Consilierul lui Carmen Dan face „un pas înapoi”

Valentin Rîciu, consilierul lui Carmen Dan, a ajuns să facă „un pas înapoi”, așa cum cerea ministrul de Interne recent, însă nu lui, ci unor șefi din Poliție.

Riciu a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că a demisionat din funcţie, în contextul dosarelor care îl vizează.

„Astăzi am decis să-mi încetez activitatea la cabinetul ministrului afacerilor interne. Nu pentru că situația mea juridică s-ar fi schimbat cu ceva. După cum am precizat, nu am fost informat despre vreo acuzație penală, iar comunicatul public al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este lămuritor. Am discutat astăzi cu ministrul și decizia aceasta este. Nu am pretenția de a fi exemplu pentru cineva, dar așa văd eu ca polițist responsabilitatea”, a scris Valentin Rîciu pe pagina sa de Facebook.

Parchetul General a anunțat, luni, că a sesizat Inspecția Judiciară în cazul a două dosare care îl vizează pe Valentin Rîciu, consilier al ministrului Afacerilor Interne, instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, procurorii constatând că cercetările au fost tergiversate.

Informațiile vin ca urmare a unui control dispus de procurorul general al României, care privea modul în care parchetele au instrumentat cele trei dosare care îl vizau pe agentul șef principal de poliție Rîciu Valentin, în prezent consilier al ministrului afacerilor interne, fiind investigate infracțiunile de înșelăciune, ultraj și abuz în serviciu, spun procurorii.

„În urma verificărilor efectuate a rezultat că, în dosarele aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, procedurile s-au prelungit nejustificat, în cele două cauze nefiind efectuate acte de urmărire penală cu celeritate, ambele fiind repartizate pentru cercetări lucrătorilor de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere – Biroul control intern. În dosarul aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 București, procurorul de caz a dispus măsurile necesare efectuării cu celeritate a actelor de urmărire penală, delegând în acest sens lucrătorii de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, Biroul control intern. Totodată, constatând neefectuarea în termen a actelor dispuse, procurorul de caz a intervenit prompt, dispunând noi măsuri și stabilind un nou termen de efectuare a cercetărilor”, transmite Parchetul General.

În cazul celui de al treilea dosar care l-ar viza pe Valentin Riciu, instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4, procurorul ar fi delegat polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere pentru efectuarea cu rapiditatea a cercetărilor, însă actele dispuse nu ar fi fost efectuate la termen.

În acest sens, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea de către Serviciul de îndrumare și control „a unui control tematic având ca obiectiv verificarea modului de exercitare de către procurorii de la parchetele competente a activității de supraveghere a cercetărilor penale efectuate de către lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, Biroul control intern”.

Valentin Riciu a declarat miercuri dimineață, referindu-se la dosarele care l-ar viza că încă nu ştie despre ce este vorba. „În momentul în care voi fi chemat, voi da detalii. Până la momentul ăla, nu pot să spun nimic”, a precizat Riciu. El a mai spus că rămâne poliţist.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Asta este o „demisie de onoare”?A cui onoare?A unui militian corupt aparat de tuta blonda?

  2. Si dna Carmen Dan trebuie sa faca pasi inapoi: l-a lua drept Consilier pe acest individ cu 3 dosare penale,(nu fac verificari astia acnd isi iau Consilieri, maine poimaine vor lua Consilieri interlopi?!), s-a facut de ras cu microfonul despre care TACE toata suflarea PSDista(i-ati mai auzit tipand pe subiect?!), e jignita si umilita pe retelele de socializare chiar de politistii din subordine, ce AUTORITATE are aceasta incompetenta ca sef la MAI?
    Rusine!

    • Pai intentionat l-a luat in fonctie cu trei dosare penale. Mai intai, asa proba ca este corupt si face parte din marea familie P$D si al doile, era santajabil si ascultator. Daca i se spune sa ascunda un dosar cu furaciunile lui Dragnea il ascundea, ca si el avea trei.

  3. Carmen Dan stia pe cine a angajat? Ea are vreo responsabilitate, isi asuma ceva?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.