Confesiunile unui ecologist: de ce și cum mint alarmiștii

Militantul ecologist american Michael Schellenberger se confeseaza: ”Am strigat ”lupul” în ce privește schimbarea climei”. El a publicat o carte în care explică de ce și cum a mințit susținând alarmismul ecologist. El a fost cenzurat de mai multe publicații americane, iar articolul în care își cere scuze și își promoveaza cartea recent apărută nu a avut aproape deloc ecou în Europa.

Publicațiile internaționale de mainstream a dovedit că nu a uitat cum se face jurnalism corect: au cercetat pe îndelete sursele din care este finanțată asociația lui Schellenberger (Environmental Progress), au amintit că Schellenberger a fost contactat încă din 2017 de Nuclear Energy Insitute pentru a face lobby acestei industrii, au analizat atent cine deține ziarele și televiziunile care au acceptat să-i publice articolul cu pricina, au contactat o mulțime de specialiști în domeniu. Însă aceleași publicații nu au aplicat starndarde metode atunci când au dat bun de tipar pentru elucubrațiile apocaliptice ale Gretei Thunberg.

Articolul de mai jos a fost publicat inițial de Forbes. La scurt tump, articolul a dispărut de pe site-ul revistei americane. Și-a găsit locul, trei zile mai târziu, în ziarul The Australian.

 

În numele tuturor ecologiștilor din lume, vreau să-mi cer scuze pentru spaima climatică pe care am creat-o în ultimii 30 de ani.

Schimbarea climatică este un fenomen în curs. Nu este sfârșitul lumii. Nu este cea mai gravă problemă de mediu pe care o avem. Poate că e straniu ce spun. Am militat pentru climat vreme de 20 de ani și am fost ecologist vreme de 30 de ani. Însă, în calitate de expert în energie invitat de Congres să depun o mărturie obiectivă și invitat de Grupul Interguvernamental de experți pentru evoluția climei pentru a examina noul lor proiect de evaluare, mă simt obligat să-mi cer scuze pentru modul în care noi, ecologiștii, am înșelat publicul.

 

Iată câteva lucruri pe care puțini le știu:

·         Oamenii nu sunt cauza unei ”a șasea extincții în masă”;

·         Amazonia nu este ”plămânul planetei”;

·         Schimbarea climei nu agravează catastrofele naturale;

·         Incendiile s-au redus cu 25% în întreaga lume, începând cu 2013;

·         Suprafața pe care o utilizăm pentrui a crește animale pentru carne s-a redus cu o suprafață echivalentă cu cea a Alaskai;

·         Incendiile nu sunt provocate de schimbările climatice, ci de acumulările de lemn și de apropierea tot mai mare dintre zonele locuite de oameni și păduri;

·         Emisiile de carbon se reduc de decenii în țările bogate, iar apogeul lor a fost atins în Marea Britanie, Franța și Germania la jumătatea anilor 1970;

·         Producem cu 25% mai multe alimente decât avem nevoie, iar această cantitate excedentară va crește pe măsură ce clima se va încălzi;

·         Pierderea habitatului și uciderea animalelor sălbatice este un pericol mai mare acum decât schimbarea climatică;

·         Arderea lemnului este mai periculoasă pentru oameni și faună decât arderea combustibililor fosili;

·         Împiedicarea viitoarelor pandemii necesită mai multă agricultură ”industrială”, și nu invers.

 

Știu că cele de mai sus vor părea un soi de ”negaționism climatic”. Însă asta nu face decât să demonstreze forța alarmismului climatic. În realitate, datele de mai sus provin din cele mai bune studii științifice disponibile, cele efectuate sau acceptate de GIEC, de FAO, de Uniunea Internațională pentru conservarea naturii, de alte organisme științifice de prim-plan.

Anumite persoane ce vor citi cele scrise de mine își vor imagina că sunt un antiecologist de dreapta. La 17 ani, am plecat în Nicaragua pentru a-mi arăta solidaritatea față de revoluția socialistă sandinistă. La 23 de ani, am adunat fonduri pentru cooperativele femeilor din Guatemala. Tot atunci am fost în Amazonia pentru a face studii cu micii agricultori care își apărau pământurile de invazia industrială. La 26 de ani, am contribuit la dezvăluirea condițiilor de muncă din uzinele Nike din Asia.

Am devenit ecologist la 16 ani, când am început să strâng fonduri pentru Rainforest Action Network. La 27 de ani, am ajutat la salvarea ultimilor arbori sequoia neprotejați din California. La 30 de ani am fost avocatul energiei regenerabile și am contribuit la convingerea administrației Obama că este bine să investească 90 de miliarde de dolari în această formă de energie. În ultimii ani, am militat împotriva înlocuirii centralelor nucleare cu termocentrale convenționale, pentru a evita sporirea emisiilor.

Până acum un an nu m-am exprimat împotriva spaimei climatice. Asta pentru că mă simțeam stânjenit. Până la urma, și eu sunt vinovat pentru alarmismul climatic, la fel ca oricare alt ecologist. De-a lungul timpului am spus că schimbările climatice sunt o amenințare ”existențială” pentru civilizația umană și am calificat aceste schimbări drept ”criză”.

Însă înainte de toate mi-era teama. Am tăcut în ce privește dezinformarea climatică, pentru că m-am temut că-mi voi pierde prietenii și imaginea. De fiecare dată când am încercat să apăr știința aceasta în fața celor care o denaturează am suportat consecințe dure. Prin urmare, nu am mai făcut nimic când vedeam cum colegii mei ecologiști înspăimântau publicul.

Nu am reacționat când cei de la Casa Albă și presa au încercat să distrugă reputația și cariera unui om de știință excepțional, un om de bine și un prieten – Roger Pielke JR, un democrat progresist și un ecologist care milita pentru reglementarea cărbunelui. De ce au făcut asta? Pentru că studiile lui dovedeau că nu se vor agrava catastrofele climatice.

Însă anul trecut totul a escaladat. Alexandria Ocasio-Cortez a declarat: «Dacă nu atacăm schimbarea climei, peste 12 ani va fi sfârșitul lumii». Cel mai important grup ecologist din Marea Britanie a afirmat că «schimbarea climei ne omoară copiii». Influentul jurnalist ecologist Bill McKibben a catalogat schimbarea climatică drept «cea mai mare provocare cu care s-au confruntat vreodata oamenii» și a spus că ea va aneantiza civilizația. Jurnaliștii mainstream au relatat de mai multe ori că Amazonia este plămânul planetei și că despăduririle au aceleași efecte cu explozia unei bombe nucleare.

Prin urmare, jumătate dintre oamenii chestionați în întreaga lume acum un an au declarat că schimbările climatice vor duce la dispariția oamenilor. În ianuarie, un copil din cinci din Marea Britanie spunea că are coșmaruri din cauza schimbării climei. Știam că trebuie să acord atenție acestui aspect, fiind tatăl unei adolescente. După ce i-am explicat lucrurile în mod științific, s-a liniștit. Însă prietenii mei sunt total dezinformați și, prin urmare, înspăimântați.

Așa că am hotărât să mă exprim. Știam că doar câteva articole nu sunt suficiente. Și astfel scuzele mele formale pentru că am răspândit teama au luat forma unei cărți: Apocalypse Never. Se bazează pe doua decenii de cercetare și trei decenii de activism de mediu. Cartea vorbește despre despăduriri, schimbarea climatică, deșeurile din plastic, extincția speciilor, industrializare, carne, energia nucleară și energiile regenerabile.

 

Câteva informații din carte:

·         Uzinele și agriculura modernă sunt soluția pentru progresul ecologismului;

·         Cel mai important lucru pentru salvarea mediului este să producem mai multa hrană, în special carne, folosind o suprafață cât mai redusă;

·         Pentru a reduce poluarea atmosferică, cel mai important este să trecem de la arderea lemnului la cea a cărbunelui și petrolului, apoi a gazului și apoi la uraniu;

·         Toate energiile regenerabile presupun majorarea suprafețelor cultivate pentru obținerea energiei de la 0,5% la 50%;

·         Vegetarienii își reduc amprenta de carbon asupra mediului cu doar 4%;

·         Nu Greenpeace a salvat balenele; ele au fost salvate de trecerea de la uleiul de balenă la petrol și apoi la uleiul de palmier;

·         Vitele crescute ”în libertate” au nevoie de până la 20 de ori mai multă suprafață și produc cu până la 300% mai multe emisii de carbon;

·         Dogmatismul Greenpeace a agravat fragmentarea forestieră în Amazonia;

·         Abordarea colonialistă a conservării gorilelor în Congo a avut un efect pervers – moartea a 250 de elefanți.

 

De ce am fost induși în eroare cu toții? În această carte am expus motivațiile financiare, politice și ideologice. Mișcările ecologiste au acceptat sute de milioane de dolari de la industria combustibililor fosili. Grupuri de interese mânate de idei antiumaniste au forțat Banca Mondială să înceteze acțiunea de a pune capăt sărăciei, în favoarea unei sărăcii ”sustenabile”. Spaima și ostilitatea față de civilizația modernă sunt la originea alarmismului. Pe măsură ce vă veți da seama cum am fost dezinformați, deseori de oameni ale căror motivații au fost chiar nebunești, va fi dificil să nu va simțiți trași pe sfoară.

Apocalypse Never va schimba oare ceva? Sunt motive să mă îndoiesc. Presa a relatat în mod apocaliptic despre schimbările climatice încă de la finalul anilor 1980 și nu pare să se oprească. Ideologia din spatele alarmismului de mediu, adică mathusianismul, deși a fost denunțată în ultimii 200 de ani, este mai puternică ca niciodată.

Însă sunt și motive să cred că alarmismul de mediu, chiar dacă nu va fi eradicat, își va pierde din puterea de influență culturală. Pandemia de coronavirus este o criză reală care a permis relativizarea ”crizei” climatice. Chiar dacă ni se pare că am reacționat exagerat, covid19 a ucis totuși 500.000 de oameni și a lovit economiile peste tot în lume. OMS și GIEC și-au distrus credibilitatea din cauză că au politizat știința în mod repetat. Viitorul acestor instituții și utilitatea lor reclamă o nouă conducere și o reformă amplă. Rețelele sociale permit unor voci noi și independente să se opună la ceea ce jurnaliștii ecologiști și alarmiști scriu în publicațiile mainstream.

Țările se reorientează spre interesul național și se îndepărtează de mathusianim și de neoliberalism, ceea ce va fi un lucru bun pentru domeniul energiei nucleare și mai rău pentru energiile regenerabile. Sunt informații solide că o civilizatie care are densitate mare și nevoie de multă energie este mai bună pentru oameni și natură decât civilizația săracă în energie lăudată de alarmiști. Iar inivitațiile primite din partea Congresului SUA, după ce am scris câteva articole critice la dresa alarmismului climatic, sunt un semn de al deschiderii mai mari către un nou proces de reflecție asupra schimbărilor climei și ale mediului.

Un alt semnal este reacția la lansarea cărții mele din partea climatologilor, ecologiștilor și specialiștilor în mediu. Este tot ce speram atunci când am scris-o. Dacă m-ați urmărit până la capăt, sper că v-ați convins că nu este chiar atât de bizar ca un om care a fost ecologist toată viața lui, progresist și militant pentru climat să simtă nevoia de a denunța alarmismul. Sper, printre altele, că îmi veți accepta scuzele.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7

17 Comentarii

  1. Va relatez o chestie legata de insulele Georgia de Sud si Sandwich,unde,acum cativa ani niste ONG tip Green Peace semnalau disperate ca dispar pinguinii datorita poluarii oceanului!Adevarul a fost aratat de o echipa de englezi care au curatat insulele de sobloanii care se inmultisera si mancau oualele pinguinilor!
    Din pacate,ecologismul devine din ce in ce mai mult o religie decat o stiinta

  2. Cam toate pornesc din americuta! As putea spune cu tarie, ar fi cam a treia manipulare crasa pe plan mondial dupa ‘nuclearele din irak sau tarile arabe, prima fiind 911 cu avioanele alea doua’! Dar romanii, naivi din fire, multi pupatori de cururi mincinoase, impradtie si sustin o actiune care nu se poate schimba daca nu se iau masuri drastice in primul rand in tarile care au afaceri cu poluatoria! Asadar, minciuni si manipulari „a la Greta, ciuguleta”! Asta inseamna sa fii naiv si prost,sau, sa umbli dupa interese proprii de la varste fragede!

  3. Eu insumi un ecoligist in retragere strategica, la „dezintoxicare” cum s-ar spune, gasesc doar cateva puncte in acord cu ceea ce spune autorul. Motiv pt care am si recomandat ultimul documentar al lui Michael Moore. Poate voi scrie candva un comentariu argumentat ca sa-mi clarific pozitia.
    Autorul este, de fapt, notoriu in felul sau. Cert este insa ca autorul nu mentioneaza, nici macar in treacat, impactul devastator al ingineriei climatice si al tehnoligiilor digitale de tip G. Iar atunci cand mentioneaza ca solutie benefica agricultura stiintific-industriala,-intensiva, limbaj cod pt bio-ingineriile genetice de tot felul, sau, de exemplu, expansiunea culturilor de palmier pt ulei, si apoi pandemia covidica, un semnal rosu se aprinde. Am inteles dincotro vine, nici el un inocent „nemotivat” si nepartinitor.
    Asta e viata… Majoritatea alegem „partida” pe baza informatiilor la care accedem mediat, nu din experienta si expertiza directa, ci pe baza credibilitatii si respectului pe care il acordam unora sau altora, pe baza de afinitati, in masura in care ne intareste covingerile deja avute. Putini au curiozitatea de a se aventura dincolo de propria dogma ori prejudecati tocmai pt a le pune la testare. Oricata rationalitate si stiintificitate am pretinde, coloratura propriilor afinitati, inclinatii, gusturi contribuie esential.

  4. Încălzirea globală este reală şi este cauzată de oameni, acest Schellenberger aduce nişte argumente demne de un clovn, ultimul cum că încercarea de a salva gorilele din Congo au dus la dispariția a 250 de elefanți este de-a dreptul o bufonerie, habitatul gorilelor este unul muntos şi de junglă deasă pe când habitatul elefanților este cel de şes sau savană, aceste 2 specii de animale nu se intersectează niciodată şi politicile de protejare a celor 2 specii nu afectează una pe alta în nici un fel, al doilea argument de clovn este că e mai bine să arzi carburanți fosili decât să arzi masă lemnoasă care poluează mai mult decât dacă arzi petrol, de fapt toate aşa zise argumente din acest interviu sunt scoase „out of thin air” şi contrazic teoriile emise de NASA, ESA, de comunitatea internațională a geologilor,biologilor marini şi climatologilor care spun la unison că încalzirea globală este reală, periculoasă şi cauzată de oameni. Teoria incălzirii globale este dovedită şi răsdovedită de de publicații ştiințifice aparținând unor universități de renume de la Oxford, Cambridge, Sorbonne până la Harvard, Yale şi MiT…etc. Această teorie a schimbării globale are la fel de multe dovezi cum are teoria evoluției speciilor sau teoria gravitației şi cei care neagă încălzirea globală se scufundă în penibil, la fel ca acest Schellenberger. Ecologiştii sunt de 2 feluri, cei care nu cred că încalzirea globală va duce la pierirea lumii şi mai sunt ecologiştii alarmişti sau apocaliptici care sunt puțini şi gălăgioşi, Schellenberger îi bagă pe toți ecologiştii în aceeaşi oală ca fiind alarmişti, cea ce este un sofism.

  5. Greu cu Traducerea Caline… Mai si recitesti articolul inainte sa il lansezi?

  6. ”Comunitatea internațională a geologilor,biologilor marini şi climatologilor” nu spune la unison ca incalzirea globala este cauzata de oameni.Noi, oamenii, suntem pasageri pe-acest Pamant, sa nu ne dam prea multa importanta si sa ne vedem lungul nasului. Nu putem influenta noi, nici in bine, nici in rau, ceva ce nu noi am creat. Mai bine cititi istorie si geografie si atunci veti observa ca schimbari climatice au fost foarte multe in trecut.Si nu erau influentate de …. oameni.

  7. Interesant articol.Bine ca cel putin a avut decenta sa-si puna cenusa in cap,cerandu-si scuze ca a mintit atata amar de vreme privitor la incalzirea globala.Dupa parerea mea salturile de la o extrema la alta in ceea ce priveste clima,cauzele si si explicatiile specialistilor trebuie cautate la ”tatucul” nostru zilnic,soarele…

  8. Fac pariu ca „ecologistul” asta no name, nici nu a auzit de
    Pernilla Hagberg. Din nefericire pt omenire, miscarea internationala anti-climat changings, a fost deturnata de progresisti.

  9. Ecologismul este o ideologie bazata pe ideea pagana a planetei „vii” pe care o doteaza ei cu comstiinta ca sa i se inchine „zeitei – mama”, femeia „primara” din aberatiile antropologiei – alta ne-stiinta cu pretentii de obiectivitate si rigoare academica.
    Forma in care „vine”, ambalajul si terminologia sint inselatoare…. dar toata religia lor e sa moara chiar si omul, doar sa le traiasca lor mama-planeta.
    Din ratacire s-ar putea trezi – planeta este data omului sa se bucure de CREATIE, nicidecum invers.
    … ce sa le ceri, insa nebunilor?

  10. Liderii ecologiștilor dintre care face parte și “militantul ecologist american Michael Schellenberger”, care se laudă ca doamna Mihaela Radulescu că activeaza de la 17 ani, mint pe bani. Și ca minciuna să capate greutate o asezonează cu citate scose din context, sau cu câte o virgulă uitată din lucrări științifice. Acum și multe din lucrările științifice sunt comandate și cine plătește sugerează și concluziile. Vin mercenarii din media care nu mai cunosc cuvinte ca mare , mic, bun, rău ci numai uriaș, enorm, galactic, minuscul, benefic, bio, catastrofal, dezastuos, exploziv, etc… Tocat sistematic cu asemenea spaime gurâ cască se alătură ideii și: La urma, o droaie de tipuri nefaste, / Profund imbecile si vag pederaste, / Sa-ti strimbe-n nestire tinuta si graiul, / Si-n uliti sa creasca alaiul / Virtej petrecindu-te-n cale / Pacate, mascari, osanale.

  11. Foarte corect !!!
    Oricum, cima pamantului are o evolutie ciclica (cu o periada de aproximativ 200 de ani), deci … astfel de incalziri au mai fost.
    Ghinionul nostru ca traim in perioada asta. Dar … clima va reveni la ceea ce stiam (si deja vedem ca incepa sa revina, de vreo doi ani competitiile de iarna au inceput sa se desfasoare fara probleme cu zapada naturala pe aproape toata perioada de iarna).
    Deci … nu puneti botul la balariile astea cu „incalzirea globala”. Este o etapa naturala si nu are treaba cu omul.
    Sistemul asta este atat de mare incat omul nu poate face nimic nici in sprijinul lui si nici contra lui. Sistemul nu se sinchiseste de om (aminti-va Hirosima, Nagasaki, Cernobal, Fucushima ,,, si ia ghici … in maxim 15 ani lucrurile au revenit la normal chiar si acolo).
    Deci … palavre tata … palavre …

  12. Este dureros sa te dezici de ceea ce ai sustinut 30 de ani. Se vede ca banii nu au culoare (nici macar verde, simbolul ecologistilor) pentru nimeni, iar la batranete, asa cum am mai scris cu alta ocazie, iti poti pierde mintea si constiinta.

  13. Wow ….este extraordinar. Articol de prima pagina !( Deci Tramp are din nou dreptate). In Romania insa ne confruntam cu URIASA defrisare a padurilor al carei sponsor este insusi Iohanis in slujba austriecilor si ungurilor.

  14. Omul asta a exagerat inainte de a scrie articolul sau de pocainta, iar acum exagereaza prin aberatiile sustinute in articol…

  15. Uaaauu! Deci climatologii din lumea intreaga s-au organizat sa ne alarmeze despre incalzirea globala pentru ca au fost platiti de „industria combustibililor fosili”? Sunt plin de invidie. Cand vor fi in stare sa se organizeze asa dentistii, arhitectii sau matematicienii din lumea intreaga? Mentiune speciala pentru „Mamele din lumea’ntreaga”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.