Consensul progresist fabricat. Și fals

Consensul progresist fabricat. Și fals  

Consimțământul fabricat merge mână în mână cu consensul falsificat.

Propaganda și cenzura (directă sau indirectă) conferă destinatarilor „certitudinea” că toată lumea este în consens cu directivele păpușarilor. Lumea destinararilor pare a cădea pas cu pas de acord ceea ce este impus ideologic și ceea ce servește unei minorități interesate și privilegiate, ultra-bogate și cinice, este necesitatea. Aceasta este o situație care reflect mai toate trăsăturile iobăgiei, exceptând tipul de constrângere morală utilizat pentru convingere și supunere – în cazul progresismului nu mai este vorba de religie, ci de Știința ridicată la rang de mit.

Din momentul în care, prin cutumă și opinio juris sivae necessitatis, se creează convingerea că toată lumea trebuie să se supună Științei, căci așa este civilizat, ceea ce spun arhonzii noii religii (birocrații/tehnocrații) devine adevărul incontestabil, necesitatea întruchipată.

Cine contestă sau emite dubii ori opinii contrare/concurente acestui „adevăr” potrivit cu opinia birocratic – miliardară, nu este doar un dizident detestabil. El este chiar inamicul public. Ee este un medieval, un individ opus progresului și civilizației și, deci, un paria, bun de aruncat extra muros, ca să nu mai polueze certitudinile cetății și nici spațiile sigure ale ofensaților/treziților din universități, școli, mall-uri, instituții publice sau „orașe de 15 minute pe trotinetă”.

Ca să fie clar pentru toți, influencerii „experimentați” de la tv spun că, dacă națiunile civilizate vor ajunge să mănânce insecte, iar indivizii civilizați vor face duș câte trei odată, la 19 grade, vor mânca și ei și vor face și ei astfel de băi ritualice. În pandemie ni se impunea să ne lăsăm termoscanați de paznicii de la mall, să ne punem 3 măști pe figură chiar și când ne plimbam prin parcuri sau în vârf de munte, să ne testăm de zece ori pe sezon, să ne injectăm de 4-5 ori cu seruri experimentale (plătite inutil, cu miliarde de euro), doar pentru că așa credeau supușii că își semnalizează virtutea. S-a recurs chiar și la violențe fizice sau amenințări cu moartea contra dizidenților și a delincvenților de opinie, dar nu a contact decât certitudinea că așa e civilizat și că așa se scapă de eticheta de … necivilizat.

Nassim Nicholas Taleb îi numea pe acești influenceri și pe acești civilizați închipuiți „intellectual yet idiots” (intelectuali și totuși idioți). Sociologia și economia comportamentală îi numesc idioți utili pe cei supuși ideologiilor militante (și misionare pe invers, adică, un fel de anti-cruciade). Într-adevăr, cu ei ca vectori, orice idelogie, oricât de câinoasă, oricât de dmențială, oricând de inumană, poate invinge, zdrobind orice opoziție.

Oamenii care ajung să creadă că acest consens „progresist” este real și cuprinde întreaga societate, deci este obligatoriu și constrângător, vor fi convinși că supunerea este rezultatul decizei lor intrinseci. Acești oameni ajung să creadă că ei sunt chiar cei care își doresc ceea ce li se impune. Nu mai există conștiința manipulării și a butaforiei. Simulația, falsul, consensul fabricat le devine realitate palpabilă, bulbersând simțurile și rațiunea. De aici și fluiditatea de gen, clar – obscurul moral, senzația că libertatea e sclavie, ignoranța este putere și războiul pace.

Această canalizarea malefică a voinței individuale și această blurare satanică a libertății sunt puse la baza oricărei achiziții iraționale: de bunuri și servicii, de ideologii, de opinii politice radicale și distopice, de trenduri demențiale medical-sexuale, de religii sau de mituri false. Totul este valorificat în mod cinic de eternii păpușari din umbra ai establishmentului politic (compus din marionetele făcute să ne fie nouă vizibile și, eventual, responsabile de nenorocirile pe valul cărora primii fac averi colosale și programe de remodelare a „păpușilor emoționale”, adică a idioților lor utili). Turma de somnambuli, de naivi și idioți utili s-a transformat acum, pe trendul digitalizării totale, în produse predictive – ei nu mai sunt persoane, ci obiecte, cifre, avataruri tehnologice.

Progresismul iconoclast, impus de tehnocrații instituțiilor globaliste, urmărește să șteargă memoria istorică și culturală a omului, să anuleze elefantul din noi – curentul woke sau cancel culture nu este nimic altceva decât o crimă în masa contra memoriei. Iar omul fără memorie este anulat – el nu (mai) există în afara memoriei și a Cuvântului.

Diversitatea nu mai este acceptată în privința națiunilor și a popoarelor suverane, care au constituții, istorie și cultură. Diversitatea de opinii, dubiul epistemiologic, alternativa față de „știința” oficială, toate sunt interzise, ca în plin hitlerism sau Stalinism. Singura diversitate care „merită” promovată este cea sexuală, hedonistă și aneantizantă.

Motivația acestei canalizări a voinței este simplă – fără rădăcini, fără elefantul din noi, devenim fulgi de nea sau spori individuali, ușor de purtat de vânt oriunde va fi decis stăpânul păpușilor. Devenim curcani „fericiți”, rătăcitori fără azimut prin ograda stăpânului, până când ne va fi prins din urmă „ziua recunoștinței”, când stăpânul se va ospăta cu curcani.

Gândim la fel, ca un roi de albine sau un mușuroi de furnici.

Simțim la fel, ca niște curcani entuziaști că avem cu ce să ne umplem stomacul.

Ne supunem la fel, în consens progresist. Și fals.

Dar, când toată lumea gândește la fel, nimeni nu se mai obosește cu gânditul (apud Walter Lippman, fost ziarist american…)

Iar din supunere față de autoritate, suntem capabili de atrocități (apud David Milgram, autorul best seller-ului psihologic Obey to authorithy).

În final, o remarcă politologică …

Stânga radicală culturală, neo-marxistă și globalist – antinațională, reprezentată de partidele consensului progresist, s-a aliat în mod „natural” cu dreapta economică radical, neoliberală, globalistă, (a- sau) anti-națională, reprezentată de corporațiile multi-naționale. Din acest punct de vedere, opoziția stânga – dreapta nu numai că nu mai există, ea nici nu mai prezintă relevanță sociologică sau politologică. Tocmai de aceea de vreo doi ani avem la guvernare două forțe politice aparent diametral – opuse și care se urăsc de moarte, dar care s-au îngemănat într-o mișcare politică unică, a falsului consens progresist, și care are convingerea că va rămâne la putere pentru minim un sfert de eternitate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 16
Gheorghe Piperea 414 Articole
Author

9 Comentarii

  1. vacciniștii v-au dat de papa in pandemie,acum scuipați mana care v-a hranit; presa perversă

  2. ca de obicei dl. Pieperea e puțin confuz.
    1. ” Singura diversitate promovată e cea sexuală, hedonistă și aneantizantă.” – promovată în primul rând este ”diversitatea” rasială, diversitate însemnând orice dar nu europeni.
    2. ”dreapta economică radical, neoliberală, globalistă” – (neo)liberalii sunt ”de stânga”. la fel globaliștii.

  3. „opinio juris sivae necessitatis” -aia din poza par a fi din Complet de 2 de la CAP Bucuresti….
    (in context dl, piperea in alta parte batea spre curtea de apel, „ce.a.peu bucuresti” cica fusesera ostili)

    ” Oamenii….ajung să creadă că supunerea este decizia lor intrinsecă. ” -din contra, opinia NOASTRA e sustinuta de lege, „sedintele de judecata sint publice si solemne”: cu masca pe fatza dispare caracterul solemn – altul decat intrunire masonica sau a clanului,a KKK;
    sedinte publice? chiar ne gandeam ca probabil termenul de „public” este prevazut ACOLO SI DOAR ACOLO
    dar ne-am amintit ca si sedintele parliamentului au aceeasi necesitate….
    ” Progresismul iconoclast.. urmărește să șteargă memoria istorică și culturală a omului ”
    -Marea Revolutie Culturala CHINEZA fara dar si poate!

    intelegem ca „elefantul din noi” se reffera la INERTIA INDIVIDULUI,la substanta sa ca individ de sine statator:
    multi nu mai sint decat simplii „ciocoi pribegi purtati de vanturi”, de turbulentze, de flatulentze!

    -stanga/drepta?
    Şi încă o dată noi gândim la fel
    Simţim la fel, iubim la fel
    Şi nimeni n-are cum să ne doboare
    Nici lumea nu mai pare mare<<<<<<<<<<<<<<<<<
    -Lumea este f.f.mare, e mica doar pentru cei care nu au facut nici macar primul pas pentru ca sint debusolati,
    cei care nu stiu incoro sa o apuce pentru ca asteapta sa inceapa bata vantul….

  4. ”diversitatea” rasială este de fapt o mixare rasiala prin intermediari. Organisme vii modificate rezultate din biotehnologia modernă pot avea efecte adverse asupra diversității biologice, luând în considerare și riscurile pentru sănătate. O schimbare modificată genetic este o schimbare violentă. Ceva se taie. Ideea de animale fără boli și oameni fără boli alimentează apetitul pentru inginerie genetică si ne scade nivelul de toleranță și rezistență. Naște frică, anxietate, paranoia si anuleaza principiul precautiei. Această paranoia se potrivește perfect industriei ingineriei genetice care poate face o planta sa-si produca propiul insecticid, asa cum poate face ca un om sa produca propiile sale proteine virale care sa justifice actualizari ulterioare medicale periodice, care aduc bani si control insutit unei cabale de tehnocrati feudali. Societatea este ,,deratizată” chiar acum, deoarece speciile minoritare sunt eliminate în mod specific prin război biologic și alte tactici menite să asigure eliminarea celor vazuti ca inferiori genetic.

  5. @Adrian. Paiii…tocmai asta spune domnul Piperea ca notiunile „de stanga” si „de dreapta”nu mai au relevanta. S-au inhamat toti la „progresism”. Nasol , nasol rau ! Au ramas doar suveranistii respectiv nationalistii sa faca diferenta ? Adica Victor Orban si Liviu Dragnea ? sau invers….

  6. @nicu olahus
    -stanga/dreapta a fost inventata de catre Stanga!
    ca sa arate tocmai ca EI nu se deosebesc,nu exista alternativa.

    acum, cu 1 mai:
    „constiinta de clasa” -clisheu marxist
    spune ca de fapt nu exista PE PAMANT decat o singura clasa,
    clasa asupritoare!
    (restu nu sint decat zdrentze,lumpeni fara constiinta,
    ia de la Marx taticul clasei asupritoare!)

  7. neoliberalismul este ideologia care susține supremația bogătanilor și-i vrea pe slujbași sclavi, iar pe săraci exterminați! ce stânga mumă-sa o fi asta, praleo?

  8. Diversitatea!? iata o intrebare ce face victime, de tot felul ,atunci cind libertatea iti este ingradita chiar de propria ta persoana ce doreste a se atasa unor cutume de mult apuse in dauna realitatii existente . Traiesc deci exist si de aici inainte diversitatea exista si ea .Momentul in care propria ta minte iti joaca feste si doresti a te atasa doar temelor ce iti produc o stare de bine personala devii sclavul acestor ginduri si incerci cu orisicare pret sa le atribui valoare de adevar indiferent cit ti se explica de mult cum realitatea este cu totul alta .Vedem asta si in cazul de fata .Politic , ceea ce se intimpla este doar exceptia .Suntem in plin razboi .Nu putem trata situatiile noi aparute cu masuri vechi ce au devenit anacronice .Este vorba despre rapiditatea decizei .In razboi nu ai cale de asteptare .Decizia trebuie luata instantaneu de cei care cunosc si care au expertiza intregului. De aici tot necazul .Deciziile militare se muta la NATO si cele sociale , economice , si politice la Bruxelles .Trebuie sa punem in centrul tuturor lucrurilor existenta noastra ca natie , existenta ce nu mai poate fi asigurata in intregime de guvernele nationale.Avem norocul sa fim de partea buna a istoriei chiar daca unii dintre noi (tot mai putini la numar ) inca ofteaza dupa comunismul rusesc .Chiar si China comunista a inteles ca trebuie sa lase in urma sovietele .

  9. „Libertatea este necesitatea INTELEASA” -Lenin.

    (suna sinistru,
    este sinistru,a fost sinistru,
    sa dam si ceva rizibil:
    „viatza e modul de existentza al albuminelor”,
    adica al proteinelor, spike&kike,
    tot Lenin)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.