Comisia Europeană a respins iniţiativa cetăţenească (ICE) a Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) privind acordarea unui statut special ”regiunilor cu caracteristici naţionale, etnice, culturale, religioase sau lingvistice care diferă de zonele înconjurătoare”, scrie site-ul ştirileprotv.ro.
In raspunsul trimis Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), CE precizează:
Comisia a analizat cu atenție preocupările și propunerile formulate și recunoaște importanța problemelor ridicate. Cu toate acestea, în conformitate cu Tratatele UE, răspunsul Comisiei este în mod necesar încadrat în limitele competenței sale. Prin urmare, ICE a fost înregistrată de Comisie într-un mod rezervat, anumite propuneri fiind excluse deoarece nu se încadrează în sfera competențelor Comisiei în temeiul Tratatelor UE.
În ceea ce privește propunerile care depășesc sfera de aplicare a ICE, astfel cum a fost înregistrată de Comisie,
Comisia observă că UE nu are competența de a întreprinde acțiuni legale cu privire la propunerea de definire a „regiunilor naționale”, de identificare sau enumerare a acestor regiuni, de luare în considerare a frontierelor lingvistice, etnice și culturale sau de a se asigura că statele membre își respectă angajamentele internaționale privind minoritățile naționale. Prin urmare, aceste propuneri nu sunt abordate în răspunsul Comisiei.
În ceea ce privește propunerea de extindere a listei regiunilor defavorizate din articolul 174 din TFUE pentru a include noi categorii, Comisia nu consideră că există suficiente dovezi care să susțină afirmația că regiunile cu caracteristici naționale, etnice, culturale, religioase sau lingvistice diferite de cele ale regiunilor înconjurătoare sunt dezavantajate sistematic.
În plus, Comisia observă că politica de coeziune este implementată în cadrul unei gestionări partajate. În acest context, politica de coeziune trebuie să funcționeze în cadrul instituțional al fiecărui stat membru. Deși abordarea bazată pe localizare oferă statelor membre flexibilitate în a aloca fonduri teritoriilor pe baza nevoilor identificate pentru a aborda disparitățile socio-economice și teritoriale, decizia privind modul de distribuire a acestor fonduri pe teritoriul lor rămâne
prerogativa statului membru și nu este o competență a UE.
Iniţiatorii din Transilvania consideră inacceptabil răspunsul negativ al Comisiei Europene.
„Pentru noi, această decizie este inacceptabilă” – a reacţionat Balázs Izsák (foto), preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), iniţiatorul iniţiativei cetăţeneşti, pe pagina sa de Facebook
Din partea Comisiei UrSSulei-Kallas, numai la bine nu te poti astepta! Secuii au dreptate: nu sunt români, l-au dat pe Gheorghe Doja, martir national, si traditiile li se cuvin respectate! sunt de sute de ani pe teritoriul României, si niciodata nu si-au cerut secesiunea!
ei se plâng că sunt defavorizați sistematic și PSD și PNL stau cu ei la guvernare.
bravo români!
Unii încă nu înțeleg pericolul reprezentat de suveranismul ăsta care o tot dă cu Națiunea Etnică.
Așa în zonele locuite de minorități apar cereri de autonomie.
Tinutul secuiesc-Gagautzia Romaniei……[R…]
Astia sunt un fel de HAMAS secuiesc !
Șocant! Dar romanii reali din acea zona, sunt mai discriminati și chiar din patria mamă de când mizeriile politice în frunte cu maghiarii din parlament și guvern au pus pe tava absolut toată infrastructura Romaniei oricăror firme străine pentru folosința fara a investi în infrastructura țării noastre, folosita de ei sa se îmbogățească peste noapte! Întrebați chatgbt să aflați adevărul crunt, NU minciunile scoase pe gura de mizeriile politice din România! Chiar și pe linia acestei cerințe privind teritoriul secuiesc din Romania, întrebați și vi se va răspunde clar și fără părtinire, dar aveți grijă că e dur răspunsul.
Cand UE spune, cu politețe birocratică: „Nu e treaba noastră.” aceasta inseamna:
Transfer de responsabilitate: UE se spală pe mâini, lăsând statul membru să decidă, chiar dacă statul e parte din problema invocată.
Refuz de implicare în recunoașterea diferenței: Deși fondurile europene sunt menite să susțină coeziunea și diversitatea, UE refuză să intervină acolo unde diferența cere statut, nu doar finanțare.
Neutralitate care devine complicitate: Când o instituție invocă competența ca scut, ea riscă să devină complice cu status quo-ul.
Comisia insa nu spune ‘nu’, ci doar ca nu are competente… Dar daca ar avea?
din partea Comisiei Europene!.
Pentru Fășia Gaza , apăsați tasta 1 , pentru Salina Pride apăsați 2 , pentru reunirea cu Ștrul apăsați 3 .
Afara din tara cu secuimea extremista ordinara!