Conducerea MAI caută soluţii pentru continuarea procesului de reformă şi restructurare

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, participă, marţi după-amiază, la o şedinţă extraordinară, în care se încearcă identificarea de soluţii pentru continuarea procesului de reformă şi restructurare a MAI, au declarat pentru AGERPRES surse oficiale.

 

Potrivit acestora, la şedinţa de lucru participă şefii din structuri din Ministerul de Interne.

Legea care prevede disponibilizări la Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) nu a întrunit marţi suficiente voturi pentru a fi adoptată de Camera Deputaţilor.

Fiind o lege organică, pentru adoptare erau necesare voturile majorităţii deputaţilor, adică 167, însă acest proiect a întrunit doar 150 de voturi favorabile, 132 împotrivă şi opt abţineri. În aceste condiţii, legea va fi rediscutată în sesiunea parlamentară următoare.

Înainte de acordarea votului, reprezentanţii Opoziţiei au intervenit pentru a-şi arăta dezacordul cu privire la acest proiect de lege, cerându-le deputaţilor să voteze împotrivă. „Prin acest proiect se vor reduce 16.000 de posturi şi vă rog să votaţi împotrivă. Nu putem să spunem că România este o ţară sigură încât să se concedieze poliţişti şi jandarmi”, a spus liberalul George Scutaru. Intervenţia sa a fost „taxată” de preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, care i-a reproşat lipsa de corectitudine şi încălcarea Regulamentului. Social-democratul Eugen Bejinariu a precizat că PSD va vota împotriva proiectului de lege şi a criticat lipsa de la dezbateri a reprezentanţilor MAI. Şi această intervenţie a fost criticată, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, solicitându-i preşedintelui de şedinţă să întrerupă accesul la microfon al celor care vorbesc în afara explicării votului. În acest context, liberalul Mihăiţă Calimente a intervenit pentru a susţine că PDL este „campionul nerespectării procedurilor” şi a arătat că proiectul privind disponibilizările la MAI este neconstituţional, motiv pentru care PNL va vota împotrivă.

La dezbaterile din Camera Deputaţilor au participat şi câţiva sindicalişti din MAI, care au afişat mesaje precum „Parlamentari, nu disponibilizaţi siguranţa cetăţenilor!”. Proiectul avea raport de adoptare din partea Comisiei de apărare. AGERPRES

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.