca trebuia să aibă o deosebită grijă să acționeze cu standardul de competență și de atenție care poate fi așteptat în mod rezonabil de la un profesionist în acest domeniu de activitate comercială, conform Directivei 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale, în caz contrar consumatorii ar putea suferi consecințe economice importante;

– funcționarea concretă a mecanismului financiar de schimb valutar și măsura în care evoluează cursul de schimb al unei monede de refugiu scapă înțelegerii unui consumator mediu astfel încât banca trebuia să acorde o deosebită grijă și să acționeze cu standardul de competență și de atenție care poate fi așteptat în mod rezonabil de la o bancă în vederea informării consumatorilor în acest sens;

– băncile nu a cunoscut limite ale mijloacelor de comunicare în vederea îndeplinirii obligației legale de punere la dispoziția consumatorilor a informatiilor;

– băncile în calitate de profesionisti în domeniul financiar aveau cunoștință de perioada de criză, unică în istorie, care a început în anul 2007, care previziona în mod cert aprecierea francului elvețian și totuși au continuat să acorde credite în franci elvețieni consumatorilor omițând și disimulând informația esențială privind caracteristica esențială de monedă de refugiu a francului elvețian (CHF) și riscurile previzibile unui credit acordat în această monedă;

– băncile nu au respectat prevederile contractuale de a pune efectiv la dispoziția consumatorilor, cel puțin în agenția/sucursala în cadrul căreia a fost acordat creditul, numerar în valuta franc elvețian (CHF), pe perioada de la data acordării creditului până la data tragerii creditului, în limita sumei pentru care nu era necesară programarea prealabilă;

– băncile era conștiente la momentul acordării creditelor în moneda franc elvețian asupra faptului că această monedă în particular nu reprezintă o necesitate pentru consumatori, pentru care necesitatea erau disponibilitățile bănești la modul general;

– băncile nu au suportat risc valutar la constituirea surselor de finanțare bilanțiere în anii în care au fost acordate creditele în franci elvețieni și în anii ulterior acordării creditelor;

– băncile și-au acoperit riscul valutar privind francul elvețian în constituirea surselor de finanțare;

În urma constatării abaterilor au fost dispuse măsuri de remediere și aplicate sancțiuni contravenționale complementare, inclusiv privind restituirea către consumatori a sumelor rezultate ca fiind achitate în plus în urma implementării acestora, care a fost dispusă și pentru toate creditele pentru care a fost declarată scadența anticipată.

Măsurile au fost dispuse și pentru: toate creditele pentru care a fost declarată scadența anticipată, inclusiv pentru creditele cesionate; toate creditele pentru care a fost realizată conversia soldului prin încheierea unui act adițional (în cazul creditelor în CHF); toate creditele ajunse la termen sau pentru care a fost realizată rambursarea integrală anticipată în ultimele 6 luni de la încheierea procesui verbal.

Pentru cele 5 instituții financiar bancare pentru un număr total estimat de cel puțin 33600 credite au fost constatate abateri de la prevederile legale, fără a avea în vedere faptele contravenționale pentru care nu s-a realizat stabilirea exactă a numărului de contracte afectate, iar prejudiciul total creat consumatorilor este estimat la zeci de milioane de euro, în condițiile în care abaterile constatate privesc costul creditului.

Deși acțiunile de control la instituțiile financiar bancare care mi-au fost repartizate au fost finalizate în luna iunie 2024, iar conducerea Autorității a fost informată în acest sens, conducerea Autorității a refuzat și refuză în continuare să facă publice rezultatele acțiunilor de control.

Refuzul conducerii Autorității de a publica rezultatele acțiunii de control este reprezentativ privind modalitatea în care aceasta a înțeles și înțelege în continuare să-și exercite funcția publică de conducere, ignorând principiile de exercitare a funcției publice, urmărind orice alt interes în afara celui public, exercitând vremelnic funcția publică de conducere ca și cum ar deține Autoritatea pe persoană fizică.

Recomanda 3
Cosmin Pam Matei 5095 Articole
Author

5 Comentarii

  1. „dacă există influențe externe care au determinat această pasivitate”. Poate ca au fost doar influente interne, asa, o bunica de 90 de ani sau o fiica de 18, care, cu mare si inspirata pricepere in afaceri, ar lamuri misterul.

  2. În curând o să fie „la secret” şi banii pe care ți-i fură hoții de buzunare în autobuz, că doar cine se are mai bine cu specialii, dacă nu infractorii?

  3. Poate onorata ANPC raspunde si de controlul firmelor partenere Emag si a acestuia din urma , firme ce comercializeaza produse de calitate inferioara si refuza cu obstinare sa elibereze certificatele de garantie , atat online cat si fizic.Ati citit numeroasele recenzii negative ale clientilor nemultumiti sau va faceti ca nu vedeti? Ce articol de lege invocati?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.