Primăria Timișoara a anunțat că a depus cerere de chemare în judecată a societății Bega Turism pentru recuperarea sumelor cuvenite pentru o perioadă de 3 ani, în care societatea ar fi folosit fără acord un teren de peste 3.271 metri pătrați ca spațiu pentru parcare plătită.
„Recuperăm banii pe care orașul i-a pierdut pentru că nu am putut folosi terenul de 3.271 mp aflat în zona zero a Timișoarei. Suma cerută este de 11 milioane de lei. Pe acest teren am lansat deja licitația pentru proiectarea unei parcări multinivel, faza de elaborare a studiului de fezabilitate. Este un proiect pe care l-am bugetat în acest an și ne așteptăm să vină cu oferte cât mai multe firme serioase, cu experiență în gestionarea unor astfel de proiecte”, a transmis primarul Dominic Fritz.
Prin sentința Curții de Apel Timișoara, rămasă definitivă prin Decizia 5499/16.11.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost restabilit dreptul de proprietate al Municipiului Timișoara asupra terenului.
Societatea Bega Turism a transmis printr-un comunicat că parcarea a fost construită pentru a deservi magazinul BEGA, deschis în anul 1975, și a fost administrată în mod legal, cu bună credință, în toată perioada de la edificarea clădirii și până la pronunțarea sentinței definitive la care Primăria Timișoara face referire.
Parcarea cu plată a funcționat perfect legal, de la momentul constituirii ei, în anul 2016 (moment la care se înregistra un an de la întabularea terenului, în urma obținerii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în discuție) și până la apariția deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, de la finele anului trecut. Mai mult, societatea BEGA Turism SA și-a exprimat, la scurt timp după momentul dobândirii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului parcării și întabularea acestuia, dorința de a amenaja aici o parcare supraetajată, demers care a fost blocat de municipalitate.
Acționând cu bună credință, în momentul în care societatea BEGA Turism SA a luat act de notificarea Primăriei Timișoara cu privire la sentința definitivă și executorie a Instanței Supreme, la data de 16 ianuarie 2023, a procedat de îndată la predarea terenului reprezentând Parcarea BEGA, procesul verbal de predare / primire a terenului făcându-se cu data de 1 februarie 2023, după întrunirea tuturor etapelor birocratice necesare.
Precizam faptul că, până la data comunicatului de presă transmis luni, 29 mai 2023, de către Primăria Timișoara, societatea BEGA Turism SA nu a avut și nu are nici în continuare cunoștință de nici o notificare sau acțiune în instanță a Primăriei Timișoara cu privire la solicitarea de posibile daune legate de folosința parcării în discuție, administrația publică locală acționanând, prin demersul său, contrar practicilor uzuale. Totodată, apreciem că sumele vehiculate sunt nerealiste, se arată în comunicatul societății Bega