Două asociaţii de magistraţi îi fac praf pe contestatarii lui Gîrbovan

Asociația Magistraților din România (AMR) și Asociația Procurorilor din România (APR) transmit că dezaprobă încercările de manipulare a opiniei publice venite chiar din interiorul sistemului de justiție în ceea ce privește propunerea Danei Gîrbovan la Ministerul Justiției.

„Este regretabil modul în care se aruncă cu noroi asupra activității UNJR și AMR, pe baza unor susțineri neadevărate, expuse de magistrați în comunicatul de presă al Forumului Judecătorilor din România și Asociației Inițiativa pentru Justiție, cu referire la „activitatea efervescentă” de sprijinire a unor „modificări nocive” aduse în ultimii trei ani Legilor Justiției, afirmându-se că nominalizarea doamnei Dana Gîrbovan poate fi privită de publicul larg drept primirea unei recompense pentru această activitate (…)

În demersul de reducere la zero a imaginii doamnei judecător Dana Gîrbovan, care ani la rând a fost președinta UNJR, se apasă pe pedala ieftină a „activității efervescente” pentru „modificări nocive” ale Legilor Justiției. Remarcăm, și acum, cu aceeași stupoare, că se aruncă în spațiul public termeni de maximă generalitate pentru a se susține, așa cum reiese din comunicatul celor două asociații ale magistraților, idei de genul cine nu e cu noi, e împotriva noastră, care nu fac decât să adâncească (deliberat???) prăpastia dintre noi, în detrimentul valorilor ce ar trebui să ne unească”, transmit Asociația Magistraților din România (AMR) și Asociația Procurorilor din România (APR), într-un comunicat de presă.

AMR și APR preczează că sunt cele mai vechi asociații profesionale din țară.

„Noi putem, oricând, să enumerăm zeci de texte legale și regulamentare ce poartă amprenta noastră și a căror introducere în lege sau a căror modificare s-a bazat pe solicitări ale colegilor noștri, de-a lungul timpului, conturând sfera drepturilor pe care le avem și care ne sunt necesare pentru a ne îndeplini atribuțiile. Pe aceste „modificări nocive” și pe lupta noastră efectivă și „efervescentă” s-au fundamentat reușitele, iar, bunăoară, faptul că acum putem să ne susținem neîngrădiți punctul de vedere cu privire la orice aspect pe care îl considerăm important, și chiar să-i spurcăm pe alții, spunând lucruri ce sunt cel puțin o trunchiere a adevărului (care tot neadevăr este!), fără să ni se întâmple nimic, nu s-a obținut excelând la opunere, cum au făcut alții care acum ne arată cu degetul.

Arta constă nu numai în a vorbi, ci și în a nu tăcea atunci când este necesar să vorbești, în numele principiilor pe care le tot fluturi”, potrivit sursei citate.

Asociația Magistraților din România și Asociația Procurorilor din România critică lipsa de reacție a Forumului Judecătorilor din România și Asociației Inițiativa pentru Justiție referitor la mai multe probleme din sistemul judiciar, inclusiv la cea a protocoalelor cu serviciile de informații.

„Au zis ceva aceste asociații atunci când, împreună cu UNJR, condusă de Dana Gîrbovan, am riscat, da, am riscat, și doar cei de rea-credință își permit să spună altfel, începând disputa, continuată, apoi, în conflict, cu serviciile secrete de informații pentru a scăpa de plaga protocoalelor semnate la vârful parchetelor și impuse, pe cale ierarhică, procurorilor? Au fost deranjate aceste asociații de faptul că SRI avea dreptul să „selecteze” probele și să le trimită pe cele „relevante” la dosar, contrar Constituției, Codului penal, Codului de procedură peală, principiului independenței justiției, etc., ori de faptul că mai marii parchetului au acceptat ca procurorii să „raporteze” de îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor la serviciile secrete sau au impus, prin semnarea acestor protocoale, să trăiască într-o dolce vita a echipelor mixte ilegale?

Au fost deranjate aceste asociații profesionale de faptul că i-au găsit doar calități fostului procuror general, pe care nu le-au atenuat, în niciun fel, când s-a dovedit că a semnat, în calitate de președinte al comisiei de liberare condiționată, pentru rămânerea în penitenciarul comunist de exterminare de la Aiud, a unui luptător pentru libertatea noastră (asta pe care cu nonșalanță o folosim în prezent!), ce ajunsese la 36 de kg (!!!), procurorul nesinchisindu-se nici măcar să-l vadă, încălcând chiar prevederile Codului penal și Codului de procedură penală comuniste (întrebați procurorii cu experiență, cu știință de carte și cu bună-credință fiindcă sunt destui)?

Au fost deranjate aceste asociații profesionale de zgomotul asurzitor al cătușelor practicat ani la rând de DNA la televizor, cu încălcarea prezumției de nevinovăție, a dreptului la apărare și a documentelor internaționale pe care asociațiile le citează în comunicate? Au fost deranjate de multele comunicatele de presă ale DNA, pentru cazuri din interiorul și din afara sistemului de justiție, în care, la începutul urmăririi penale, persoana vizată era prezentată ca vinovată până în pânzele albe, DNA făcând tocmai ceea ce CEDO a spus să nu facem, adică să nu creăm o astfel de imagine în opinia publică fiindcă, în caz de achitare, persoana urmărită penal este deja condamnată public? Au cerut aceste asociații modificarea textelor regulamentare în materie? Au fost deranjate aceste asociații profesionale de modul în care procurorii DNA erau prezentați ca staruri ale sistemului de justiție, de parcă nu mai existau alți procurori, de parcă ceilalți procurori nu se confruntau cu cazuri extrem de complicate, făcându-și treaba în liniște și cu profesionalism? Au fost deranjate aceste asociații profesionale de rapoartele MCV care, ani la rând, referitor la lupta anticorupție, despre judecători nici nu aminteau, de parcă procesul începea și se termina cu DNA, nemaifiind nevoie de nimeni altcineva în peisajul procesual și procedural?

Au fost deranjate aceste asociații profesionale de mărturiile colegilor judecători și procurori, supuși abuzurilor din partea unor procurori DNA sau de faptul că acești procurori își permiteau să analizeze, prin acte de urmărire penală, legalitatea hotărârilor pronunțate de judecători? Au fost deranjate de crearea, pe sub masă, că numai transparentă n-a fost, a unui serviciu specializat în combaterea corupției în justiție, adică în rândul judecătorilor și procurorilor?

Au fost deranjate aceste asociații profesionale de modul inadmisibil în care procurorii au lăsat orele să curgă în cazul Caracal, cerând judecătorului mandat de percheziție numai după 11 ore de la înregistrarea dosarului și începând percheziția numai după 14 ore și jumătate de la înregistrarea dosarului de lipsire ilegală de libertate, în condițiile în care judecătorul a soluționat cererea, s-a întocmit mandatul, s-a semnat și predat, în doar 55 de minute? Au fost deranjate de modul în care, contrar dispozițiilor legale, s-a pretins că nu existau mijloacele procedurale pentru evitarea acestei delăsări având ca miză viața unui copil?

Au fost deranjate aceste asociații profesionale de, elegant spus, erorile (de fapt, neadevărurile) cuprinse în rapoartele GRECO, ducând la concluzii pe măsură, și au fost interesate, în numele principiilor cu care încearcă să ne dea peste nas, în corectarea acestora, așa cum ar trebui să fie interesat orice magistrat, prin prezentarea unor argumente clare, concrete, ușor verificabile?

Noi am fost deranjați de toate aceste anomalii „nocive” ale sistemului și oamenilor lui, iar faptul că Dana Gîrbovan a avut, în cele de mai sus, aceeași atitudine, de „activitate efervescentă”, nu face decât să o recomande pentru postul de ministru al Justiției. Că nu am reușit în tot ceea ce ne-am propus ori că unele reușite au fost doar parțiale nu atenuează argumentele noastre, în contextul în care insuccesele au fost cauzate de factori ce nu au ținut de voința noastră. Important este, așa cum scriam mai înainte, că, spre deosebire de alții, am acceptat lupta directă, nu am fugit de ea, iar, în pofida insinuărilor unora, aceasta a adus și aduce rezultate”, potrivit sursei citate.

Reprezentanții asociațiilor de magistrați îi adresează, în final, o întrebare retorică președintelui Klaus Iohannis. „Singura întrebare care se pune, așadar, Domnule Președinte al României, nu este dacă Dana Gîrbovan va vrea să facă ceva în interesul justiției, al judecătorilor și procurorilor și, în consecință, al cetățenilor, ci dacă va putea, în mod real, să o facă și dacă va fi lăsată efectiv să o facă”.

Reacția Asociației Magistraților din România (AMR) și Asociației Procurorilor din România vine după ce Asociația „Forumul Judecătorilor din România” și Asociația Inițiativa pentru Justiție” i-au solicitat președintelui României să respecte independența justiției, precum și separația puterilor în stat, și să nu dea curs propunerii Guvernului României de a numi un judecător în funcția de ministru al justiției, după ce Dana Gîrbovan a fost propunerea PSD pentru MJ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Author

19 Comentarii

  1. Oho, AMRul dnei Gabriela Baltag, si ea invitata frecvent la Antena 3, ca si Dana Garbovan, alta Sustinatoare a modificarilor Legislatiei in Domeniul Justitiei, facute de coalitia toxica PSD+ALDE, alta iubitoare de Florin Iordache si PSD!

    O singura data NU a fost de acord cu PSD+ALDE: la Inceput de August 2019 cand Orlando Teodorovici a anuntat Intentia Guvernului de a IMPOZITA Pensiile speciale odata cu rectificarea bugetara, Dna G. Baltag a sarit ca arsa:
    „Judecătoarea CSM G.Baltag s-a lansat într-un atac dur la adresa Guvernului, care vrea să impoziteze pensiile speciale, de care beneficiază și magistrații, ea susținând că proiectul de OUG în acest sens depășește orice închipuire posibilă. Ea s-a întrebat retoric „dacă e corect ca astfel de proceduri de modificare a unor statute profesionale să intervină în procedura de urgență și dacă e corect să te urci pe destinele pensionarilor și să-ți construiești probabil un bazin electoral”. Ea a mai spus că CSM „trebuie să aibă o atitudine fermă și să transmită că va da curs tuturor mecanismelor pe care le are la îndemână” dacă nu se va renunța la acest proiect”.
    De FRICA, Veorica a RENUNTAT la proiect, la Rectificarea bugetara masura a disparut!
    Rusine, slugilor!

  2. Așa, așa, Drace, întărâtă-i!
    Împietrește-le inimile, zăpăcește-le mințile și pune-i în mijlocul Agorei să se păruiască, să se spurce, să se stuchească și să se tragă de păr cei din partea nemilitarizată a „(in) justiției cu cei din Unitățile Militare de Paradeală protoclară.
    Când or obosi de „combat” deontologic, o să venim NOI, vreo 2-3 duzini de flăcăi mândri, ținând în mâini niște pari lungi și groși, din lemn falnic din pădurile Bucovinei, o să-i adunăm de-a hurta, fără parti-pris-uri, pe TOȚI cei 4850 de juzi ipocriți și poltroni, alături de cei 2650 de porcușori ticăloși și infami, o să-i îmbarcăm în garnituri cu bou-vagoane a căror destinație finală va fi Guantanamo Bay
    Apoi, la NOI ÎN ȚARĂ, o să punem Judecători deuteronomici, care or să aibă și har și vocație pentru căutarea Dreptății și numai a Dreptății.

    Bulangiii ăștia de acum, clica oligarhică și cârdășia infracțional organizată denumită S.C. ”Iustiția de Stabor și Paradeală Protocolară” S.R.I. (societate cu răspundere inexistentă), prin noncaracterul lor infect și prin comportamentul lor de jegoși microHitlerași autoîndumnezeiți NU MAI CORESPUND postulatului lui Ludwig Feuerbach:

    „… denn der Mensch ist nicht der Gerechtigkeit oder Justiz wegen, sondern die Justiz ist des Menschen wegen.”

  3. Domnilor magistrati , cu parere de rau constat ca sunteti proprietarii celui mai corupt sistem din Romania ! Opinia mea ! Amanari peste amanari , admiteri de acte false , respingeri de probe , eliminari de martori , vicii de procedura comise cu buna stiinta , eliberari dubioase , pensionari dubioase ( dupa care procesul se reia de la inceput ) , hotarari care se bat cap in cap ( vezi multe hotarari ale CCR ) , …. , si cate si mai cate ! Asta se intampla in sistemul judiciar din Romania ! Lucrurile bune sunt prea putine ! Ati iritat o tara intreaga cu salariile si pensiile voastre ! Cum 18 000 de lei pensie ? Tara e plina de hoti , escroci , borfasi , violatori , pedofili , fel de fel de retele interlope , …. , si voi 18 000 de lei pensie ? P.S.: Sa nu spuneti ca nu stiti de toate astea !

  4. Pai toti magistratii de la Hantana 3 au dat verdictul. E cea mai indicata scula in mana lui Felix voiculescu. Spala asta toate dosarili lu’ dom’ „profesor”. Iar ca bonus il aresteaza si pe chioru.

  5. @ Apreciați că CCR are termene bine stabilite pentru publicarea motivărilor la deciziile CCR, ?
    De exemplu dosar nr.1136A/2019, ?

  6. Faceti va rugam o radiografie a UNJR, sa stim si noi despre ce vorbim. Dar nu minciuni, ci adevarul despre aceasta inselatorie(UNJR) din justitie pe banii contribuabilului. UNJR format din circa zece oameni vocali a slujit doar mafia PSD, nu este de admirat ci de trimis la puscarie! Sau nu realizati acest adevar simplu stimati judecatori corupti?Dar ce fac judecatorii onesti? Se lasa intimidati si din lasitate inchid ochii la ticalosia din justitie doar ca sa le mearga lor lefurile si pensiile special? Ei uita ca astea nu valoreaza aproape nimic intr-o societate descompusa chiar cu sprijinul tacerii lor imbibata de lasitate! Fiti curajosi, pentru ca de asta sunteti judecatori, eliminati neghina dintre voi.

  7. Conform principiului ‘separatiei puterilor in stat’, cum ar putea un magistrat in functie sa ocupe o demnitate in cadrul altei puterii fara a incalca principiul amintit; aceasta va fi si argumentatia prin care propunerea va fi respinsa ! Paradoxul : se prezuma (in mod eronat) ca fiecare trebuie sa cunoasca … legea !

  8. mai nou, altiţele împuţite ale doamnei cu bandana căzută pe ochi se spală în public, în lipsa protocoalelor familiale…

  9. „Asociația Magistraților din România (AMR) și Asociația Procurorilor din România (APR), într-un comunicat de presă remis Mediafax!”Ok,dar cine semneaza „in numele”?:)))Mister total….

  10. Opinați că judecătorii de la CCR și magistrații activi reprezentați prin CSM fac parte din aceeași putere, puterea judecătorească, așa cum și unele acte normative îi pun în aceeați catgorie, deși reglmentările Constituției le atribuie independență instituțională și magistraților din CSM și judecătorilor de la CCR, altfel magistrații activi din CSM nu ar putea îndeplini funcții de judecători la CCR și eventual nu s-ar putea întroarce în activitatea din magistratură, eventual, la încheierea mandatelor, ?
    Opinați că CCR ar putea pronunța decizii și despre exercitarea funcției de ministru la justiție, de către magistrați în activitate, ?

  11. Și doamna Mona Pivniceru avu o „evoluție profesională” oarecum asemănătoare, nu cu multă vreme în urmă, ? Or mai fi fost și alții, anterior, ?

  12. @Remarcați că sunt și magistrați detașați la Minsterul Justiției, deci de la puterea judecătorescă la cea executivă, ? Cum ați comenta despre principiul separației puterilor în stat și despre „incompatibilitățile” magistraților, la exercitarea funcțiilor publice, stabilitea chiar și prin reglementările Constituției, ?

  13. Ministerul Public, la care își desfășoară activitatea magistrați ,funcționând sub autoritatea ministrului de la justiție ce e cu puterea exectivă, ?

  14. „Ordonanţa 114, care prevede măsuri fiscale, în special pentru bănci şi companiile din energie şi comunicaţii a fost criticată în repetate rânduri de asociaţiile patronale, pe motiv că suplimentează sumele pe care companiile trebuie să le plătească autorităţilor de reglementare”.

    https://www.cotidianul.ro/legile-pentru-care-si-au-intrerupt-vacanta-parlamentarii/

    Iata pentru ce a fost bagat Dragnea la inchisoare !
    Ca a indraznit sa mareasca salariile si pensiile si  sa taxeze cat de cat corect,  bancile multinationalele si corporatiile !
    Ceea ce binenteles le-a afectat profitul !
     Iar acum lacheii, cozile de topor, alogenii, urla ca „nu sant bani”! Pai cum sa fie daca ei mor de grija profitului bacilor si  multinationalelor, ca nu cumva sa scada, sa nu-i afecteze cumva, iar noi sa ne ridicam putin, sa oprim exodul poporului intr-o „tara ca afara”, sa nu mai fim o colonie bananiera…pentru a nu mai fi sclavi si acolo si aici la bancile, multinationalele si corporatiile occidentale care au acaparat economia, resursele, finantele, si ne jefuiesc pas cu pas nemteste…ca un lucru bine facut !

    Asta inseamna statul lor de „drept”(acaparat de alogeni ca lupii la oi) asta inseamna „justitea” lor independenta patronata de ambasadele occidentului iudeomason „civilizat”:

    RACOARE PENTRU DRAGNEA, SI PENTRU CEI CARE VOR INDRAZNI SA MAI RIDICE CAPUL, SI SOARE PENTRU ALOGENI SI COZILE LOR DE TOPOR, PENTRU BANCILE, MULTINATIONALELE SI CORPORATIILE OCCIDENTALE…PENTRU CA EI, STRAINII, ALOGENII, MINORITARII SA FIE APARATI, PROTEJATI DE NOI, POPORUL ASUPRIT SI UMILIT ATITA AMAR DE ANI ! CA-N COLONII !

    RIDICA-TE GHEORGHE ! RIDICA-TE IOANE !

    • @Valorile” UE – Racoare pentru nationalisti, soare pentru corporatisti sorosisti onegisti
      Delirezi stimabile, Dragnea a fost bagat la puscarie pentru hotie si inca n-a platiti pentru tot ce a furat! Nici vorba de nationalism la parazitul asta, discursurile lui pe care tu le crezi nationaliste erau praf in ochii prostilor care il credeau in timp ce el fura de rupea de la stat. Evident ca nu este singurul care a furat, dar al a fost cel mai vizibi iar densitatea numarul de hoti din PSD este cel mai mare, proportional cu dimensiunea PSD.

  15. Deci și AMR și ăilalți vsunt iubitori de A3. Pai d asta pute așa rău. As vrea sa vad și membrii nu numai șefii. Văd și la așa zisele asociații că vor să aplice zicala, zic că voi dar fac că mine.

  16. Bre oameni buni,văz sa se merge din greseala-n greșeală prin numirea de titulari la justiție a unora din interiorul sistemului e justitie.E o mare greșeală! La armata ,de mai mulți ani,sunt numiți oameni politici care nici măcar n-au făcut armata,și uițe ca armata are cea mai mare credibilitate înlăuntru si-n afară. Dacă e guvern politic ar trebui numit un om politic indiferent de cât latră hastagistii din-launtru sau din-afară. La fel se procedează si-n vest,sunt numiți oameni politici și, uneori plimbați de la un minister la altul și nu se mai da nimeni cu *uru de pământ.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.