Contaminarea Dunării cu alumina din Ungaria este inevitabilă

Ploile abundente favorizează răspândirea „rapidă şi pe suprafeţe mari” a noroiului roşu deversat în vestul Ungariei, a declarat directorul programului privind Dunărea al World Wildlife Fund, adăugând că acesta va ajunge „aproape inevitabil” în Dunăre, relatează Wall Street Journal, preluat de Mediafax. Patru persoane au murit în urma contaminării cu noroiul conţinând alumină, iar curăţarea […]

De cotidianul.ro - Autor
Contaminarea Dunării cu alumina din Ungaria este inevitabilă

Ploile abundente favorizează răspândirea „rapidă şi pe suprafeţe mari” a noroiului roşu deversat în vestul Ungariei, a declarat directorul programului privind Dunărea al World Wildlife Fund, adăugând că acesta va ajunge „aproape inevitabil” în Dunăre, relatează Wall Street Journal, preluat de Mediafax. Patru persoane au murit în urma contaminării cu noroiul conţinând alumină, iar curăţarea […]

Ploile abundente favorizează răspândirea „rapidă şi pe suprafeţe mari” a noroiului roşu deversat în vestul Ungariei, a declarat directorul programului privind Dunărea al World Wildlife Fund, adăugând că acesta va ajunge „aproape inevitabil” în Dunăre, relatează Wall Street Journal, preluat de Mediafax. Patru persoane au murit în urma contaminării cu noroiul conţinând alumină, iar curăţarea zonelor contaminate va dura un an.

Andreas Beckmann, directorul programului privind Dunărea al World Wildlife Fund, a declarat că în mod obişnuit, scurgerea de noroi roşu nu ar fi reprezentat o ameninţare directă pentru Dunăre. Dar din cauza ploilor abundente, noroiul roşu „se va răspândi mai rapid şi pe suprafeţe mai mari”, făcând „aproape inevitabilă” ajungerea acestuia în Dunăre, a declarat el.

Noroiul roşu deversat din rezervorul uzinei de alumină este toxic doar atunci când se usucă şi se ridică în aer, au declarat autorităţile ungare. Totuşi, apa cu care este amestecat noroiul este puternic alcalină, au precizat acestea, adăugând că poate provoca arsuri şi devine periculoasă dacă este înghiţită. În cazul în care noroiul roşu ajunge în râuri, acesta este toxic pentru faună, potrivit oficialilor ungari şi grupurilor de protecţie a mediului.

Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat că Guvernul investighează cauzele accidentului şi că pentru moment nu se ştie cât vor dura operaţiunile de curăţare a zonei. „Nu există un precedent pentru o asemenea catastrofă”, a adăugat el.

Compania MAL care produce alumină a emis un comunicat în care afirmă că nu se putea face nimic pentru prevenirea accidentului, produs, potrivit acesteia, din cauza ploilor abundente. „Conducerea companiei nu se poate să fi observat semnele unei catastrofe naturale şi să nu fi făcut nimic pentru prevenirea ei”, a declarat aceasta.

Potrivit BBC News Online, Ungaria susţine că operaţiunile de curăţare a zonei poluate vor costa zece milioane de dolari şi vor dura cel puţin un an. Ministrul Mediului, Zoltan Illes, a declarat pentru postul britanic de televiziune că aceste lucrări vor necesita probabil asistenţă tehnică şi financiară din partea Uniunii Europene.

Illes a declarat că un strat de sol de doi centimentri va fi înlăturat din regiunea contaminată.

Acest accident industrial aminteşte de poluarea cu substanţe chimice din 2000, când un lac de acumulare al unei mine de aur din România a cedat, deversând cianură şi metale grele care au contaminat râurile din regiune. Aceste substanţe toxice au distrus vegetaţia şi fauna şi au contaminat apa potabilă din România, dar şi din Ungaria, Serbia şi Bulgaria.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.