Un bărbat este acuzat că a încercat să violeze, duminică seara, o femeie într-o staţie de autobuz din Constanța. În mediul online au existat nemulțumiri legate de intervenția Poliției, însă s-a dovedit că polițiștii au ajuns la caz în câteva minute și l-au dus pe presupusul agresor la audieri, transmite Mediafax.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean, duminică seara polițiștii Secției nr. 5 Constanța au fost sesizați despre producerea unui scandal, pe o stradă din municipiul Constanța.
Patrula de poliție a identificat un bărbat, de 43 de ani, care ar fi agresat, într-o stație de autobuz, o femeie, de 55 de ani, din Constanța.
Bărbatul a fost condus la sediul secției de poliție, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale. Ulterior, acesta a solicitat asistență medicală și a fost însoțit de polițiști și personal medical pentru investigații de specialitate.
O femeie a scris pe Facebook că bărbatul a luat o femeie din staţie, i-a pus mâna la gură şi a vrut să o violeze, „având pantalonii în vine. L-a văzut un om şi a început să-l alerge, apoi l-au prins băieţii de la barul din cartier”. O altă persoană a scris pe Facebook că Poliția ar fi spus că nu vine la caz decât dacă sunt „dovezi concrete” că este vorba despre tenativă de viol, însă s-a dovedit că polițiștii au ajuns la caz în câteva minute. „Au sunat la poliţie, iar poliţia le-a spus că ei nu vin decât dacă au dovezi concrete că ar fi fost tentativă de viol … păi ce concret vrei când femeia aia speriată ţipa că o violează, iar el avea pantalonii în vine? Aveţi grijă pe unde umblaţi, mai ales noaptea, că nu poţi şti peste cine dai. Poliţia a venit după aproximativ 20-25 minute. E inadmisibil”, a scris martorul pe pagina sa de Facebook.
„Apelul 112 a fost direcționat imediat către dispeceratul Secției 5 Politie Constanța, care a trimis de îndată patrula de ordine și siguranță publica la fata locului”, a anunțat Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Golanilor !
Daca era ceva facut de STS ca la Caracal sau cu „sorina” politia se misca ca acolo!
Golanii securiste!
Desi il urasc pe Basecu din toti rarunchii pentru crearea statului mafiot cu cheile justitiei cu tot predate fara mama lui proces-verbal lui Johannis, are dreptate cand handicapatul de ministru nou de la MAI da ordin jandarmilor sa nu mai bata cetatenii. Mai johannistule, menirea jandarmilor este sa bata cetatenii certati cu legea nu sa le ofere flori. Sau ei trebuie sa astepte un cutit in inima din partea interlopilor si apoi sa actioneze in legitima lor aparare? Dar pe noi cetatenii neajutorati copii,femei, bolnavi si batrani care nu avem muschi cu steroizi si tatuaje, cine ne apara secatura de Moga?
Se vede clar ca la Constanta Politia e mai rapida decit la Caracal … pai, daca se „miscau” ca cei din Caracal, cred ca ajungeau la locul faptei in momentul in care doamna, victima violului, tocmai sarbatorea 2 ani de aniversare a copilului ! (domne, acum e adevarat si ca violatorul a fost mai usor de prins, avea pantalonii in vine !)