Contra: Mi-a făcut şi mie rău să se vorbească atât despre ceva ce nu există

Dinamo n-a reuşit să câştige cu CS U Craiova, deşi a condus cu 2-0. Cosmin Contra spune că jucătorii săi au avut de suferit după ce au făcut pasul înapoi, deşi nu le-a cerut asta.

CS U Craiova – Dinamo a fost unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din acest sezon. Partida s-a jucat o repriză 10 la 10 după ce Zlatinski şi Costache au fost eliminaţi în prima parte. Dinamo a marcat de două ori, însă Craiova a revenit pe finalul meciului şi a reuşit să egaleze. Cosmin Contra spune că jucătorii săi au greşit când au ales să facă pasul înapoi:

”Am pregătit meciul să jucăm pe contraatac, să avem spaţii. În prima repriză am stat bine. După 2-0, ne-am retras inexplicabil. N-am mai putut să ieşim din primii 30 de metri şi i-am permis Craiovei să ne domine. Noi nu le-am pus probleme şi ei au egalat. Eu nu le-am cerut jucătorilor să se retragă, niciodată nu le cer asta jucătorilor.

Urmează o perioadă foarte grea (n.r. meciuri cu Chiajna şi FCSB). Fiecare echipă are un moment greu în sezon. Se pare că la noi este în perioada asta”, a declarat Cosmin Contra.

Antrenorul lui Dinamo spune că i-au dăunat discuţiile despre plecarea sa la naţionala României: ”Cred că mi-a făcut şi mie rău să se vorbească atât despre ceva ce nu există”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.