Congresul american condamnă oficial „agresiunea” rusă din Ucraina

Congresul american a adoptat marți rezoluţii care condamnă intervenția rusă în Ucraina, un gest simbolic, dar puternic, cu o zi înainte de vizita premierului ucrainean, Viktor Iațeniuk, la Washington, transmite AFP.

Camera Reprezentanților a aprobat aproape în unanimitate (402 voturi pentru, șapte împotrivă) o rezoluție care condamnă „încălcarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a Ucrainei de către forțele militare ale Federației Ruse”.

Documentul, fără caracter obligatoriu, solicită executivului american „să impună sancțiuni de vize, financiare, comerciale și de altă natură demnitarilor cu rang înalt ai Federației Ruse, băncilor și organizațiilor comerciale controlate de stat, precum și altor agenții de stat”.

Totodată, Camera superioară a Congresului — Senatul — a aprobat prin consens o rezoluție care condamnă „agresiunea ilegală a Rusiei în Ucraina”.

Aceste măsuri simbolice preced votul așteptat privind ajutorul economic promis Ucrainei de Statele Unite, constituit din garanții în valoare de un miliard de dolari.

Procesul parlamentar american impune ca fiecare din cele două camere să se pronunțe, după cum s-a întâmplat săptămâna trecută în Senat și în Camera Reprezentanților.

Senatul va examina inițiativa miercuri în Comisia pentru relații externe, a făcut cunoscut marți președintele acesteia, Robert Mendez.

Pe de altă parte, senatorul republican John Barrasso a anunțat marți că va depune un amendament pentru a încuraja exporturile de gaze naturale americane către Ucraina cu scopul de a reduce dependența Kievului de Rusia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.