Constantin: Reducerea TVA la alimente a fost benefică

Prețurile la mărfurile alimentare au scăzut, în medie, cu 8,2% de la momentul aplicării reducerii TVA de la 24% la 9%, iar valoarea mărfurilor alimentare disponibile pe piață a crescut până la 11,5 miliarde de euro, în primele șase luni din 2015, a declarat, marți, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, într-o conferință de presă.

„Ar trebui subliniat și ultimul raport pe care l-a dat publicității Institutul Național de Statistică cu privire la prețuri. Sigur că încă nu avem o analiză de la Consiliul Concurenței. Cel mai probabil o vom avea în luna august, din câte am înțeles, dar cred că sunt relevante cifrele de la statistică disponibile pe luna iulie și care arată foarte clar că, în urma aplicării reducerii TVA de la 24% la 9%, prețurile au scăzut în medie cu 8,2% la mărfurile alimentare, în luna iunie 2015, față de luna mai 2015. De asemenea, comparativ cu luna iunie din 2014, prețurile au scăzut cu 6,4%. Este un semnal extrem de important care s-a dat. Mai mult decât atât, valoarea mărfurilor alimentare disponibile pe piață, în primele șase luni din 2015, a crescut la 11,5 miliarde de euro față de 10 miliarde de euro, în aceeași perioadă a anului trecut. Sunt cifre importante, care certifică faptul că reducerea TVA la mărfurile alimentare a fost o măsură benefică’, a afirmat Constantin.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.